duminică, 26 februarie 2012

Meant to be - 25

   Ela urca scările încet, cu o oarecare reţinere, Nu se răzgândise, era foarte hotărâtă, dar nu ştia care va fi reacţia lui Dean şi parcă îi era puţin teamă de asta. 
   Ajunsă în faţa uşii, a tras adânc aer în piept şi a apăsat scurt butonul soneriei. Nici o reacţie. A sunat încă o dată. De data aceasta, Dean a deschis uşa şi a tras-o repede înăuntru, ţinând-o în braţe şi sărutând-o. Ea nu a reuşit să se ferească din cauza vitezei lui şi din cauza faptului că a luat-o prin surprindere, dar acum îl împingea uşor de lângă ea, eliberându-se din îmbrăţişare.
   - Ce e iubi? Nu ţi-a fost dor de mine?! a întrebat-o el uimit.
   - Nu, nu e asta. Dean... trebuie să vorbim...
   - Păi? Ce e?
   - La început, când am fost noi prima oară împreună, aveam motive să fiu îndrăgostită de tine. Aveam zeci... sute de motive. Acum nu mai am nici măcar unul. Eşti total schimbat şi... şi eu m-am schimbat şi... nu mai simt nimic pentru tine... Îmi pare rău Dean, dar vreau să ne desparţim.
   Dean a ascultat monologul Elei fără să o întrerupă şi privind-o fix, având pe faţă un zâmbet ironic, care creştea pe măsură ce ea continua să vorbească. Când aceasta a terminat cu tot ce avea de spus, zâmbetul lui s-a transformat într-un râs isteric, zgomotos. Ela îl privea acum iritată de această reacţie. Când se linişti din râs, Dean îi răspunse.
   - Aşa, şi?! Eu nu vreau să ne despărţim, aşa că ce te face să crezi că îmi pasă ce vrei tu?!
   - Dean, ai înnebunit?!
   - Hai fato, termină cu prostiile. Uite, ia un pahar de whisky.
   - Nu, merci. Eu am sa  plec.
   - Ce face?! Nu pleci niciunde dragoste, a spus Dean apucând-o strâns de un braţ, iar cu cealaltă mână încuind uşa din spatele ei.
   - Au! Dean, mă doare, dă-mi drumul!
   - Bine, îţi dau drumul. Dar oricum nu pleci. Trebuie să terminăm de vorbit. 
   - Ce mai vrei să vorbim? Cred ca am fost destul de clară...
   - Stai jos, a spus el aşezându-se pe un fotoliu cu un pahar de whisky în mână şi făcându-i fetei semn cu mâna să ia loc pe canapeaua din faţa lui.
   - Nu.
   - Stai jos am spus! a repetat Dean pe un ton mai ridicat şi atât de aspru încât a făcut-o pe Ela să tresară şi, tremurând, să îl asculte.
   
   Între timp, Ryan aştepta în maşină, aşa cum îl rugă Ela în mesaj. Fata spusese că vine repede, dar deja trecuseră 15 minute şi nici un semn. Nici măcar nu a sunat să-i spună să nu o mai aştepte. Băiatul începu să fie neliniştit şi privea agitat înspre bloc, cercetând toate ferestrele cu speranţa de a vedea ceva.

6 comentarii:

  1. cretinu...stiam eu ca ceva nu era in regula...asa ii trebuie si ei;cum a putut atunci sa-l ierte???
    hai ryan vin-o si salveaz-o...
    pls posteaza repede ca vreau sa vad daca ela va pati ceva.

    RăspundețiȘtergere
  2. clar...mi s-a parut suspecta de la inceput impacarea asta a lor,mai ales schimbarea asta a lui Dean...fraier...pfff...abia astept urmatorul capitol...:X..

    RăspundețiȘtergere
  3. Actiune de care imi place mie:)))
    Ca in toate povestile stiu ca o sa fie un final fericit deci nu am de ce sa imi fac griji:d

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Trebuia sa fie si ceva actiune in toata povestea asta, doar v-am plictisit destul pana acum :))
      Avand in vedere ca eu iubesc finalurile fericite, nici nu avea cum sa fie altfel :D. Oricum, cred ca e destul de previzibil ce se intampla...

      Ștergere