Hmm...

Cred că trebuia să fiu mai clară 

în scrisoarea mea către Moş Crăciun...

Uite ce-a înţeles el că-mi trebuie:

Nu-i de mirare că niciodată nu primesc 

ceea ce-mi doresc cu adevărat.

Useless

Să te aştept pe tine 

e ca şi cum m-aş aştepta să fie zăpadă de Crăciun, 

când afara sunt 15° C. :)

Poveste fara nume

   Era primăvară. Cea mai frumoasă primăvară din câte cunoscuse ea. Odată cu copacii, i-a înmugurit şi sufletul, fiind hrănit în sfârşit de iubire, ca şi copacii hrăniţi de sevă după o lungă, rece şi tristă iarnă.

   Se apropia nunta unei rude îndepărtate. N-avea ea mare legătură cu acest lucru, dar evenimentul o umplea de bucurie numai la gândul că ai ei i-au permis să-şi aducă şi noul iubit. El o făcea atât de fericită, încât vroia să-l ia cu ea peste tot.

   În sfârşit era ziua nunţii. Plutea prin casă pe tocuri învăluită în mătasea roşie a rochiei ce o purta, aşteptându-şi prinţul. Se făcuse frumoasă pentru el, nu pentru nuntă. Se simţea de parcă ea era mireasa. Radia de fericire.

   Prinţul ei venise şi au plecat grăbiţi către petrecere.Au mers doar ei doi, părinţii fetei urmând să ajungă ceva mai târziu. El nu se putea controla să n-o admire. Aceasta fu nevoită să-i atragă atenţia asupra drumului de câteva ori: „Scumpule, ai grijă la drum! Ai timp toată seara să mă priveşti.”. El zâmbea şi se concentra la drum.

   Ajunşi la petrecere, toată lumea îi admira. Ciudat - ea nu cunoştea aproape pe nimeni, deşi acolo era familia ei, însă toată lumea părea să o cunoască pe ea. De unde? Nu ştia. S-au aşezat la masă, dar n-au stat mult deoarece s-au dus să danseze.

   Pluteau împreună pe ringul de dans sub privirile admirative ale tuturora. Erau tineri, frumoşi, îndrăgostiţi şi nimeni nu le putea lua asta.

   Şi-au continuat dansul până târziu în noapte. Părinţii ei ajunseseră de mult când tinerii s-au întors la masă. Primul lucru pe care fata-l observă fu că tatăl ei se îmbătase. Nu-i spuse nimic, pentru că ştia cum reacţionează, dar se uită urât la el. Din păcate, tatăl îi observă privirea. O ceartă tăcută începu în timp ce toată lumea le cânta la mulţi ani mirilor care îşi admirau tortul fericiţi. O ceartă care se încheie cu o palmă dată de tată fiicei lui.

   Fata îşi privi tatăl cu lacrimi în ochi şi nu-i mai spuse nimic. Se întoarse şi plecă. Ieşi afară, unde se aşeză pe  bancă şi începu să plângă.

   După un timp apăru şi iubitul ei, care se aşeză lângă ea şi o luă în braţe fără să spună nimic. 

   - Îmi cer scuze că ai asistat la asta.

   - Shhh! Bine că sunt aici! Am vrut să vorbesc cu tatăl tău, dar mi-a spus... să dispar. Şi-am plecat.

   - Uite cum mă face de râs! Hai să plecăm te rog, nu mai am ce căuta aici. Du-mă acasă.

   - Nu. Te iau la mine. O să te duc acasă mâine, acum ai nevoie să te ţină cineva în braţe. O sărută pe frunte.

   - Îţi mulţumesc că exişti şi că ai apărut în viaţa mea! Stai să scriu un mesaj şi mergem.

   „Mamă, am plecat. Nu-ţi face griji, sunt bine. Dorm la R. în seara asta. O să mă aducă el acasă mâine.”

   Băiatul a condus-o la el acasă, unde a liniştit-o. Au început chiar să glumească, după care să se sărute fericiţi, ignorând ce s-a întâmplat. Rochia ei roşie, precum şi costumul lui şi-au petrecut noaptea pe podeaua rece în timp ce ei doi îşi declarau iubirea fără cuvinte între cearşafurile moi.

Nonsense

   Mă întrebam ... dacă nu-i scriu lui Moş Crăciun, n-o să vină la mine? Deloc?! Că dacă e aşa ar trebui să mă apuc de scris. Nu că aş avea prea multe de cerut, nu, chiar sunt putine lucrurile pe care mi le doresc (şi, în mare parte, nu ţin de partea materială), dar cred că trebuie să-l impresionez destul de tare ca să-mi aducă măcar alea câteva lucruri după care tânjesc.

   Mi-am făcut astăzi curăţenie printre lucruri şi am găsit nişte chestii vechi, foarte vechi. Poze, bileţele, chestii de genul. Mi-e aşa dor de timpurile alea. Când citesc ce promisiuni făceam şi ce planuri aveam... mă apucă nostalgia. Mi-aş dori să ne fi ţinut de promisiunile alea, dar, eh, ţie sigur nu-ţi pasă şi doar n-o să vin eu ca fraiera să-ţi zic că mi-e dor. Şi acum, ca să nu existe neînţelegeri, nu e vorba despre nici un băiat, despre nici o iubire, ci despre o simplă prietenie între 2 fete, o prietenie de mult apusă din cauză că una din ele nu ştia să aprecieze ceea ce are avea (a.k.a. eu). Uite ăsta e unul din lucrurile pe care le-aş vrea de la Moşu'!

   Şi mi-aş mai dori să mă înţeleg cu ai mei cum vezi familiile alea de prin filme că sunt fericite şi totu-i ok. Dar de asta iarăşi trebuia să-mi dau seama de mult şi să mă chinui de atunci să-mi construiesc o „relaţie” nice cu ai mei.

   Şi ultima chestie (pe lângă clasicele sănătate, fericire, etc.) e o chestie pe care mereu am cerut-o şi n-am primit-o niciodată. Mereu m-am minţit că deh, „o să vină şi vremea mea”, dar încep să cred că n-o să mai vină. Poate ar trebui să mă opresc şi chiar sunt pe punctul de a o face, dar... n-aşa vrea să renunţ la singurul lucru la care am visat de când mă ştiu. Poate-poate odată o să am noroc. Moşule, ştii tu de ce vorbesc aici.

   Moş Nicolae sigur nu vine, că n-am avut chef să-mi fac papucii ghetuţele botinele. Aşa că dimineată o să-mi bag picioarele în ele ca să nu fie chiar goale :D (am primit un mesaj mai înainte şi conţinea expresia asta, iar pe mine m-a amuzat destul de tare).

   Şi-acum aşa, de final... Moşule (Moş Crăciun, bineînţeles), oricât de imaginar ai fi tu, dacă din greşeală citeşti asta, te rog eu din sufleţelul meu cel mic... adu-mi... un buburuz.

De gheaţă.

   Astăzi a nins. Pentru prima dată în an. Când am văzut... m-am blocat. Priveam zăpada cum cade din cer de parcă ar vrea să acopere ceva, să purifice, poate, prin albul ei. Toată lumea se bucura de fulgii albi, pufoşi ce-şi făceau drum spre sol. Eu? Eu nu. Mai puţin şi plângeam. Nu vreau frig, nu vreau iarnă, nu vreau zăpadă. Vara era singura care mă mai încălzea. Acum am rămas singură, cu un suflet de gheaţă. Nu într-un sens rău, într-un sens... trist. Nu mai ştiu să iubesc. Nu mai înţeleg de ce trebuie să iubesc. Când iubirea îţi aduce doar lucruri rele, ce să mai crezi? Să ţi-o mai doreşti? De ceva timp nu mai ştiu pe cine să iubesc. Prietenii şi familia au rezervat un loc al lor în sufletul meu, pentru că pe ei îi iubesc într-un alt mod. Dar pe un el... pe un el nu mai ştiu să-l iubesc. Când iubesc? Mereu mi-am dorit iubire, şi-am sperat, şi-am visat, şi toate „dulcegăriile” ce le vedeam la cuplurile din jur mi le doream şi eu. Şi-acum toate astea pur şi simplu mă dezgustă. M-am scârbit să-i văd pe toţi cum se alintă. Nu într-un sens rău - mă bucur pentru ei, mă bucur că se iubesc, dar pur şi simplu... nu mai e ceva ce-mi doresc pentru mine. Cu toate astea, nu sunt tristă. Doar derutată. 

   Asta e... Până şi mie mi-e milă de mine. Momentan... nu mai cred în iubire. Acum fulgii de zăpadă sunt singurii care-mi sunt alături. De mine nu se tem, pentru că n-am căldura necesară să-i topesc, să-i ucid. Suntem la fel -  de gheaţă. 

Tu eşti.

Crăciun?

   Era 24 decembrie - seara Ajunului Crăciunului. Era în jur de ora 6, iar copiii deja alergau fericiţi pe străzi, mergând cu colindul din uşă în uşă. În oraşul lui, fulgii de zăpadă dansau graţios în drumul lor spre sol. O pătură albă era deja aşternută pe jos, făcând ca peisajul să fie unul de basm.

   Ea tocmai ajunsese în oraş. Plecase de dimineaţă cu trenul, sacrificându-şi Crăciunul alături de familie pentru a-i face lui o surpriză. Una plăcută spera.

   Avea adresa lui, aşa că a luat un taxi care a lăsat-o fix în faţa uşii. A bătut timid: ştia că-i va deschide unul din părinţii lui şi era emoţionată şi puţin ruşinată. Cutia de cadou din braţele ei devenea tot mai grea. Uşa se deschise şi în prag apăru o doamnă purtând un şorţ de bucătărie pe care se vedeau „urme de prăjituri”.

   - Bună seara! Umm... D. e acasă?

   - Ah, scumpo, tocmai a plecat la colindat cu prietenii săi.

   - Bănuiesc că nu ştiţi la ce oră se întoarce, nu?

   - Nu... îl pot suna, dacă vrei, şi...

   - Nu, lăsaţi. Să nu-l sunaţi vă rog, nu-i spuneţi că am trecut pe aici. O să vorbesc eu cu el. Mulţumesc şi scuze de deranj! O seară plăcută! Crăciun fericit!

   - La fel şi ţie, dragă!

   Puţin dezamăgită, s-a pus jos pe treptele ninse şi reci, decizându-se să-l aştepte. Timpul trecea, zăpada se aşternea în continuare şi nici urmă de el. Ştia că n-o să apară prea curând, dar n-avea încotro. Acasă nu se putea întoarce, fiindcă trenurile nu circulau în seara de Ajun şi nici nu cunoştea pe altcineva în oraş. I se făcea tot mai frig. A pus cadoul lângă ea şi încerca să-şi încălzească mâinile suflând peste ele. Nu ajuta prea mult.

   Era deja ora 9. Ce Crăciun am şi eu! Pe stradă! N-am putut sta acasă cu ai mei? Ce-am păţit?! Ce caut aici? E clar, am înnebunit!

   Ora 11. Tremura toată. Temperatura era cu mult sub zero. El nu apărea. Începuse să plângă. Nu mai putea... îşi petrecea Crăciunul singură, în stradă din cauza lui... Nu-l suna - nu vroia să strice surpriza... Stătea pe trepte plângând şi-l aştepta.

   În jurul orei 12 şi jumătate - da, deja era Crăciunul - se auziră nişte paşi apropiindu-se. Un băiat mergea - nu prea drept - în direcţia ei. Ea avea faţa în palme - nu-i mai păsa de nimic. Plângea în continuare.

   - Ce curvă-mi plânge mie la uşă?

   Era el. Era beat. Ea a privit în sus, l-a privit în ochi cu ochii ei roşii, umflaţi şi înlăcrimaţi, s-a ridicat şi a plecat cu paşi repezi, plângând şi lăsându-l pe el şi cadoul în urmă. Când a văzut-o, el a încremenit. S-a trezit de tot din beţie. Nu-i venea să creadă ce prostie tocmai spusese. A fugit după ea şi a ajuns-o din urmă. A oprit-o, punându-se în faţa ei şi prinzând-o de umeri. Ea plângea. Plângea şi el acum.

   - Te rog, te implor, iartă-mă! Am băut prea mult şi nici în cele mai frumoase vise nu-mi imaginam că ai fi tu.

   - Stau aici şi te aştept de la ora 6! Am îngheţat complet! Şi tu apari făcându-mă curvă?!

   Lacrimi amare curgeau din ochii amândurora.

   - Doamne, micuţo! Iartă-mă, to rog, iartă-mă! De ce nu m-ai sunat? Aş fi fost aici imediat! Sau de ce nu ai bătut la uşă? Nu cred că te-ar fi lăsat mama să stai în stradă.

   - Am sunat... când am ajuns. Dar n-am vrut să deranjez şi te-am aşteptat afară...

   - Haide, te duc înăuntru că sigur nu ţi-e bine. Te rog din suflet să mă ierţi! Doamne, nu-mi vine să cred...

   - E ok, te-am iertat deja. Ia-mă în braţe!

   După o îmbrăţişare lungă, a condus-o în casă. Era atât de cald şi de bine... Imediat apărură părinţii lui cu o expresie de uimire pe chip.

   - Să nu vă aud că-mi comentaţi ceva! Fata asta şi-a petrecut toată ziua într-un tren şi toată seara afară, pe trepte, doar ca să-mi facă mie o surpriză. Măcar un pat cald unde să doarmă îi putem da.

   - Vai, draga de tine, de ce nu ai spus că vrei să-l aştepţi pe D.? Te-aş fi invitat înăuntru...

   - Mamă, gata cu astea. Îi faci un ceai cald, te rog?

   - Da, sigur. Du-o la tine în cameră între timp. O să vă aduc la amândoi şi câte ceva de mâncare.

   D. a dus-o în camera lui şi a obligat-o să se bage în pat, sub plapumă, până venea mama lui. El stătea şi o privea şi nu-i venea să creadă. A sărutat-o pe frunte, apoi a privit-o în ochi. Ea zâmbi.

   - Te iubesc, D.!

   - Şi eu pe tine micuţo, şi eu!

You don't like me, you just like the chase

   Erau un el şi o ea. El era un baiat normal, cu capul pe umeri de cele mai multe ori, dar era îndrăgostit de ea. Ar fi făcut orice să fie împreună. Dar ea nu-l plăcea pe el. Ea suspina după mulţi alţii care nu-i acordau niciodată atenţia pe care şi-o dorea. Mereu când ea vărsa o lacrimă pentru vreun băiat, el era acolo şi-o o prindea, transformând-o în zâmbet. Nu suporta să o vadă tristă.

   Ea ştia despre sentimentele lui. La început a fost speriată de situaţie. Nu i se mai întâmplase niciodată asta. Şi se simţea ciudat, pentru că îl văzuse mereu doar ca pe un prieten, nimic mai mult. Uneori îi părea rău că nu simte acelaşi lucru pentru el. Pentru că era conştientă că el ar fi făcut orice... ca s-o aibă, ca să n-o piardă. Şi mereu când se lovea de o dezamăgire se gândea la cum ar fi dacă fraierul ce nu-i dă atenţie s-ar purta cu ea cum se poartă el. Şi în ultima perioadă se gândea tot mai des la asta.

   Toţi băieţii pentru care simţea ceva întorceau spatele sentimentelor ei. Şi ea era din ce în ce mai rănită. Simţea că nici cu prietenele nu mai poate vorbi deschis... Se simţea închisă într-o lume... tristă, decolorată, fără pic de iubire. Doar cu el vorbea mereu. Şi chiar de nu-i spunea tot ce o macină, se simţea mai bine de fiecare dată. 

   Într-o zi şi-a dat seama că el e singurul care îi mai e cu adevărat alături. Şi, tot atunci, şi-a dat seama că începe să simtă. Gândindu-se la asta, sentimentele pentru el creşteau pe zi ce trece. Nu se sfia să îi arate asta şi lui. El era, bineînţeles, în culmea fericirii. Nu se aşteptase ca lucrurile să ia o întorsătură aşa bruscă în favoarea lui. Şi-a fost frumos cât a durat. Câteva zile, săptămâni au fost fericiţi amândoi. Dar... mereu există un dar. În timp ce ea se ataşa tot mai mult de el (oare fiindcă fugea de singurătate?), el se distanţa tot mai mult de ea. Nu mai era el - aşa cum îl cunoscuse... Nu se mai purta la fel, nu mai vorbea la fel. Nu ştia ce să creadă. Şi aşa şi-a dat seama... că e singură. 

Yellow diamonds in the light (II)

   Seara fusese una tăcută. A dus-o la cabana lui de la marginea oraşului şi, fiind vineri, au rămas acolo. Nu şi-au mai spus nimic, nu şi-au mai adresat nici măcar un cuvânt după acea discuţie din maşină. Faptul c-au rămas acolo părea un plan făcut de mult, chiar dacă ea nici măcar nu ştia unde urma să o ducă. Au dormit în acelaşi pat. S-au culcat în colţuri opuse, dar...

   În dimineaţa următoare ea s-a trezit prima. Realiză că el o ţinea în braţe şi îşi dădu ochii peste cap. Privi câteva clipe pe fereastra imensă din apropierea patului: părea mai degrabă că e începutul primăverii decât mijlocul toamnei. Razele de soare erau atât de vesele şi vii încât păreau să redea verdeaţa frunzelor îngălbenite. După ce a contemplat priveliştea, a închis ochii plănuind să se prefacă adormită până se va trezi şi el.

   După ceva timp s-a trezit. Ea şi-a dat seama pentru că l-a simţit trăgându-şi brusc mâna ce o ţinea în jurul ei. S-a ridicat din pat şi a coborât la parter. Ea a mai stat câteva clipe întinsă, după care s-a dus să facă un duş. Când a ieşit din baie, el o aştepta cu cafeaua făcută. 

   - 'Neaţa! Am vrut să fac şi ceva de mâncare, dar mi-am amintit că n-am adus nimic cu noi, aşa că asta e tot ce avem.

   - Hei. Merci de cafea. 

   - Te superi dacă-mi aprind o ţigară?

   - Nu, e ok.

   Ziua a trecut normal. Ambii au ignorat incidentul ce avusese loc în seara precedentă. S-au decis să mai rămână prin preajmă câteva zile, aşa că au dat o fugă până în oraş să-şi aducă haine şi ceva de mâncare.

   În rest ziua a decurs normal. Seara s-au hotărât să meargă într-un parc de distracţii. Acolo s-au dat în tot felul de trenuleţe, maşinuţe şi alte chestii, au mâncat vată de zahăr, au râs mult... s-au simţit chiar foarte bine. La sfârşitul serii stăteau la coadă aşteptând să urce în imensa roată din mijlocul parcului - ei doi şi un iepuraş de pluş mare şi roz pe care el l-a câştigat şi i l-a dat ei. Când au urcat în roată, o melodie foarte veselă a început să se audă în difuzoare: 

„Yellow diamonds in the light/ 

And we're standing side by side”. 

   Când au ajuns sus, sus de tot, printre glume şi râsete, s-au privit. S-au privit şi s-au sărutat.

 

Rihanna ft.Calvin Harris - We Found Love 

În loc de iubiri primesc amăgiri (I)

   Stătuse jumătate de seară în atmosfera aia de club, încărcată de fum, sperând. Nu ştia sigur la ce spera, dar încerca să se simtă bine între timp. Venise cu un prieten, singurul care-i mai fusese alături în ultima vreme.

   În sfârştit îl văzuse intrând în club pe cel pe care, deşi nu recunoştea, îl aştepta. Îl urmărea cu privirea zâmbind, în timp ce dansa, cum mergea înspre o masă. Când el ajunse la masă, zâmbetul ei pieri şi se opri din dansat încremenind - o domnişoară blondă se ridică şi-l sărută pasional pe tipul ei.

   - Ce s-a întâmplat?

   - N-ni-nimic.

   Se bâlbâia şi-i tremura vocea. Prietenul cu care era îşi dădu seama că ceva nu e ok.

   - Haideee, ştii că poţi să-mi spui orice.

   - Nu, chiar n-am nimic.

   Dar privirea ei o trăda - rămăsese fixată într-un punct: masa lui. Prietenul urmări ce privea ea şi-şi dădu imediat seama ce se întâmpla.

   - Aah, asta era.

   - Credeam că s-au despărţit. 

   Avea lacrimi în ochi, dar nu le lăsa să cadă.

   - Se pare că s-au împăcat. Haide, te duc acasă.

   Şi îi cuprinse spatele.

   - Nu, de ce? Mai stăm.

   - Nu, nu mai stăm. Nu fi încăpăţânată, îţi faci rău singură.

   - Bine, dar... nu vreau acasă.

   - Ok, o să facem o plimbare.

   - Unde?

   - Nu-ţi spun. Surpriză.

   - În fine.

   Şi părăsiră clubul. Se urcară în maşina lui şi merseră destul de mult în linişte. Vremea de afară era încă frumoasă: vara părea că nu vrea să-i cedeze prea uşor locul toamnei. După o bună perioadă de privit pe geam într-o linişţe mormântală, ea scoase primele cuvinte, care erau mai mult o afirmaţie ce nu aştepta vreun răspuns sau ceva.

   - Ce ţi-i şi cu dragostea asta...

   - Hmm... eu zic că e frumos să vezi că lumea se iubeşte.

   - Da, poate, da' e nasol când tu nu eşti iubit.

   - Eeh, de-ar fi asta singura problemă, ce bine ar fi.

   Spusese asta pe un ton destul de amuzat în timp ce-şi aprindea o ţigară.

   - Nu râde, chiar e o problemă. Şi dacă ai de gând să fumezi, te rog să-ţi deschizi geamul.

   După ce-a deschis cuminte geamul, continuă:

   - Chiar nu văd care-i problema. Dacă-ţi trebe ceva, te serveşti. Aşa-i şi cu dragostea asta - îţi trebe, îţi iei.

   - Mda, de-ar fi aşa simplu.

   - Păi e simplu! Ca băiat poţi să-ţi plăteşti vreo fetiţă să te facă să te simţi bine, iar ca fată nici nu plăteşti nimic - te dai puţin pe lângă vreunu' şi gata.

   - Umm...tu n-ai înţeles ce vorbesc eu aici. Dragoste! Nu sex...

   - Păi bine, bine, dar până la urmă se rezumă la sex.

   - Uau. Credeam că te cunosc bine, dar uite că încă mă uimeşti.

   - Păi de ce? Asta e realitatea.

   - Da, dar... chiar am crezut că tu eşti altfel. Şi chiar mă gândisem mult la tine în ultimul timp, la faptul că mi-ai fost alături, mă gândeam că poate ar trebui să ne dăm şansa de a fi ceva mai mult decât prieteni, dar când mă gândeam la toate astea nu ştiam că eşti atât de superficial...

   - Eh, lumea-i rea, viaţa-i grea.

   - Mda...

...

Suflet pustiu.

   În timp ce în fundal îmi cânta o melodie destul de tristă mi-am dat seama că sunt...pustie. Goală. Nu mai simt nimic. Şi vreau să simt şi lupt pentru asta şi visez la asta... şi nimic. Lucruri care îmi plăceau acum mă lasă indiferentă. Tot ce vreau e să primesc atenţie. Nu-mi dau seama de ce. Oricum n-o primesc. Şi daca o primesc, nu-mi ajută la nimic. Am ajuns la stadiul în care sunt atât de confuză încât nici nu ştiu ce vreau. Tot ceea ce simt în ultima perioadă e superficial. E ca şi cum trăiesc într-o bulă transparentă... şi văd totul, dar nu simt nimic. Doar când sunt eu cu mine îmi dau seama de lucruri... şi când ştiu ce vreau mi-e frică să aceept asta. De fapt, îmi neg să accept ce-mi doresc. E ca şi cum aş trăi ghidată de ceva... ceva care îmi impune cum să mă port. Şi m-am săturat să fiu o marionetă. Şi nu pot să scap de asta. Şi măcar o dată aş vrea să fiu în stare să fac ce vreau şi să spun ce cred. Şi măcar odată aş vrea să fie lângă mine un el căruia să-i spun toate astea, în loc să le scriu pe un blog unde nimănui nu-i pasă ce simt. Şi chiar de ştiu cine aş vrea să fie lângă mine, îmi spun că nu se va întâmpla niciodată şi trec peste. Mă consolez cu ce pot. Cuvintele nu fac prea multe, dar măcar pot aduce un zâmbet...oricât de mic. 

   Vântul continuă să bată printre frunzele semi-ruginite...şi eu continui să mă întreb ce-mi doresc... Poate într-o zi voi şti. Vă voi spune şi vouă dacă aflu...

   

 

DJ Project - Două anotimpuri 

   P.S.: „Eşti vântul care poartă gândul meu, eşti ploaia care-mi stinge inima” - eu n-am nici vânt, nici ploaie. Cum să pot trăi aşa?

„N-am nimic”

   - Ce ai pui mic? Cine te-a supărat?

   - N-am nimic. Şi nu-mi mai zi aşa - nu sunt „puiul” tău!

   - Haide, nu mai fi morocănoasă! Ştii şi tu că-ţi place să-ţi spun aşa.

   - N-am spus că nu-mi place, dar nu e bine. Hai, lasă-mă! După ce ai fost plecat atâta timp şi n-ai dat nici un semn, acum vii şi mă iei cu „pui mic”? Nu, merci!

   - Aaa, deci asta era...

   - Era ce?

   - De asta eşti supărată - din cauza mea.

   - Îţi mai repet de multe ori că nu sunt supărată?

   - Da, sigur. (râzând şi luând-o îmbrăţişând-o)

   - Dă-mi drumul. N-ai nici un drept să faci asta.

   - Aaa, da? Şi atunci tu ce drept ai să te superi?

   - Văd că vorbesc cu pereţii. (dându-şi ochii peste cap)

   - Hei... dacă... dacă îţi promit...

   - Nu ai de ce să îmi promiţi mie nimic, n-am nici o legătură cu tine. Taci, te rog!

   - Lasă-mă să termin de vorbit! (ridicând tonul) Dacă îţi promit că nu mai plec niciodată de lângă tine, mă ierţi?

   - Nu am ce să iert. (privind în altă parte)

   - Haide, puiuţ! (şi o ia din nou în braţe) Promit... îţi jur că o să fiu serios. Vezi şi tu că m-am schimbat.

   - Da, văd că te-ai schimbat, dar... (şi izbucneşte în plâns)

   - Shhh!

   - (după ce s-a calmat) Să nu mai pleci niciodată, niciodată! Te iubesc!

Cât de dezinteresat tre' să fi 

ca să nu îţi dai seama că altcineva e atât de interesat?

Amuzant. Sau nu?

   Ai câştigat. Îmi pasă. Mulţumit? Poţi pleca :). Serios... încă nu ştiu dacă te joci sau nu... Şi mi-e imposibil să aflu oricum.
   E fucking greu. Uite cum stau eu şi scriu pe blog despre tine, când mâine am test la mate. Super tare! Cred că-mi doresc să nu te fi cunoscut... şi în acelaşi timp nu ştiu ce-ar deveni viaţa mea dacă ai dispărea din ea. Nu-mi place să recunosc toate astea. Probabil o să fie singura dată când o fac. Ai nişte momente... nu ştiu... Îţi găseşti nenumărate căi să ajungi la mine. Şi faci atâtea lucruri fiiix când n-ar trebui să le faci. De fapt, le faci fix când ar trebui, doar că eu sunt pe dos întotdeauna :). Eu mereu mi-am dorit şi am căutat fericirea. Şi acum mi-o neg singură. Când sunt la un pas de ea, dau cu piciorul. Ironic. Şi-aş spune „da” fericirii, dacă n-ar aduce atâta tristeţe cu ea... 
   La urma urmei, eşti doar o iluzie...

Îl ştii pe ăla?

   Îl ştii pe ăla care s-a băgat în seamă cu mine?

   Ăla care mi-a zis problemele lui, deşi nu mă cunoştea.

   Ăla care mi-a înşiruit toate melodiile ce-i plac şi toate filmele, şi, chiar dacă mi-am zis că n-o să le uit, nu le mai ştiu pe toate.

   Ăla pe care îl aşteptam să se întoarcă de la sat, chiar dacă nu aveam nici o legătură cu el.

   Ăla care m-a văzut tristă şi s-a oferit să vină să-mi dea un hug chiar dacă nu mă văzuse în viaţa lui.

   Ăla care m-a ignorat după toate astea. De fapt, nu m-a ignorat nimeni, doar că imaginaţia mea e puţin bolnavă.

   Ăla care zicea că ursuleţul meu e norocos.

   Ăla care vorbeşte aşa frumos şi drăguţ şi-şi cere scuze pentru orice.

   Ăla căruia îi pasă. Nu de mine - de alţii.

   Ăla care m-a făcut să cred că pot. 'Cause I'm a supergirl and supergirls just fly.

   Ăla care credeam că e el - acel el.

   Ăla căruia îi plac avioanele.

   Ăla căruia îi pocnesc gleznele.

   Ăla care, deşi avea sute de motive să evite asta şi sute de scuze plauzibile, a venit totuşi.

   Ăla care niciodată nu pare să aibă timp.

   Ăla care să oferit să facă atâââtea!
   Ăla care mă face să devin din ce în ce mai paranoică.

   Ăla.

   Îl ştii, îl ştii, îl ştiiiiii?

Merci!

   Am scris cuvântul ăsta astăzi de cel puţin 200 de ori, dar merci! 

   Nu ştiu cui şi de ce, probabil tuturor şi pentru tot! :)   

   Tot ce ştiu e că, deşi cadourile ies cu -, deşi n-am avut lumânări în tort în care să suflu şi să îmi pun o dorinţă, deşi nu mi s-a cântat „la mulţi ani”, asta a fost cea mai frumoasă zi de naştere!

Mood: amazing!!!

:D:D:D:D:D:D:D:D:D:D:D:D:D:D:D:D:D:D:D:D:D:D:D:D:D:D:D:D:D:D:D:D

Dor

   „Paperweight on my back cover me like a blanket...”

   Se revăzuseră după o grămadă de timp. Da, fuseseră despărţiţi. Atât de distanţă, cât şi de alte întâmplări... Mereu au ştiut că nu poate fi nimic între ei. Ambii erau conştienţi de asta, dar nu şi-o spuneau niciodată. De fiecare dată când se întâlneau vroiau doar să profite de timpul pe care îl au. Să se rupă de lume, să aibă o lume doar a lor. Erau ca într-o lume paralelă, care nu avea nici o legătură cu cea reală.

   De data asta trecuse cam un an de când nu se văzuseră. Se priveau intens, deoarece îşi dădeau seama că sunt foarte shimbaţi. Desigur, au vorbit în tot acest timp, şi-au mai arătat câte o poză din când în când, dar nimic nu se compară cu a fi faţă în faţă. Data trecută erau nişte copii.

   Se priveau de parcă le era teamă să se atingă. Teamă să nu fie doar o iluzie ? Teamă. Ea avea lacrimi în ochi. El zâmbea. Mereu zâmbea. S-a apropiat de ea şi i-a luat chipul în palme, mângâind-o. A privit-o în ochi un minut după care a sărutat-o. 

   După sărut ea şi-a ţinut ochii închişi. Printre gene au început să îi curgă lacrimile. El a îmbrăţişat-o. La cât de mult vorbiseră data trecută când se întâlniseră, de data asta parcă nu era nevoie de cuvinte.

   Aveau doar o noapte la dispoziţie şi le era atât de dor... S-au plimbat prin parcurile pustii până aproape de miezul nopţii, dar deja se lăsase frigul şi nu mai rezistau. Însă nu vroiau să se despartă... S-au urcat amândoi în maşina lui, au trecut pe la ea pe acasă să ia o pătură - altfel ar fi îngheţat de frig - şi s-au dus pe un câmp de la marginea oraşului pentru că vroiau să privească cerul înstelat.

   Stăteau ghemuiţi, înghesuiţi sub acea pătură, tremurând de frig. Au văzut o stea căzând şi s-au privit... S-au sărutat şi au simţit o căldură interioară, ceva ce ar fi învins orice frig... Au decis că noaptea aia trebuia să fie noaptea lor. Aşteptaseră prea mult. Cine ştie când aveau să se revadă? Aşa că au întins pătura pe iarba umedă şi, sărutându-se, au început încet-încet să-şi scoată hainele. Nu le mai păsa de frig, nici de picăturile reci de ploaie care începeau să cadă din norii ce-au acoperit cerul, erau doar ei doi şi nimic nu mai conta.

Să-ţi zic ceva? /Gânduri la miezu' nopţii

   Ştii vorba aia „it's too good to be true”? Mda, cam aşa ceva. Ai minusurile tale, ca orice om, dar chestia e că ai muuulte plusuri. Nu ştiu cum de nu-ţi dai singur seama, dar am încredere în tine de ceva timp. Că-mi place să te tachinez spunându-ţi opusul e altceva. În plus... ador cum suna acel „ştii că nu te mint” al tău când îţi spun că nu te cred.

   Uau... aş mai putea spune nişte chestii, dar prefer să nu o fac. S-ar putea ca aceste câteva cuvinte să doară peste un timp şi nu-mi doresc asta. Nu ştiu Nu ştim ce urmează.

   Nu sunt prea sigură ce rol are postarea asta, ştiu doar că simţeam nevoia să o scriu.

   

   Merci pentru doza zilnică de zâmbete! :)

   (Sper să nu te răsplătesc în lacrimi.)

Asta-i pentru tine, O. ...

   Era odată o fată normală. O fată ca mine. Şi cum vezi că-n ziua de azi tot şi toţi se schimbă... 

   N-a avut niciodată ce-a vrut. Nimic din ce a vrut. Câteodată, în egoismul meu şi în dorinţa mea de a mă simţi superioară cuiva, mă comparam cu ea. Am trecut peste asta, nu mai simt nevoia de competiţie. Mai ales, nu cu prietenii. Şi mă doare că acum chair mă pot simţi superioară ei. Nu vreau asta, vreau să fim din nou egale din toate punctele de vedere. Şi situaţia materială chiaaar nu are nici o legătură cu ce zic eu aici.

   Eram atât de apropiate, nu ştiu ce s-a întâmplat. Vara asta a făcut atâtea alegeri greştie... Nu judec pe nimeni, înţeleg prin ce a trecut şi ce simte, dar nu trebuia... Of. Idiotul ăla nu merita. Şi ea... ea e prea „slabă”. Şi-mi pare atât de rău că n-am avut cum să fiu acolo să-i zic să se trezească, că nu merită...

   Şi nu s-a oprit acolo... A făcut şi altele... Mai nou fumează. Nu e cine ştie ce catastrofă, dar nici bine nu-i. Atâtea schimbări şi totuşi ea e aceeaşi... Nu pot să pricep. Sper ca data viitoare să pot fi acolo... Nu vreau să facă alte greşeli. Nu dinastea. Nu că ar fi greşelile mele, sunt ale ei şi omul din greşeli învaţă... dar vreau s-o feresc de rău. Nu vreau să păţească nimic. 
   Măcar am învăţat o lecţie de aici...

 

 

Oceana - Cry 

 

„Siameze de unghie...”

Got to love you

Melodia asta mă face să vreau să iubesc! <3

Something nice

   Am găsit o poveste ce mi s-a părut frumoasă şi m-am gândit să v-o arăt şi vouă :D.

   

   O fată şi un băiat circulau cu viteza de 100 km/h pe o motocicletă.

   Ea: - Mai încet, mi-e frică.

   El: - Nu, este distractiv.

   Ea: - Nu, nu este. Te rog! E atât de înfricoşător!

   El: - Atunci spune-mi că mă iubeşti.

   Ea: - Te iubesc, încetineşte.

   El: - Acum îmbrăţişează-mă cât poţi tu de tare.

   *Ea l-a îmbrăţişat*

   El: - Poţi să-mi scoţi casca şi să ţi-o pui ţie? Mă deranjează.

   A doua zi în ziar: „O motocicletă s-a izbit într-o clădire din cauză că a rămas fără frâne. Două persoane au fost implicate în accident, dar numai una a supravieţuit.”

   Adevărul era că la jumătatea drumului el şi-a dat seama că motocicleta nu mai frânează, dar nu a vrut ca ea să ştie. În schimb, i-a cerut o îmbrăţişare şi să-i spună că îl iubeşte o ultimă dată. Apoi, i-a cedat casca, astfel încât ea va trăi, chiar dacă avea să moară...

Hug

  

   * Convorbire telefonică *

   - Bună!

   - Hei! Ce mai faci?

   - Uite..nu prea bine... simţeam nevoia să vorbesc cu cineva. Mă simt aşa singură...

   - Păi? S-a întâmplat ceva?

   - Da. Nu. Da... mă cert cu toată lumea, nu îmi convine nimic... şi tot eu sunt cea tristă...

   - Oh, păi haide, nu mai fi aşa!

   - Nu pot...

   - Scuze că schimb subiectul, dar am o nelămurire: de ce m-ai sunat fix pe mine?

   - Nu ştiu, aşa mi-a venit. Te superi? Scuze de deranj. Nu ştiu de ce ţi-am zis toate astea...

   - Nu, nu, stai liniştită, e ok! Doar mă miram puţin...

   - Nu, chair ai dreptate, nu văd de ce te-am sunat. Dar mă simţeam atât de singură şi... aşa mi-a venit.

   - E ok, serios! Uite, ca să îţi mai treacă, imaginează-ţi că sunt lângă tine şi îţi dau un hug.

   - Nu funcţionează decât dacă e unul real... :)

   - Păi... eu tocmai mă întorceam din oraş. Dacă vrei... trec pe la tine... cu un hug.

   -  Da, sigur, de parcă ai face asta. 

   - De ce nu?

   -  Abia mă cunoşti. Oricum nu cred că ai veni doar pentru un hug.

   -  Ba da. În 10 minute să fii la intersecţie.

   -  Nu, daca chiar vrei să vii, vino la mine în faţă.

   Nu avea nimic de pierdut. Atâta tot că i-ar mai fi frânte câteva iluzii. Şi-a tras pantalonii de trening pe ea şi a coborât. S-a uitat în stânga, în dreapta... şi l-a văzut. Chiar venise. A zâmbit. L-a invitat la o cafea. El i-a dat un hug... un hug lung de 12 ore.

    Şi acum ei îi este frică să simtă...



Ron Pope - A drop in the ocean 

I was praying that you and me might end up together...

Plâng.

Plâng pentru că sunt o proastă. 

Plâng pentru că mi-e frică. 

Plâng pentru că vreau şi nu pot. 

Plâng pentru că n-am curajul necesar.

Plâng pentru că mi-e frică să simt. 

 Nu credeam că o să îmi fie frică de asta vreodată :)


Nadia Ali - Fantasy

A little drunk

   Era la o petrecere şi nu se mai simţise bine de ceva timp. Băuse puţin (bine, puţin mai mult) şi acum se simţea vedetă pe ringul de dans. Se simţea sexi: rochia neagra,mulată, scurtă şi tocurile de 15' îşi făceau treaba. Când melodia se schimbă ea continuă să danseze, dar se întreba acum unde mai auzise noua melodie. Şi-a amintit: o auzise prima oară când l-a întâlnit pe el. Deci n-avea importanţă. Continuă să danseze, iar paharele de vodka curgeau unul după altul. Pe la miezul nopţii a apărut un nou grup de invitaţi. N-a acordat prea mare atenţie acestui lucru, atâta tot - observă că erau vreo 4 bărbaţi. Îi luă la dans pe rând, până ce trei dintre ei dansau în jurul ei. al patrulea unde dispăruse? Se uită în jur: stătea cu spatele la ringul de dans vorbind cu gazda petrecerii. Se duse la el şi-l luă de mână, trăgându-l spre ringul de dans. Când ajunse în mijlocul celorlalti îşi dădu seama cine era acel bărbat. Încremeni. Se uită la cei trei prieteni ai lui -  îi cunoştea pe toţi. Atât de beată era, încât nu şi-a dat seama? Cum putuse să facă aşa o greşeala? Porni cu paşi repezi spre ieşire, dar alcoolul şi tocurile de 15' n-au functionat prea bine împreună, aşă că s-a împiedicat. Două braţe puternice au ridicat-o de pe jos, au scos-o afară - simţea aerul rece - şi au băgat-o într-o maşină...

   - Ce-i cu tine? Vezi ce-ai ajuns?!

   - Ce...am... Ce?! Eu doar mă distrez, mă laşi?

   - Uită-te la tine... eşti beată... ai şi fumat?

   - Da' ce contează? Descuie maşina să pot ieşi. Vreau înapoi.

   - Tu te auzi?! Sincer acum... Uite în ce hal eşti... Tu, care erai atât de...nu ştiu, pură, inocentă... ai ajuns...nici nu pot să spun ce...

   -  Ce? Un gunoi? Da, şi?!

   - Haide, te duc acasă!

   - La tine?

   - Logic că la mine, doar nu vrei să te vadă ai tăi aşa?!

   - Şi dacă m-ar vedea, ce? Să vadă ce-am ajuns dacă nu s-au ocupat de mine...

   - Nu mai vorbi prostii, părinţii tăi sunt nişte oameni minunaţi. Mulţi şi-ar dori aşa părinţi. 

   Au ajuns la el. Ea nu vroia să intre în casă. A luat-o pe sus şi a dus-o direct în baie. A băgat-o sub duşul rece să-şi revină. Ea n-a mai zis nimic. S-a pus jos şi a început să plângă. El a oprit duşul, a învelit-o într-o pătură şi a dus-o în pat. Ea continua să plângă. O ţinu în braţe, gândindu-se dacă din cauza lui a ajuns aşa... Îşi dorea să dea timpul înapoi şi să-i ofere ce merita...

 

Lady Antebellum - Need you now

100 days of Summer

   „Iubirile de-o vară se termină din diferite motive, dar când se termină, toate au un lucru în comun: sunt ca nişte stele căzătoare - momente impresionante de lumină în ceruri... momente ce par eterne, dar intr-o secunda...dispar.”

   Tu ai fost vara mea anul ăsta şi vreau să-ţi mulţumesc. Mă simt ca în „500 days of summer”, doar că... au fost numai vreo 100. Nu mi-ai făcut vara nici pe departe frumoasă, dar măcar nu a fost plictisitoare. Ai fost Steaua mea căzătoare:). Şi sincer? Bine că ai căzut. Cel puţin de pe cerul meu. Stelele... sunt frumoase. Mereu luminează din ce în ce mai tare şi mai tare până când... se sting. Sau cad. Azi, în staţia de autobuz (staţia aia), mi-am dat seama (puţin tristă, nu ştiu ce de) că ai căzut de pe cerul meu. „Stelele care cad nu pier/ Stelele care cad se duc pe un alt cer”... eu îţi urez un cer frumos, senin...de pe care să nu mai cazi şi pe care să nu mai laşi urme atât de adânci... şi sper să-ţi vină mintea la cap odată si-odată.

   De azi, am făcut loc toamnei în viaţa mea (sincer - aş prefera primăvara). Sper să nu fie şi asta doar o altă stea ce e doar în trecere la mine pe cer...

 

Beyoncé - Best Thing I Never Had

La muţi ani!

   Azi avem 2 ani, doar noi trei. Cei mai mai frumoşi 2 ani din viaţa mea! Mulţumesc! Vă iubesc!

Ce vreau eu - part II

   Acum am nervi. Şi când am nervi îmi vine în minte tot ce vreau eu, aşa în general. Şi-n momentu de faţă, îmi vine să fac o listă cu ce vreau eu de la un băiat. Nu ştiu de ce, nu intreba. Pur şi simplu. Şi asta o să şi fac.

   Vreau să râdă de mine când mă enervez. După care să-şi dea seama c-a făcut o prostie şi să mă ia în braţe, să-mi vorbească până-mi trece. Când îi spun „nu vreau să vorbesc despre asta”, vreau să insiste să vorbesc despre acel lucru. Vreau să-mi trimită/arate melodii drăguţe. Vreau să se uite cu mine la filme plângăcioase. Vreau să se gândească la ce e bine pentru mine şi după aceea la ce vrea el de la mine. Vreau să îşi ceară scuze atunci când n-a făcut nimic, doar aşa ca să pot spune „nu-i nimic, n-ai făcut nimic de fapt, eu am gândit prea departe”. Vreau să-mi spună lucrurile direct, nu doar să zica ceva şi când îl întreb ce-a vrut să zică, să-mi răspundă cu „nu contează”. Vreau să pot să plâng în faţa lui, fără să-mi fie teamă că cine ştie ce-o să creadă. Vreau să mă facă să plâng fără să mă supere. Şi asta n-a făcut-o decât un băiat. Şi nu eşti tu. Nici tu. Vreau să mă cheme la el să facem mâncare/curăţenie/să vedem un film şi atât. Vreau să mă îmbrăţişeze. Mult şi lung. Vreau năsuc. Vreau să mă ţină de mână. Vreau un băiat normal, nu mai vreau „băieţi răi” şi nici băieţi prea buni. Vreau să-i pese de ceea ce fac, la fel cum mi-ar păsa şi mie. Vreau să vorbească cu mine despre cele mai stupide lucruri, să râdem... 

   
   Şi acum, ceva ce nu ţine de băieţi: vreau să nu mă mai doară capul!

 

Cardiograma

   Să citesc lucrurile alea mi s-a parut emoţionant şi am fost sincer uimită. Tu ai scris pe blog, aşa că îţi răspund tot pe blog. Nimeni nu mi-a mai vorbit cum ai făcut-o tu, chiar dacă abia ne cunoaştem. Ştii că mereu îţi repet că nu cred ce-mi spui şi ştii şi de ce. Aminteşte-ţi, chiar tu ai zis-o... „Stii care e partea nasoala? Că atunci când o să dai de un baiat bun, o să îi spui: scuze, dar nu mai vreau să mă ataşez de cineva, am fost rănită de prea multe ori”. Nu m-am gândit că acele cuvinte o să însemne altceva după...o săptămână? Exact cuvintele alea le simt şi le gândesc acum. Dacă încercam să nu fiu raţională... te credeam de mult :). 

   Nu-mi prea găsesc cuvintele, m-ai lăsat din nou fără cuvinte. Mă gândeam să dorm acum, ştii bine c-am lucrat încontinuu de câteva zile, dar nu ştiu dacă o să mai reuşesc. Tu mereu ştii să mă laşi fără două lucruri: cuvinte şi somn. Ca să-ţi răspund: aş vrea să te cunosc, dar mi-e frică. Mi-e frică să nu fie totul o minciuna, o iluzie, un vis. M-am săturat să trăiesc vise. Visele sunt făcute pentru atunci când dormim...

   Şi în mine se dă o luptă... între a crede în tine şi a nu crede în tine. Chiar nu ştiu ce să spun mai mult... doar... mulţumesc.

Zahăr

Limonada mea a devenit un pic mai dulce. 

Merci! :)

Oficial? Plouă!

   Plouă = e toamnă pe bune. Păcat... O să-mi fie dor să fie lumină afară până la 10-11, să beau limonadă rece, să fiu bronzată, să ies în parcuri, să rămân singură în weekenduri, să merg la (rarele) concerte în aer liber, să port haine subţiri ... 

   Acum tre' să înlocuiesc toate astea cu întunericul de dimineaţă când mă trezesc pentru şcoală, ceaiuri & ciocolată caldă, teme peste teme, ieşitul doar în spaţii închise, plictiseala tipică de weekend când părinţii te bat la cap să înveţi, stres şi cinci mii de straturi de îmbrăcăminte...

   Goodbye sunny days, see you next year; welcome cloudy skies and rain...

Vis obositor

   Era vineri dupămasa. Am ajuns de la lucru ruptă de obosită. Am stat toată ziua în curent şi simţeam c-o să-mi explodeze capul... Mi-am făcut ceva de mâncare, am facut un duş si acum stăteam cu cana de ceai lângă mine, gândindu-mă la ce film să mă uit. Faptul c-a venit toamna m-a făcut să înlocuiesc limonada rece cu ceaiul cald. Soarele de afară mă enervează. E toamnă sau nu?! Am tras draperiile şi-am luat o gură de ceai. Cald, dulce... are gust de toamnă. Am dat play la film şi m-am pus in pat. Nu ştiu cum am putut să-mi imaginez că pot fi atentă la ceva când eram atât de obosită. Am adormit aproape instant. Şi-am visat... Nu pot să cred ce-am visat. Te-am visat. Am visat că vorbeam... şi-mi povesteai o grămadă de lucruri. Când vorbeam cu tine totul era aşa de bine. Visul părea aşa real... Îmi povesteai că ai fost plecat cu prietenii tăi, ţin minte că mi-ai arătat şi poze. Chiar nu-mi dădeam seama că e un vis. Auzisem undeva că ceea ce visăm e posibil să se întâmple într-o dimensiune paralelă sau aşa ceva (pure aberaţii). 

   Spre seară m-am trezit. Atunci am realizat c-am visat şi că tu de fapt n-ai dat nici un semn de viaţă. Tipic ţie. M-am obişnuit deja, oricum. M-am dus să-mi fac de mâncare pentru că-mi era foame - din nou. Până să mi se facă mâncarea am inspectat puţin Facebook-ul. Bineînţeles că ţi-am vizitat profilul... Şi-am rămas cu gura căscată când am văzut că tu chiar eşti plecat cu prietenii tăi, cum am visat eu...

   Mă bucur să văd că mai sunt şi vise ce devin realitate, dar aş prefera să devină realitate cele fericite, nu cele banale. Anyway, eu n-am nevoie de tine. Dacă nu dai nici un semn în viaţa reală, te rog nu mă mai căuta nici în vise. Oricât de bine m-aş simţi pe moment...

 
Reamonn - Supergirl

Aşteptare

Oare de ce-ai plecat şi m-ai lasat?
De ce un vis frumos s-a spulberat?
Stau şi mă întreb: oare există-n viaţa ta o alta „ea”?
Şi dacă da, ce ai vazut mai bun la ea?

Stau langă fereastră şi suspin,
Şi mă întreb dacă vreodat-o să-mi revin.
Şi-atunci aud încet şi lin
Pasul tau lent şi al tau dulce suspin.

Îmi spui că ai greşit şi să te iert,
Iar eu iţi spun că să te uit încă încerc,
Dar e-n zadar căci nu reuşesc
Şi-ţi recunosc că încă te iubesc...

Cu lacrimi în ochi admit că te iert
Şi-ţi spun să mă strângi la al tău piept,

Să fim mereu împreună, doar noi doi,
Să ne iubim fără să privim-napoi.

P.S.: Am scris-o în clasa a8-a, deci dacă nu vă place, o să înţeleg.

Inimă? Prefer ficatul!

   Ştii... cu toţii avem în piept o inimă. Ea pompează sângele şi ne ţine în viaţă. Se zice că tot cu inima mai şi iubim (fals, ce-i drept, pentru că totul se întâmplă în creier, dar deh...). Inima e... unică. Nu se poate înlocui. Dacă se opreşte din funcţionat, mori! De asta i-o fi fost atribuită şi funcţia de „a iubi”? Se zice ca nici fără dragoste nu se paote trăi...

   Acum... am o curiozitate... totuşi, de ce inima? De ce nu alt organ? Ficatul, de exemplu! De ce nu ficatul?! Se poate înlocui şi (bonus!) se mai şi regenerează! (asta dacă e sănătos...) De ce nu-i aşa şi cu iubirea asta? Ar trebui să iubim cu ficatul!

 

P.S.: Promit postări mai inspirate...

Leapşa 2

   În primul rând vreau să vă mulţumesc de urări! Chiar nu mă aşteptam, merci mult! Acum, leapşa:

   1. Luaţi cartea cea mai apropiată, deschideţi la pagina 18 şi scrieţi aici rândul al 4-lea!
„...Infinite Jest, atunci când se plictiseau. Amândoi erau suc-...”
   2. Fără să verificaţi, cât e ora?
20:08
   3. Verificaţi!
Incredibil, 20:08! :))
   4. Cum sunteţi îmbrăcat/ă?
Pantaloni scurţi de blug şi un maieu.
   5. Înainte de a răspunde la acest chestionar, la ce vă uitaţi?
Cine ce-a mai postat pe blog şi ce comentarii noi am.
   6. Ce zgomot auziţi, în afara calculatorului?
Nişte copii care ţipă pe afară şi mama făcând ceva pe la bucătărie.
   7. Când aţi ieşit ultima dată şi ce aţi făcut cu ocazia respectivă?
Ieri, am fost în oraş cu o prietenă, am mâncat la KFC, după care am băut o limonadă şi-un Green Apple.
   8. Ce ai visat ieri noapte?
Nu-mi amintesc.
   9. Când ai râs ultima dată?
Acum o oră şi ceva.
   10. Ce aveţi pe pereţii camerei unde sunteţi?
Un panou cu o mie de chestii pe el.
   11. Dacă aţi deveni milionar/A peste noapte, ce aţi face?
N-o să mint. M-aş duce să-mi iau haine şi mi-aş luat un comp nou. Probabil un laptop. Sau, de ce nu, ambele. Aş fi milionară doar :D.
   12. Care este ultimul film pe care l-aţi văzut?
Memento
   13. Aţi văzut ceva neobişnuit azi?
Nu. Am fost la lucru, n-am avut timp de chestii ieşite din comun.
   14. Ce părere aveţi despre acest chestionar?
E fun. M-a relaxat un pic.
   15. Spuneţi-ne ceva ce nu ştim încă!
Mă doare spatele!
   16. Care ar fi prenumele copilului dumneavoastră dacă ar fi fată?
Habar n-am. Poate Alina. Mai bine întrebaţi dacă ar fi băiat :)
   17. Care ar fi prenumele copilului dumneavoastră dacă ar fi băiat?
:)) Bogdan Sorin 
   18. V-aţi gândit deja să locuiţi în străinătate?
Nu chiar...
   19. Dacă aţi putea schimba ceva în lume, în afară de politică, ce aţi schimba?
Aş legaliza călătoria în timp :)). Sau - ceva mai realist - aş face să dispară drogurile :-&.
   20. Vă place să dansaţi?
Da!
   21. George Bush?
Ce-i cu el? Nu mai e preşedinte.
   22. Care e ultima chestie pe care ai văzut-o la televizor?
Pe Lil Wayne cântând „How to love” :)

   Leapşa merge la:
Ada:), SweetnSpicy şi Lamaitza .

1 anişor!

   

   Hei, hei, blogul meu are 1 an! <3

   N-am prea mutle de zis, dar ma bucur că încă există - credeam că voi scrie de câteva ori şi mă voi plictisi. În postările mele se vede că m-am maturizat şi că nu mai scriu despre aberaţii copilăreşti...care pe atunci mi se păreau interesante. În fine, nu vă mai plictisesc.

   Vreau să mulţumesc celor care m-au citit de la început până acum - cred că doar Ada/Love drops a făcut asta, dar merci oricum. Şi bineînţeles, vreau să vă mulţumesc şi celorlalţi care mi-aţi citit măcar o postare. Mă bucur să văd că nu scriu chiar degeaba şi că unora chiar le place.

   Mulţumesc din suflet! :)

At the end of summer:

Dirty situatuion?

   Venise vara în sfârşit. Plănuiseră vacanţa asta încă de la Crăciun - mergeau toţi la munte. „Toţi” adică ea, prietenele ei cele mai bune împreună cu iubiţii lor şi un... amic al ei. Iubitul uneia dintre prietenele ei cunoştea pe cineva cu o canabă la munte şi acolo urmau să doarmă. Când au ajuns entuziasmul le-a pierit un pic. Aşa-zisa cabană avea un singur dormitor, o bucătărie în care abia încăpeau toţi şi partea interesantă - două băi. Entuziasmul le-a revenit rapid când s-au dus să facă o plimbare până la lac. Au făcut şi-o baie acolo, au râs, au glumit...s-au distrat.

   Fiind obosiţi de pe drum, în prima seară s-au dus repede la culcare - pe la 12 deja se gândeau cum urmau să doarmă. În dormitor erau două paturi, unul mai mic, etajat şi unul ceva mai mare. Cuplurile, bineînţeles, vroiau să doarmă împreună, aşa că au luat patul etajat, iar ea şi amicul ei au rămas cu patul mare. El s-a oferit să doarmă pe jos ca să nu se simtă ea ciudat, dar, mai mult din bun simţ, aceasta nu i-a permis. Se dădea o bătălie în interiorul său pentru că ştia ce-a fost între ei... şi ştia...ştia că nu e bine să doarmă în acelaşi pat cu el. 

   În fine, au stins luminile şi s-au pus toţi în paturi. După o jumătate de oră era clar că toată lumea adormise. Mai puţin ea. Se tot întorcea de pe o parte pe alta, negăsindu-şi locul. La un moment dat a încetat, gândindu-se că nu-l lasă nici pe amicul ei să doarmă. Se întoarse cu spatele la el şi rămase aşa. După nici 5 minute acesta o luă în braţe. Ea tresări, iar el o sărută pe umăr...să o calmeze... 

   Se întoarse cu faţa înspre el îmbrăţişându-l şi ea, dar în acelaşi timp încercând să-l ţină la distanţa. Nu-i era frică de el, îi era frică de ea îsăşi. Ştia că nu-i poate rezista şi încerca să se abţină... nici măcar nu erau singuri! Fiind întuneric, nu se vedeau prea clar. El îi dădu un pupic pe nas, după care începu să o sărute...aşa cum numai el ştia s-o sărute. Ea nu se opuse, fiindcă nu vroia să facă gălăgie oprindu-l, dar încerca să-l ţină cât mai departe. Ştia că săruturile lui vor ajunge s-o rănească. În timp ce o săruta, mânile lui începură să se plimbe pe întregul ei trup: pe spate - lucru care o făcu să tresară de plăcere, pe picioarele ei, pe fund, pe sânii rotunzi... 

  Se simţea bine şi ar fi vrut să-i cedeze, aproape că o făcuse, dar deodată îl împinse de lângă ea şi, în linişte, se duse la baia de lângă dormitor.

   Stătea acolo şi se privea în oglindă, gândidnu-se. Aproape că începuse să plângă când auzi paşi în spatele ei. Era amicul. Ştia că trebuia să fi închis uşa! 

   - Nu, pleacă!

   - Dar aici suntem singuri...

   - Şi?!

   - Şi putem să vorbim... De ce eşti atât de speriată? Doamne, nu-ţi fac nimic!

   - Nu mi-e frică de tine... mi-e frică de mine...

   - Hei, vreau doar să vorbim. Priveşte-mă. În trecut, când ne-am cunoscut noi, eram altfel. Eram un fraier. M-am maturizat mult de atunci. Şi n-aş fi făcut astăzi nimic, dacă n-aş fi fost sigur de ceea ce vreau. Te vreau pe tine. Să fii prietena mea... Ce spui?

   - ...nu ştiu... tu n-ai fost niciodată serios. Ştii c-aş vrea să spun da, dar...

   - Atunci spune da! Îţi promit că totul va fi bine! 

   - Bine... da... Da, vreau să fiu prietena ta!

   Şi-i sări în braţe, sărutându-l, după care se întoarseră în pat şi adormiră îmbrăţişaţi şi fericiţi.

   Dimineaţa s-au trezit singuri în cameră. S-au dus în bucătărie cu zâmbetul pe buze şi ţinându-se de mâna, pentru ca toţi să ştie de fericirea lor.