Dor

   „Paperweight on my back cover me like a blanket...”

   Se revăzuseră după o grămadă de timp. Da, fuseseră despărţiţi. Atât de distanţă, cât şi de alte întâmplări... Mereu au ştiut că nu poate fi nimic între ei. Ambii erau conştienţi de asta, dar nu şi-o spuneau niciodată. De fiecare dată când se întâlneau vroiau doar să profite de timpul pe care îl au. Să se rupă de lume, să aibă o lume doar a lor. Erau ca într-o lume paralelă, care nu avea nici o legătură cu cea reală.

   De data asta trecuse cam un an de când nu se văzuseră. Se priveau intens, deoarece îşi dădeau seama că sunt foarte shimbaţi. Desigur, au vorbit în tot acest timp, şi-au mai arătat câte o poză din când în când, dar nimic nu se compară cu a fi faţă în faţă. Data trecută erau nişte copii.

   Se priveau de parcă le era teamă să se atingă. Teamă să nu fie doar o iluzie ? Teamă. Ea avea lacrimi în ochi. El zâmbea. Mereu zâmbea. S-a apropiat de ea şi i-a luat chipul în palme, mângâind-o. A privit-o în ochi un minut după care a sărutat-o. 

   După sărut ea şi-a ţinut ochii închişi. Printre gene au început să îi curgă lacrimile. El a îmbrăţişat-o. La cât de mult vorbiseră data trecută când se întâlniseră, de data asta parcă nu era nevoie de cuvinte.

   Aveau doar o noapte la dispoziţie şi le era atât de dor... S-au plimbat prin parcurile pustii până aproape de miezul nopţii, dar deja se lăsase frigul şi nu mai rezistau. Însă nu vroiau să se despartă... S-au urcat amândoi în maşina lui, au trecut pe la ea pe acasă să ia o pătură - altfel ar fi îngheţat de frig - şi s-au dus pe un câmp de la marginea oraşului pentru că vroiau să privească cerul înstelat.

   Stăteau ghemuiţi, înghesuiţi sub acea pătură, tremurând de frig. Au văzut o stea căzând şi s-au privit... S-au sărutat şi au simţit o căldură interioară, ceva ce ar fi învins orice frig... Au decis că noaptea aia trebuia să fie noaptea lor. Aşteptaseră prea mult. Cine ştie când aveau să se revadă? Aşa că au întins pătura pe iarba umedă şi, sărutându-se, au început încet-încet să-şi scoată hainele. Nu le mai păsa de frig, nici de picăturile reci de ploaie care începeau să cadă din norii ce-au acoperit cerul, erau doar ei doi şi nimic nu mai conta.