Meant to be - 17

   Zilele treceau una câte una, parcă mai greu ca de obicei, iar Ela devenea din ce în ce mai tristă. Dean n-o căuta... Şi înca o dureau cuvintele lui foarte mult. Cu toate astea însă, ea se chinuia să pară cât mai detaşată, cât mai nepăsătoare şi afişa mereu un zâmbet în faţa prietenelor ei şi colegilor.

   Singurul care ştia cu adevărat cum se şimţea şi o înţelegea era Ryan. Doar el îi era alături prin tot ce trecea. El îi era acum tot ce avea nevoie: îi era prieten, frate, tată... totul, mai puţin iubit. Asta trebuia să fie Dean... Şi nu era. Ela îi era extrem de recunoscătoare lui Ryan pentru tot. De când se despărţise de Dean, ea îşi dădu seama de ce existase şi exista Ryan în viaţa ei: ca să-i fie fratele pe care părinţii ei nu i l-au dat. Totul era foarte clar acum. Îi părea rău doar că nu ştiuse asta de la început, de când îl cunoscuse.

   La două săptămâni de când nu mai vorbise cu Dean, Ela începea să se pună pe picioare. Păcat că totul avea să fie dat peste cap...

   Era sâmbătă seara, iar ea era acasă, lucrând la un proiect, când a primit un mesaj: Dean.

   „Mai trăieşti? Sau ţi-ai tăiat venele pentru mine? Serios, cum ai putut să fi aşa fraieră pentru atâta timp? Oricum, să nu crezi că am vorbit vreo clipă serios când am zis că te aştept. Nu te-am aşteptat. Am căutat la multe altele ce n-am primit de la tine. Ce, doar nu crezi că am fi rezistat atât împreună dacă stăteam după tine?!”

   Ela a citit totul de mai multe ori şi nu vroia să creadă. Lacrimile îi curgeau din nou pe obrajii proaspăt uscaţi. De ce nu putea să o lase în pace măcar? În clipa imediat următoare îi şterse numărul din telefon. Nu vroia să mai audă nimic, nimic de el sau de la el.

   Plângând şi intrând din nou într-o depresie, Ela abandonă proiectul la care lucra. S-a pus în pat şi a încercat să citească, dar nu putea, fiindcă ceea ce alesese era un roman de dragoste şi chiar nu-i ardea de aşa ceva. A închis cartea şi a pornit televizorul, pe care l-a dat pe un program de desene animate. Utiându-se la Tom şi Jerry, la scurt timp a adormit.

   După un timp, telefonul ei a început să sune. Adormită, ea a răspuns fără să se uite cine era.

   - Da?

   - Oh, scumpete! Auzi asta?

   Era Dean la telefon. Nenorocitul de Dean a îndrăznit să o sune. Şi ceea ce el vroia ca ea să audă erau zgomotele scoase de doi oameni care fac dragoste. Era teribil, era grotesc! Ela vru să închidă, dar...

   - Uite, fix asta... ai pierdut tu... de fraieră... ce... eşti..., a spus Dean printre gâfâieli, după care i-a închis.

   Ela a început să tremure şi i s-a făcut rău. A dat fuga la baie, unde a dat afară tot ce mâncase în ziua respectivă, după care s-a întors înapoi în cameră, sub plapumă, plângând şi încă tremurând.

   Neştiind ce să facă şi neputând să suporte totul, l-a sunat pe Ryan.

   - Ryan...

   - Da? De ce plângi? Ce-ai păţit? a întrebat el panicat.

   - E... Dean...

   - Ce-a mai făcut idiotu'? Îl bat, jur! Îl omor cu mâna mea!

   Ela a încercat să îi explice, dar nu a reuşit din cauza plânsului.

   - Nu înţeleg nimic aşa. Eu acum sunt cu Julia în oraş, dar o duc acasă şi după vin la tine să-mi spui ce s-a întâmplat. Linişteşte-te te rog! Ne vedem imediat, ceau!