Meant to be - 22

   Întoarsă în oraş, Ela a continuat să vorbească cu Dean. Era aşa de fericită că o căutase şi că-şi ceruse scuze, încât nu mai conta tot ce i-a făcut în trecut. În schimb, pe Ryan era nemaipomenit de supărată. Cum îşi permisese să îi vorbească aşa?!

   După câteva zile, Ela a ieşit cu Dean în oraş şi cei doi s-au împăcat... mai mult sau mai puţin. Dean şi-a cerut din nou scuze, de data asta privind-o în ochi pe fată, iar ea nu i-a putut rezista şi cei doi au ajuns să se sărute - fapt care, pentru Ela, însemna că erau din nou împreună.

   Întoarsă acasă, Ela a făcut un duş rapid şi s-a pus în pat. Era deja seară, iar ea era obosită. N-a apucat să adoarmă pentru că la scurt timp a început să îi sune telefonul pe care uitase să îl pună pe silenţios. Privind micul ecran, nu ştia dacă ar trebui să răspundă sau să închidă. Într-un final, văzând că insistă, a răspuns.

   - Da?
   - Bună Ela, mulţumesc că ai răspuns! Ce faci? 

   Ryan vorbea repede şi glasul parcă îi tremura puţin, nu avea acea siguranţă cu care vorbea el de obicei.

   - Bungee jumping, a răspuns Ela ironic. Ce crezi că aş putea face? Încerc să dorm. Dar văd că alţii nu vor să mă lase.

   - Ah, scuze. Nu intenţionam să te deranjez, dar asta e. Ceea ce am de spus e important.

   - Atunci spune mai repede că mi-e somn şi rveau să dorm.

   - Vroiam să-mi cer scuze pentru felul în care am reacţionat când mi-ai spus despre Dean... Ţi-o fi făcut el rău şi, mai mult ca sigur, e un prost cu care nu ar mai trebui să vorbeşti, dar, la urma urmei, nu e treaba mea şi nu trebuia să mă amestec...E problema ta ce alegeri faci. Deci... mă ierţi? Te rog, Ela...

   - Mă bucur că ţi-a venit mintea la cap. Ai dreptate, nu e treaba da ce fac eu. Te iert acum, ce să mă fac cu tine?!

   Deşi tonul vocii Elei era unul glumeţ, Ryan ştia că era iertat.

   - Mulţumesc! Vrei să te las să dormi acum?

   - Nu neapărat. Am zis aia doar pentru că eram supărată. Pot să mai vorbesc... dacă vrei... şi dacă ai minute. Că eu nu am ca să te sun, le-am vorbit pe toate cu Dean şi până luna viitoare...

   - E ok, am eu. Ce ai mai făcut de cqnd ne-am întors în oraş?

   - Păi... nu multe. Aş vrea să-ţi spun ceva, dar... doar dacă promiţi să nu-ţi ieşi din fire.

   - Bine, promit.

   - M-am împăcat cu Dean astăzi. Suntem din nou împreună.

   Vocea Elei emana fericire. După ce ea a rostit acele cuvinte, o linişte apăsătoare s-a aşternut la ambele capete ale telefonului. Fata aştepta un răspuns, o reacţie la ce tocmai spusese, iar Ryan nu ştia cum să reacţioneze. Ar fi vrut să poată ţipa, dar a promis că nu-ţi va pierde cumpătul aşa că s-a abţinut. Şi-a înghiţit lacrimile ce îi jucau în ochi - pentru că băieţii mari nu plâng - şi i-a răspuns calm şi, într-un fel, resemnat.

   - Uau! La asta nu mă aşteptam... păi, ce să zic... felicitări şi, chiar dacă eu nu sunt de acord cu asta, sper să fii fericită.

   - Merci Ryan!

   Trecând peste acest moment ciudat, cei doi au mai vorbit încă vreo oră, după care Ryan a început să se plângă că îi e somn, iar Ela că i-a sărit tot somnul şi că ar vrea să poată adormi. Băiatul s-a oferit să îi cânte ceva până adoarme, iar ea a acceptat bucuroasă. Aşteptându-se la ceva gen „ nani, nani, puiul mamii”, Ela a fost uimită să audă în schimb versurile melodiei Goodnight, goodnight a celor de la Maroon 5. Când Ryan a terminat cântecul (surprinzător, ştia toate versurile!), cei doi şi-au urat reciproc „noapte bună” şi au închis.

   Ela, stând cu faţă înfundată în perină, simţea cum o cuprinde un sentiment de îndoială şi nesiguranţă şi cum lacrimile ce au stat în ochi pe tot parcursul melodiei cântate de Ryan începeau acum să îi curgă pe obraji.

Maroon 5 - Goodnight Goodnight