Meant to be - 24

   După câteva ore de plimbat prin parc, Ela şi Ryan se urcară în maşina băiatului şi se îndreptau spre zona în care stătea Dean. Ryan conducea acum mai încet decât de obiceii, iar ambii erau foarte tăcuţi.

   Ajunşi în faţa blocului lui Dean, Ryan, în loc să oprească pur şi simplu maşina cât să coboare Ela, s-a încăpăţânat să găsească un loc de parcare. Când în sfârşit maşina era parcată, fata a vrut să coboare, dar...

   - Stai puţin.

   - Da?

   - Trebuie să-ţi spun ceva...

   - Ce s-a întâmplat?

   Tonul vocii lui Ryan era alarmant şi reuşise să o îngrijoreze pe fată. Se temea ca nu cumva acesta să fi făcut vreo prostie.

   - Uite... de când mi-ai spus că te-ai împăcat cu Dean şi că o să mergi la el... ştiam că trebuie să-ţi spun asta.

   - Ryan, mă sperii! Să-mi spui ce?!

   - Ela... ştiu că mult timp, poate chiar ani întregi, ţie ţi-a plăcut mult de mine... iar eu am ignorat asta. Ştiam ce simţi, trebuia să fi fost orb să nu-mi fi dat seama, dar mă prefăceam că nu ştiu. Mereu te-am văzut doar ca pe o fetiţă, nu ştiu de ce. Mă rog, asta până acum câteva luni, când am început să te cunosc cu adevărat.

   - Ryan, asta a...

   - Nu, lasă-mă să termin! Ştiu că nu e drept faţă de niciunul dintre noi, dar acum... eu sunt cel îndrăgostit de tine. Şi vorbesc serios. Sărutul ăla de la Paşti nu a fost doar aşa, ca să fie, cum - poate - ai crezut tu... ci chair a însemnat ceva. Cel puţin pentru mine... Ştiu, ştiu, eşti cu Dean acum, nu e nevoie să spui nimic. Şi nu-ţi face griji, eu nu îţi voi cere nimic. Am considerat doar că trebuie să ştii toate astea înainte să... mergi la Dean.

   Ryan încheie ceea ce avea de spus într-un mod eroic, cu un zâmbet pe faţă, ca şi cum asta ar fi fost reacţia normală la tristeţe. În ochii lui se citeau însă lucruri total opuse acelui zâmbet, începând de la resemnare până la teamă. Teamă de ceea ce se va întâmpla de acum încolo.

   - Ryan, eu... trebuie să plec.

   Ela ieşi din maşină cu viteză, trântind portiera în urma ei şi lăsând pe scaunul din dreapta şoferului buchetul de lalele primit mai devreme, care, de la căldură, începuse să se ofilească. Fata era foarte confuză acum, dar avea în minte un singur lucru clar, de care nu se îndoia deloc: va urca până la Dean, îi va spune că nu mai are nici un sentiment pentru el şi că vrea să se despartă de el, după care va pleca - cât mai repede cu putinţă. 
   Ajunsă la intrarea în bloc, ea privi în urmă, spre Ryan. Când fata ieşise din maşină, acesta lovi cu putere volanul, după care se aşeză cu capul pe el, deasupra mâinilor încucişate. Ela îl privi stând aşa, după care îşi scoase telefonul şi scrise repede un mesaj scurt pe care i-l trimise. Când Ryan citi mesajul, privi înspre bloc, unde era Ela, care îl privea în aşteptarea unei reacţii. Băiatul încuviinţă scurt din cap, iar Ela se întoarse şi intră în bloc.


Ronan  Keating - If tomorrow never comes