vineri, 26 august 2011

Beţie

   Petrecuse o seară plăcută făcând nimic în afară de a se uita la seriale. Serialele ei preferate. Adormise undeva înspre ora 1 noaptea ascultând muzica de pe MTV - ochii îi erau mult prea obosiţi pentru a fi atenţi şi la videoclipuri. Acum visa. Şi visa frumos. Îl visa pe el... mă rog, pe unul din ei, pe cel mai recent. Îi era dor ca el să se poarte cu ea frumos, să o caute, dar ştia că asta n-o să se mai întâmple curând. Tocmai visa că erau în oraş şi se plimbau pe alei pustii ţinându-se de mână şi sărutându-se din când în când. 
   Deodata auzi nişte sunete ciudate, ca nişte ciocnituri. Se sperie şi îl privi, ca şi cum ştia că avea să se întâmple ceva care avea să îi despartă. Şi avu dreptate - ciocniturile erau bătăi în uşa ei de la intrare, bătăi care au trezit-o din somn, au despărţit-o de el. Se uită la ceas - era ora 4 dimineaţa. Cine poate să bată astfel la uşă la aşa o oră?! Se sperie...azi era singură acasă şi fix azi i se întâmplă aşa ceva? Se duse tăcută, cu paşi fricoşi, înspre uşă să privească pe vizor. 
   Privi afară şi văzu că la uşă era un băiat. Un băiat chel. Nu ştia pe nimeni chel decât... Şi atunci cel de afară privi înspre vizor. Era el. El - fratele ei, el - prietenul ei din copilărie, el - marea ei iubire... el! Deschise repede uşa, neştiind ce s-a întâmplat. El abia dacă fusese de două-trei ori la ea şi acum apare aşa, în mijlocul nopţii? O privi. Ea îi făcu semn să intre, iar el intră, dar rămase lângă uşa.
   - Ce e? Ce s-a întâmplat? Ai păţit ceva? Au păţit ai tăi ceva?!
   - Nu, nimic... Ai mei nu-s acas'. Eu-s... bine, după cum vezi...
   - Eşti beat, B.
   - Nu.
   - Ba da!
   - Da, bine, poate am băut un pic... 
   - De ce ai venit la mine? Fix la mine? 
   - Ştii... mi-e dor de tine. De felu' în care te purtai acuma câţiva ani. Mi-e dor să fim copii. Copii mici şi proşti. Care n-au subiecte de discuţie. Mi-e dor ca tu să te chinui să-mi atragi atenţia.
   - Termină. Eşti beat. Intră şi culcă-te şi dimineaţă, când îţi trece beţia, vorbim.
   - Nu, lasă-mă! Nu mă întrerupe! Nu ştii că copiii mici şi oamenii beţi spun adevăru'? Lasă-mă să-ţi zic dorurile mele. Pentru că de tine mi-e cel mai dor! Nu te-am văzut de... o groază de timp. Ştii ce-am realizat, de m-a făcut să vin la tine, aşa, în toiu' nopţii? Am realizat că eu... te iubesc.
   - B., termină! Eşti beat! Tu nu m-ai văzut niciodată mai mult ca pe o soră mai mică şi prostuţă, aşa ca termină. Tu nu mă iubeşti. Nu m-ai iubi niciodată în felul ăla.
   - Îţi repet: copiii mici şi oamenii beţi spun adevărul. Şi adevărul e că eu te iubesc! Ştii când eram mici şi tu învăţaseşi să faci prajitură şi tot ziceai că „dragostea trece prin stomac”? Nici nu ştii ce mândru mă simţeam. Nu am fost niciodată sigur că te referai la mine, da' eram mândru! Sau mai ştii când...
   - Pe bune acum, termină! Ştiu tot ce-o să-mi zici, mă mir că le mai ţii tu minte, dar în fine, termină! Nu vreau să aud toate astea acum.
   - Hei, ştiu că ai fost dezamăgită. De mulţi, printre care şi eu. Te rog doar să-mi dai o şansă să vezi că acum nu o să te mai dezamăgesc.
   - Şi dacă ţi-aş da o şansă, ai irosi-o. Aşa că scuteşte-mă te rog de o altă deziluzie.
   Neştiind ce să-i mai spună, o sărută. Ea încercă să se opună, dar îşi dădu seama că de când l-a cunoscut a sperat la asta, a visat la asta. Îl privi în ochi - chiar dacă era beat, părea sincer. Îi zâmbi, îl luă de mână şi-l conduse în camera ei, unde petrecură toată noaptea ţinându-se de mână şi depănând amintiri.


Un comentariu:

  1. Foarte frumos...si asta cu spusul aedvarului cand esti beat, chiar e adevarat!

    RăspundețiȘtergere