Meant to be - 27

   - Ia-ţi mâinile de pe Ela în clipa asta, animalule!

   Vocea lui Ryan răsuna puternic şi el părea turbat de furie, oribit de aceasta.

   - Ce naiba?! Tu cine mai... Ah, nu, stai că ştiu! Tu eşti Făt-Frumos-Ryan! a spus Dean amuzat, pe un ton uşor ironic, însă aflându-se parţial deasupra Elei.

   - Jos mâinile acum! Nenorocitule! a spus Ryan apropiindu-se, cu furia ajungând la cote maxime.

   - Păi prietene, practic, mâinile mele n-o ating pe domnişoară...

   Dean era încă amuzat, dar lui Ryan atât i-a trebuit să audă. I-a dat un pumn cu o atât de mare putere încât l-a depărtat de Ela cu cel puţin doi-trei metri. Era ca şi cum toată furia lui fusese canalizată în acea lovitură. Ela s-a ridicat speriată de pe canapea şi s-a refugiat într-un colţ al încăperii, lipindu-se de perete. Ryan a privit-o o clipă asigurându-se că era în regulă, după care privirea i-a revenit la Dean, care se ridicase şi tocmai se pregătea să-l lovească. Prima lovitură a venit cu o forţă mai mare decât se aştepta Ryan şi l-a făcut să-şi piardă echilibrul. Ela a tresărit şi şi-a dus mâinile la ochi, privind totuşi printre degete ce de întâmpla în continuare. Plângea speriată deoarece se simţea singura vinovată în toată povestea asta. Şi, dacă stai să te gândeşti, aşa şi era. 

   După o a doua lovitură încasată, Ryan începu să lovească în neştire, sperând totuşi să-l nimerească pe Dean. De primele câteva ori a fost în zadar, dar apoi a început să ţintească mai bine. Cei doi se luptau în continuare în faţa Elei, căreia totul îi părea acum o luptă pe viaţă şi pe moarte. Visase mereu ca doi băieţi să se lupte pentru ea, dar... niciodată nu-şi imaginase asta.

   Ryan a început la scurt timp să piardă din nou teren în faţa lui Dean. După alte câteva clipe, acesta a ajuns izbit de unul din ziduri şi apoi căzut la podea. În acea clipă, Dean a luat din una din decoraţiunile de pe mobilă un obiect lunguieţ şi dreptunghiular. Elei nu i-a luat foarte mult până să se prindă că acela era un cuţit. 

   - Nu! a ţipat aceasta în gura amre.

   Nu. Asta nu putea să se întâmple. Nu din cauza ei. Pur şi simplu nu! Dean avea pe faţă un zâmbet meschin, care parcă spunea „atât ţi-a fost!”, în timp ce se apropia destul de lent de Ryan cu cuţitul în mână. Ela trebuia să se gândească repede la ceva. În acea clipă ea văzu sticla aproapte goală de whisky se pe măsuţă. Nu s-a gândit de două ori. A luat-o şi i-a trântit-o lui Dean în cap cu atâta putere că aceasta s-a fisurat. Dean căzu jos leşinat şi un şiroi de sânge începuse să se formeze pe partea stângă a frunţii lui.

   Ela a scăpat sticla din mână îngrozită. Ryan, şocat de ceea ce tocmai făcuse fata, s-a ridicat cu ochii pe cel căzut pe podea, s-a dus la ea şi a strâns-o puternic la pieptul lui. După câteva clipe a îndepărtat-o puţin şi a privit-o în ochi ştergându-i obrajii uzi.

   - Tu eşti bine? a întrebat-o el.

   Ea a aprobat uşor din cap privindu-l, dar asta nu însemna că de pe faţa ei dispăruse vreo clipă groază.