Aseară, înainte să pic adâncul meu somn „de frumuseţe”, mă gândeam ca astăzi să scriu pe blog despre cat de rău îmi pare că unele lucruri n-o să se mai întâmple niciodată. Eram foarte hotărâtă să scriu despre asta şi despre cât de sigură sunt că e aşa cum spun eu.
Peste puţin timp după gândul ăsta am adormit. Somnul mi-a demonstrat contrariul a ce gândeam. Am visat exact ceea ce, înainte să adorm, eram atât de sigură că nu se va mai întâmpla vreodată. N-o să-mi descriu aici visul pentru că e mult prea evident, dar sunt fericită să ştiu că dacă în lumea reală acel lucru nu se va mai întâmpla, macar pot să visez.
„A visa - asta-i fericirea. A aştepta - asta-i viaţa.”
„Clipă de clipă încerca să se ocupe de o treabă serioasă, dar mintea sa renunţa la tot şi se trezea după un sfert de ceas cu inima zbătândui-i-se, tulburată, visând la un singur lucru: „Oare mă iubeşte?” ”
Ai păţit vreodată să vrei să mergi undeva, să poţi să mergi, dar să n-ai cu cine? E oribil... Well, de fapt să ai cu cine, dar să nu poţi să mergi cu acel/acei cineva din cauza unor lucruri care s-ar putea spune sau crede sau întâmpla... Asta e şi mai oribil! Cred că o să-mi desenez un omuleţ care să vina cu mine acolo! Da, exact! Asta o sa fac! O să fie cam un omuleţ mic (să semene cu mine) şi frumos, bineînţeles. Şi chiar nu contează cum o să îl cheme :)... Cred că o să îi desenz şi o maşină, în caz că n-am bani de taxi (e criză, man!). Mă pun pe desenat. Ne-auzim!:*
Vreau să am 10 ani, să fie mijlocul lui decembrie, să fiu la sat, să stau în casa şi să ma joc cu văru-miu în timp ce în soba arde focul... Sprea seară să împodobim brăduţul (pentru că nu îl pot numi brad, la cat era de mic) şi eventual să cântăm colinde. Vreau să mănânc saloane cumpărate de tuşi, din alea mega-bune, uitându-mă la desene sau, într-un caz fericit, la Harry Potter. Vreau!
Mi-e dor...
luni, 18 octombrie 2010
"Fericirea pleacă în zori de zi, lăsându-ne tânjind după o clipă măruntă, măruntă, măruntă..."
Şi o primă întâlnire, numai lapte şi miere, şi o nuntă ca-n poveşti, numai lapte şi miere, şi o lună de miere, numai lapte şi miere, şi-un băieţel cu ochii tăi tot numai lapte şi miere, şi-o căsuţă drăguţă tot numai lapte şi miere, şi o viaţă numai lapte şi miereee!”
Urc azi în autobuz şi la câteva secunde după urcă şi nişte băieţi. Doi dintre ei se aşează pe scaunele din faţa mea.Unul era drăguţ celălalt deloc. Când porneşte în sfârşit autobuzul, văd cu coada ochiului că cel drăguţ se uita la mine.
Autobuzul se apropia de staţia următoare. Mă uit la el şi văd că încă se uita la mine. (Uau, de obicei băieţii nu-mi prea acordă atenţie). Atunci mi-am dorit ca cei doi şi colegii lor să coboare la prima staţie. N-a fost cum speram eu. Se apropie autobuzul şi de cea de-a doua staţie. Îmi dau seamă că cel drăguţ din faţa mea îi face semn cu capul colegului său înspre mine, apoi aud un "Hmmm...aşa şi aşa..." (După care mi s-a părut ca am auzit şi un "Dacă o iei tre' s-o şi creşti" de care nu sunt prea sigură).
Ajunge autobuzul la staţia dinaintea celei la care cobor eu. Acolo colegii celui drăguţ coboară şi rămâne doar el. Am început să ne zâmbim şi apoi să râdem în hohote de un moş care ţinea un discurs despre mântuirea sufletului în spatele nostru. Wtf?! Eşti în autobuz, man!
Acum mă apropiam cu mare repeziciune de staţia la care trebuia să cobor... Ajunsesem să îmi doresc ca băiatul să-mi ceară un id de mess sau ceva. (Era aşa drăguţ!) Cu 100 de metri înainte de staţie, îl văd că se ridică, îmi face cu ochiul şi se îndreaptă spre uşă. Mă ridic şi eu, dar mă duc spre cealaltă uşă.
După ce am coborât, pentru câteva momente i-am putut urmări umbra în spatele meu, după care am pierdut-o... Ajung la singura străduţă pe care o am de traversat ca să ajung acasa. El mă prinde din urmă şi (nu ştiu clar ce-a fost cu asta...) prinde între degete o şuviţă din părul meu (astăzi - creţ), îmi zâmbeşte, după care traversează strada şi...atât.
Ciudat! Deşi stăm la câteva blocuri distanţă, nu l-am mai văzut în viaţa mea.
Întâmplarea asta mi-a luat puţin gândul de la absenţa ta îndelungată. Pe unde tot umblii? A, şi chiar nu ştii să dai nici un semn de viaţă?! You, jerk!:-<
So, bus boy, dacă cumva ajungi vreodată să citeşti asta (deşi nu prea ai cum având în vedere că nu ne cunoaştem), dă şi tu un semn de viaţă!;)
Visam. Visam că mă strângi în braţe şi-mi înălzeşti mâinile în ale tale... Şi dintr-o dată îmi aud telefonul sunând şi, bineînţeles, trezindu-mă. Răspund cu un foarte morocănos "Da?". "Hei, nu intrii pe mess? Am nevoie să mă ajuţi cu ceva..." "Momentan dormeam, o să intru mai târziu..." "Ah, bine, dar intrii, da?" "Da, dar mai târziu." "Cam pe la cât?" "Nu ştiu! Mai târziu!" şi închid. Acum nici să te visez nu mai pot? De ce trebuia să îmi sune telefonu' fix atunci?! Of! Închid ochii şi încerc să revin la minunatul meu vis. Îmi pare că au trecut secole de când a fost întrerupt. Deşi reuşesc să adorm la loc, nu te mai visez...
Băi, de sâmbătă încoace eu tot continui să fac 16 ani. Zilnic. Azi minunaţii mei colegi, cu Ada, Franci şi diriga în frunte, mi-au adus un tort. Nu sunteţi normali, bă! Mersi, vă iubesc! >:D<
Timpul trece şi nu pari să-ţi schimbi părerea. Gândesc eu prea învechit? Poate visez prea mult, cine ştie?! De ce realitatea pare să fie diferită de ce-mi spui tu? Păcat că nu pot citi gânduri. Chiar aş vrea să ştiu ce gândeşti... ce gândeşti despre mine. Că sunt o copilă proasta, disperată? Că nu-ţi voi fi niciodata altceva decât o sora mai mică? Sincer, şi ideea asta sună drăguţ. "Soră mai mică" sună mult mai bine decât "prietenă/iubită". Nici eu nu ştiu ce vreau să ştiu sau ce vreau să se întâmple. Ştiu doar că aş vrea să-ţi citesc gândurile. Oare gândeşti la fel de mult ca mine? Sau nu gândeşti deloc? Oare de ce tind să-ţi ascund tot ce gândesc şi simt? Oare îmi e ruşine de ce o să crezi? Probabil că oricum ai impresia că sunt o disperată, deci gândurile mele sunt cam irelevante acum... Totuşi... nu renunţ! Îmi place să mă gândesc la viitor aşa cum îl văd acum. De fapt, aşa cum vreau să îl văd acum, pentru că de fapt nu îl văd cam deloc... Poate peste un an, poate peste o lună tot ce am scris mi se vor părea aberaţii. Sau poate mi se vor părea cele mai preţioase cuvinte.
