Close the door

   - Parcă ţi-am spus să pleci? 

   - Aşa am facut.

   - Şi de ce-ai lăsat uşa deschisă?

   - Ca să mă pot întoarce oricând, ca acum.

   - Nu. Nu te mai întoarce te rog. Dacă nu ai de gând să rămâi, nu te mai întoarce. Te rog să pleci. Şi de data asta închide uşa.

   - Nu.

   - Cum nu?!

   - Nu. Nu plec. Mă gândeam să stau prin preajmă un timp.

   - Nu. Eu nu te vreau pentru un timp. Ori pentru totdeauna, ori... pleacă.

   - Nu poţi să-mi spui ce să fac. Tu nici nu ştii ce vrei. Eşti o copilă care încă mai crede în Făt-Frumos pe cal alb. Trezeşte-te! N-o să se întâmple niciodată!

   - Nu-mi spune tu în ce să cred. Eu cred în ce vreau. Am crezut şi în tine, până m-ai dezamăgit. Aşa că până şi Făt-Frumos e o opţiune mai bună. El, chiar dacă nu vine, nici nu mă dezamăgeşte!

   - Tu te asculţi?!

   - Da, mă ascult. Şi ascultă-mă şi tu, când îţi spun clar şi tare: PLEACĂ!

   - Nu vreau.

   Şi m-a sărutat ca niciodată...

   - Opreşte-te. De ce faci asta? Nu vreau, pleacă. 

   - Ba da, vrei. Altfel nu mi-ai fi răspuns la sărut...

   - O să te vreau atunci când o să fii în stare să rămâi. Până atunci poţi să vii şi să pleci de câte ori vrei, de la mine vei auzi aceleaşi cuvinte: „nu te vreau, pleacă!”.