duminică, 18 septembrie 2011

A little drunk

   Era la o petrecere şi nu se mai simţise bine de ceva timp. Băuse puţin (bine, puţin mai mult) şi acum se simţea vedetă pe ringul de dans. Se simţea sexi: rochia neagra,mulată, scurtă şi tocurile de 15' îşi făceau treaba. Când melodia se schimbă ea continuă să danseze, dar se întreba acum unde mai auzise noua melodie. Şi-a amintit: o auzise prima oară când l-a întâlnit pe el. Deci n-avea importanţă. Continuă să danseze, iar paharele de vodka curgeau unul după altul. Pe la miezul nopţii a apărut un nou grup de invitaţi. N-a acordat prea mare atenţie acestui lucru, atâta tot - observă că erau vreo 4 bărbaţi. Îi luă la dans pe rând, până ce trei dintre ei dansau în jurul ei. al patrulea unde dispăruse? Se uită în jur: stătea cu spatele la ringul de dans vorbind cu gazda petrecerii. Se duse la el şi-l luă de mână, trăgându-l spre ringul de dans. Când ajunse în mijlocul celorlalti îşi dădu seama cine era acel bărbat. Încremeni. Se uită la cei trei prieteni ai lui -  îi cunoştea pe toţi. Atât de beată era, încât nu şi-a dat seama? Cum putuse să facă aşa o greşeala? Porni cu paşi repezi spre ieşire, dar alcoolul şi tocurile de 15' n-au functionat prea bine împreună, aşă că s-a împiedicat. Două braţe puternice au ridicat-o de pe jos, au scos-o afară - simţea aerul rece - şi au băgat-o într-o maşină...
   - Ce-i cu tine? Vezi ce-ai ajuns?!
   - Ce...am... Ce?! Eu doar mă distrez, mă laşi?
   - Uită-te la tine... eşti beată... ai şi fumat?
   - Da' ce contează? Descuie maşina să pot ieşi. Vreau înapoi.
   - Tu te auzi?! Sincer acum... Uite în ce hal eşti... Tu, care erai atât de...nu ştiu, pură, inocentă... ai ajuns...nici nu pot să spun ce...
   -  Ce? Un gunoi? Da, şi?!
   - Haide, te duc acasă!
   - La tine?
   - Logic că la mine, doar nu vrei să te vadă ai tăi aşa?!
   - Şi dacă m-ar vedea, ce? Să vadă ce-am ajuns dacă nu s-au ocupat de mine...
   - Nu mai vorbi prostii, părinţii tăi sunt nişte oameni minunaţi. Mulţi şi-ar dori aşa părinţi. 
   Au ajuns la el. Ea nu vroia să intre în casă. A luat-o pe sus şi a dus-o direct în baie. A băgat-o sub duşul rece să-şi revină. Ea n-a mai zis nimic. S-a pus jos şi a început să plângă. El a oprit duşul, a învelit-o într-o pătură şi a dus-o în pat. Ea continua să plângă. O ţinu în braţe, gândindu-se dacă din cauza lui a ajuns aşa... Îşi dorea să dea timpul înapoi şi să-i ofere ce merita...


 
Lady Antebellum - Need you now

7 comentarii:

  1. Este probabil o poveste care chiar m-a emoționant, am citit-o de câte ori mi-a permis timpul. Atât de frumoasă e povestea, atât de simplă, pură și inocentă și totuși, atât de complexă și aglomerată cu sentimente. Mulțumesc mult că ai scris-o, mie una mi-ai înseninat ziua!

    RăspundețiȘtergere
  2. @Lamaitza: Ma bucur mult, mult ca iti place!

    RăspundețiȘtergere
  3. Păi zi și tu, cum să nu-mi placă așa ceva?:))

    RăspundețiȘtergere
  4. cunosc cateva cazuri din astea..
    numai ca in toate baietii sunt cei care se imbata din cauza fetelor..
    totusi, fetele sunt mai responsabile :) cel de fata e caz exceptat.:))

    RăspundețiȘtergere