Meant to be - 9

   Ziua următoare, după prânz, Dean o sună pe Ela.

   - Alo?

   - Bună Elaaa! Ce faaaci?

   - Bine fac, tocmai am mâncat. Tuu?

   - Şi eu fac la fel de bine. Te-am sunat să te întreb... unde şi la cât ne vedem?

   - Păi ne vedem la cinema, nu? Alege tu ora.

   - Hmm... păi mă gândesc puţin şi îţi dau mesaj cu ora, e ok? Şi tu îmi spui dacă e bine sau nu.

   - Ok, aşa facem.

   - Bine, te-am pupat.

   - Şi euuu.

   Dean căută repede programul de la cinematograf pe internet să vadă cam ce filme erau în acea zi. Alese o comedie romantică şi rezervă bilete.

   Peste 10 minute telefonul Elei sună:

   „Sper că e bine la 6. Am rezervat bilete.”

   Ela îi răspunse rapid: „Da, e bine. La ce film mergem?”. Abia peste jumătate de oră telefonul ei sună din nou, dar răspunsul nu o încântă: „Surpriză!” fu tot ce-i scrise Dean.

   La 5 şi jumătate Ela plecă spre cinema. Când deja se apropia, au luat-o emoţiile. Oare cum avea să fie? La 6 fără 5 minute era în faţa cinematografului. Din partea opusă văzu apropiindu-se un bărbat îmbrăcat într-o haina neagră, nici prea elegantă, dar în nici un caz sport. Acesta avea în mână un trandafir roşu. Ela zâmbi gândindu-se la fata norocoasă ce-l va primi, apoi se opri să-l aştepte pe Dean. Nu-l zări niciunde. Încă îl vedea cu coada ochiului pe bărbatul cu trandafir în mână apropiindu-se. Şi se apropia tot mai mult. Ajunse lângă ea şi se opri. Stătea acolo pur şi simplu privind-o. Ela se simţi intimidată şi se întoarse să-l privească pe bărbat, în speranţa că va înceta să se holbeze la ea, dar când îi întâlni privirea rămase şocată: era Dean! Cei doi îşi zâmbiră, după care se sărutară pe obraji, iar Dean îi dădu Elei trandafirul.

   - Sper că-ţi plac trandafirii. Am uitat să te întreb care sunt florile tale preferate... îi spuse acesta.

   Ela roşi şi nu fu în stare să spună nimic pentru câteva clipe - era mută de uimire. Nimeni nu-i mai adusese vreodată un trandafir.

   - Da, sigur că-mi plac, spuse ea într-un final.

   Cei doi s-au bucurat de film. Le-a placut mult amândurora. Spre final au început să se bată cu pop-corn şi probabil că ar fi fost nevoiţi să măture toată sala dacă nu fugeau destul de repede de paznici. Au râs mult când s-au văzut scăpaţi. Au mers apoi şi au băut un suc, au mai vorbit... Ela era cu totul absorbită de privirea lui Dean, de acei ochi albaştri ce păreau ireali...

   La sfârşitul serii, Dean o conduse pe Ela acasă - un alt lucru care acesteia i se păru foarte drăguţ fiindcă nimeni nu-l mai făcuse pentru ea. Când s-au despărţit ,în faţa blocului fetei, Dean a sărutat-o încet şi apăsat pe obrazul drept şi i-a urat noapte bună. Aceasta îi mulţumi zâmbind pentru tot şi intră în bloc cu un zâmbet şi mai mare pe faţă, cu lacrimi de fericire în ochi şi cu mâna pe obraz, mângâind locul pe care l-au atins buzele lui Dean.

Meant to be - 8

   Restul săptămânii trecu destul de greu pentru Ela. Îi era dificil să nu-l mai caute pe Ryan, dar ştia că e spre binele ei. Dean dispăruse complet. Nu-i mai scrisese nimic de când ea i-a răspuns la e-mail şi nici la magazin nu a mai reuşit să dea de el. Până vineri Ela se obişnuise aşa. Zilnic mergea acasă şi se culca. Se trezea spre seară, mânca ceva, îşi făcea temele, cosea câte puţin la rochiţa ei pentru Revelion când avea timp şi apoi se culca la loc. Aşa îi trecea mai repede timpul.

   Vineri seară Ela era pe internet, dar nu stătea la calculator fiind ocupată cu rochiţa. Ea nu observă că are un e-mail nou decât târziu de tot. Când văzu, îl deschise imediat.

      De la: Dean_1190

      Pentru: Ella.S

      „Bună frumoaso!

      Sper să nu mă crezi vreun ciudat, dar, chiar dacă te-am 

   văzut o singură dată, mi-e dor de tine! Aş vrea să te am în 

   faţă, să-mi vorbeşti... te-aş asculta fascinat ore întregi 

   privindu-ţi ochii negri. Îmi cer scuze că nu ţi-am mai scris 

   nimic, am avut ceva (mai multe) probleme cu internetul săptămâna 

   asta. La magazin nu am fost deloc pentru că nu e tura mea 

   săptămâna asta. În fine, neesenţial. Tu ce mai faci, drăguţo?

   Vin sărbătorile, ce vrei să-ţi aducă Moşul? Eu ştiu deja 

   pe cine ce vreau.

      Sper din suflet să-mi răspunzi la e-mail!

      Dacă nu, noapte bună îngeraş! 

      Te pup,

      Dean.”

   Ela privea împietrită monitorul. Clipi de câteva ori, nu-i venea să creadă. Primise e-mailul în jurul orei 20, iar acum era aproape 12. Probabil n-ar mai fi primit nici un semn la ora asta, dar se decise să răspundă totuşi. I-a scris ceva banal, nu prea ştia ce altceva ar putea să îi scrie. I-a spus că e bine, că aşteaptă vacanţa... şi în final i-a urat şi lui noapte bună. A evitat intenţionat să răspundă la întrebarea despre ce-şi dorea de Crăciun. Îşi dorea un singur lucru: iubire. A lui Ryan dacă s-ar mai fi putut... Dar nu-i putea spune unui străin dorinţa asta. Era ceva... intim. Oricum, dorinţele nu se spun. Dacă se spun, nu se mai îndeplinesc...

   Weekendul şi următoarea săptămână au fost pline de e-mailuri drăguţe de la Dean. Ela ajunse să aibă încredere în el în doar o săptămână şi, cum se îndrăgostea foarte uşor de obicei, începuse să îl placă pe acest băiat ce apăru pe neaşteptate în viaţa ei. Acum ştia şi câte ceva despre el... Avea 21 de ani... fapt pentru care era puţin cam mare pentru ea, dar deh, dragostea nu are vârstă. Lucra ca şi vânzător la acel magazin pentru a strânge bani de facultate. Şi... şi cam atât. În schimb Dean ştia deja toată istoria vieţii Elei.

   Vacanţa începu bine pentru Ela. De Crăciun vorbi din nou cu Ryan... dar nimic nu o întristă, nici măcar faptul că blonda cu care se sărutase în acea seară era acum iubita lui. Nu, acum ştia că ei aveau să fie doar prieteni. Era atât de clar acum. Şi asta o bucura. Putea să vorbească altfel cu el, se înţelegeau mai bine, nu se mai simţea prost dacă spunea vreo prostie. Îi plăcea să nu-i mai placă de el.

   În ultima zi de Crăciun, seara, Ela vorbea - la telefon acum - cu Dean. Glumeau, râdeau... Ela se cam ascundea de ai ei. Era bine că aceştia dormeau.

   - Şi, ce zici, mergem mâine să vedem un film?

   - Ăăă... ăăă... uau! Da, mergem. Ce film?

   - Nu ştiu, ce apucăm. Vreau doar să te văd, frumoaso!

   - Ştii că la cinema e întuneric şi nu vezi prea multe, nu? spuse Ela râzând încet.

   - Nu contează, te văd pe drum. Mergem, da?

   - Da.

   - Bine, acum hai la culcare că e târziu. Până nu te găsesc ai tăi vorbind la telefon.

   - Ai dreptate, ar cam fi timpul pentru somn. Noapte buuunăăă!

   - Somn uşor frumoaso!

   Ela adormi foarte repede şi cu zâmbetul pe buze. Uite că dorinţa ei de Crăciun se îndeplinea. Avea parte de ... iubire.

Meant to be - 7

   Ela era distrusă după întâlnirea eşuată cu Ryan. Nu mai avea chef de nimic - nici muzică, nici filme, nici cărţi... de teme să nici nu vorbim! Toată duminica şi-o petrecu închisă în casă, aproape că nici nu se dădu jos din pat, dar luni, n-avea încotreo, trebuia să meargă la şcoală. Întârziase puţin, iar prietenele şi colegele ei, Ade şi Stacey, au văzut imediat că ceva nu e în regulă cu ea. Nu apucase să le spună nimic despre cele întâmplate, fusese prea deprimată duminică.

   În prima pauză fetele o asaltară pe Ela cu întrebări.

   - Bine, bine, caalm! Am să vă spun.

   Şi le spuse totul... convorbirea online de vineri, apelul telefonic, mesajul de sâmbătă dimineaţă, ieşirea în oraş, ţinutul de mână... tot, tot, tot, până în cele mai mici detalii.

   - E un bou! spuse Stacey.

   - E mai prost decât îl credeam, spuse Ade şocată. Mai bine dă-l încolo. Stai de o grămadă de timp după el şi nimic. Lasă-l. că mai sunt o grămadă de băieţi!

   Ela zâmbi scurt. Stacey observă asta, dar Ade nu pentru că era ocupată să-l critice pe Ryan.

   - Taci un pic Ade. Ela, de ce ai zâmbit?

   - Păăi... mi-am amintit... ceva.

   - Ce? întrebă Ade entuziasmată.

   - Sper că nu tot de Ryan, spuse Stacey.

   - Nu... nu. E... un tip... nu-l prea cunosc. E vânzător la magazinul de lângă blocul meu şi... şi e nou. Şi, după ce m-a văzut prima oară... şi singura de fapt, a făcut rost de adresa mea de e-mail... şi mi-a scris. Şi e frumos. Are ochi albaştri.

   - Şi noi de ce nu ştiam nimic?

    Uite, vezi? Sunt şi alţii! Dă-l încolo pe Ryan dacă e aşa fraier! spuse Ade, după care continuă să-l critice în continuare pe cel ce i-a frânt inima prietenei ei. Ade avea o fire foarte schimbătoare... azi spunea ceva, mâine spunea exact opusul. Dar Ela se obişnuise şi nici nu-şi dorea să schimbe nimic. Stacey la fel.

   Criticile lui Ade nu se opriră până nu intră în clasă profa de chimie, anunţând un test surpriză. Grozav! După ce că inima Elei era sfărâmată în mii de bucăţi, acum urma să ia şi o notă proastă. Minunat! Mai bine de atât nici că se putea...

   În aceeaşi zi, după ore, mergând spre casă, Ela se gândea la ce zisese Ade. Poate chiar ar fi mai bine să nu se mai gândească la Ryan şi să-şi îndrepte atenţia asupra lui Dean - băiatul de la magazin. Dar nu, nu, la ce se gândea?! Nu putea face asta. Nici măcar nu-l cunoştea pe acest Dean. Şi chiar nu avea nevoie să-i fie frântă iarăşi inima. Astfel a ajuns la concluzia că i-ar fi mai bine fără să fie îndrăgostită de nimeni. Tot ce avea de făcut era să-l uite (de tot!) pe Ryan. Doar atât.

   Ajunsă la ea în zonă, Ela intră totuşi în magazinul de pe colţ cu zâmbetul pe buze. Vroia o ciocolată şi... vroia să-i vadă ochii lui Dean. Erau frumoşi, nu de alta. Zâmbetul Elei pieri însă după primii doi paşi făcuţi în magazin. Dean nu era acolo. Se întoarse şi pleca, uitând de ciocolată.

Meant to be - 6

   Sâmbătă dimineaţa, când Ela se trezi, afară părea primăvară, deşi era decembrie. Un soare imens strălucea pe cer.

   Ela se întinse zâmbind. Ce frumos visase! Visase că Ryan o chemă în oraş. „De s-ar întâmpla asta şi-n realitate” gândi fata. Leneşă din fire, ea rămase în pat uitându-se la televizor. Peste nici 15 minute auzi un bip dinspre telefonul său. Se uită pe ecran: mesaj de la Ryan. „Ciudat! Oare ce îi trebuie sâmbătă dimineaţa?”

   „Neaţa! Sper că nu te trezesc (iar)! M-am gândit că ar fi bine să-ţi amintesc că aseară am vorbit să ieşim azi în oraş. Nu de alta, dar ştiu că ai obiceiul să uiţi dacă te sun când dormi. Ne vedem la 7 în centru? E ok? Te-am pupat!”

   Uau, deci... deci nu fusese un vis. Ela stătu nemişcată câteva clipe, după care începu să ţopăie euforică prin cameră. Ar fi ţipat de fericire dacă n-ar fi auzit-o ai ei.

   După ce şi-a întrebat părinţii dacă îi dau voie în oraş şi îi răspunse lui Ryan că era bine dacă se vedeau la 7, ziua trecu incredibil de repede. 

   Seara, după ce se aranjă ceva mai mult şi mai cu grijă decât de obicei, Ela plecă să se întâlnească cu Ryan. Aproape că tremura de emoţii, dar era foarte fericită.

   Cei doi se întâlniră şi merseră să bea o ciocolată caldă, respectiv o cafea. Iniţial conversaţiile lor erau cam ciudate, dar apoi amândoi s-au destins şi se simţeau în largul lor. Peste ceva timp Ryan îi propuse să meargă altundeva, unde era şi muzică de dansat.

   - Umm, n-ai vrea să şi dansăm în seara asta? Nu, nu aici, spuse el râzând. Alec şi alţi prieteni de-ai mei sunt aici aproape, în Dark Blue... şi e muzică destul de bună acolo. Dar... doar dacă vrei...

   Ela acceptă imediat. Uau, o ducea undeva unde erau şi prietenii lui... părea destul de serioasă treaba. Cu zâmbetul pe buze se îmbrăcară şi plecară spre Dark Blue.

   Localul era la vreo două străzi distanţă, deci merseră pe jos. Un lucru extrem de frumos pentru Ela, dar nesemnificativ pentru Ryan se întâmplă - pe drum cei doi se ţinură de mână. Ela era mai fericită ca niciodată. Tot ce sperase şi visase vreodată era atât de aproape de a deveni realitate.

   Atmosfera din Dark Blue era... altfel decât Ela se aşteptase. Pe lângă Alec şi prietenii lui Ryan, acolo mai erau şi nişte piţipoance... pardon, nişte fete... care îl primiră parcă prea călduros pe Ryan.

   Atmosfera devenea din ce în ce mai destinsă. Alcoolul şi ţigările ajutau la asta. Ela nu fuma, dar îşi lua un cocktail ce conţinea şi ceva alcool. Apoi urmară shot-urile de tequilla... Şi acum se simţea extraordinar dansând cu Ryan. 

   Obosită, decise să ia o pauză şi merse până la toaletă. Când se întoarse, Ryan dansa cu una din fetele de mai devreme. Fata era blondă şi purta roz din cap până în picioare, de parcă ar avea doi ani. Cei doi păreau foarte apropiaţi... prea apropoaţi. Elei îi pieri brusc tot cheful. Nu se mai duse să danseze, ci se aşeză la masă privindu-i insistent pe cei doi.

   Şi-atunci se întâmplă... Cei doi se sărutară. Atât lipsise. Dacă nu era într-un loc public, Ela ar fi plâns, dar aşa nu putea. De nervi, ea, care era şi fusese întotdeauna anti-fumat, luă unul din multele pachete de ţigări de pe masă şi-şi aprinse una, simţind că explodează.

   Surprinzător, ştia să fumeze. Adică nu se înecă. Peste câteva momente Alec se aşeză lângă ea şi-şi aprinse şi el o ţigară. Văzând că şi ea fumează şi văzând în ce direcţie se uita, el începu să râdă.

   - Oh, scumpete, doar nu credeai că el s-ar uita aşa la tine. Ah, ce amuzantă eşti!

   Ela nu mai putea. Stinse ţigara şi se duse la Ryan să-i spuna că ea îşi cheamă un taxi şi pleacă. Şi aşa şi făcu. În momentul în care îl club începeau să se audă primele versuri ale piesei Princess of China - „I could have been a princess, you'd be a king,/ Could've had a castle and worn a ring,/ But no, you let me go...” - ea urca în taxi cu lacrimile curgându-i în cascade pe obraji.

Meant to be - 5

      De la: Ella.S

      Pentru: Dean_1190

      „Bună! :)

      Vreau să-ţi spun în primul rând că am rămas foarte surprinsă 

   (plăcut!) să citesc e-mailul tău! Da, mi-ar plăcea să ne 

   cunoaştem mai bine. Nu ştiu ce ţi-a spus colega ta despre mine, 

   sper că nu lucruri rele.

      Sper să ne auzim curând,

      Ela.”

 

   Logic că îi răspunse pozitiv la e-mail. Adică un băiat atât de frumos să vrea să o cunoască? Uau, asta nu se întâmpla prea des.

   Era foarte surprinsă încă. Nu-şi reveni complet nici chiar atunci când Ryan apăru online şi o întrebă ce face - lucru care nu se întâmpla foarte des - de obidei ea începea descuţiile.

   Ela îi răspunse rapid şi cei doi avură o conversaţie cum nu avuseseră de mult timp: râseră, glumiră... Ela era în al şaptelea cer.

   Noaptea, târziu, îl anunţă pe Ryan că ea se duce la culcare şi îi ură noapte bună. Nu primi nici un răspuns imediat şi, cum îi era foarte somn, nici nu mai aşteptă. Închise calculatorul şi se puse în pat. Gândindu-se la Ryan, adormi foarte repede. Începuse să viseze când soneria telefonului o trezi. Luă adormită telefonul şi văzu că era Ryan. Răspunse zâmbind, cu o voce adormită:

   - Da?

   - Hei, scuze că nu ţi-am urat noapte bună, nu eram în cameră când mi-ai scris...

   - Aham. Nu-i nimic.

   - Vai, te-am trezit, aşa-i?

   - Aham.

   - Scuze, n-am vrut. Ce faci mâine, ai treabă?

   - Nu, probabil o să pierd vremea prin...*Ela căscă*...prin casă. Tu?

   - Şi nu vorbeşti cu ai tăi să te lase... să ieşim în oraş? Nu ne-am văzut de o grămadă de timp...

   Ela făcu ochii cât două farfurii de uimire. Ce se întâmpla de-i mergeau toate aşa bine?!

   - Ăăă, ba da. Sigur.

   - Suuper!

   - Mi-e somn Ryan... nu ne auzim mâine?

   - Ba da, sigur. Noapte bună pitic! Te pup.

   - Ha, ha. Noapte bună şi ţie.

   Ela închise telefonul şi-l puse jos. Închise ochii şi-şi continuă visul. Sau acum îl începu?! Visa cu el. Cum care el? Ryan, bineînţeles. Sau... sau era Dean? Ryan... Dean... nu mai conta, adormise complet acum.

Meant to be - 4

   Următoarea zi era vineri. Şcoala trecu instantaneu, programul Elei din această zi fiind unul scurt.

   Întorcându-se acasă, ea vru să intre din nou în magazinul unde vindea acel tânăr cu ochii precum cerul de albaştri, dar ceva o împieică. Îi era... ruşine. Ca ce chestie să se ducă ea din nou acolo?! Măcar de ar avea ceva de cumpărat, dar aşa... Nu! Se duse direct acasă.

   Acasă, după ce-şi făcu repede de mâncare şi mâncă, se puse în faţa maşinii de cusut.Mama ei o învăţase să coase cu ceva timp în urmă, iar acum Ela încerca să îşi facă o rochiţă pentru seara de Revelion. Nu era sigură ce-i va ieşi, dar ea încerca. Nici seara de Revelion nu ştia unde avea să o petreacă, dar vroia să fie sigură că avea cu ce să se îmbrace.

   Abia se apucase de lucru. Se gândea la o rochie scurtă, neagră. Sexy. Prefera să îşi facă singură hainele pentru ocazii speciale, pentru că niciodată nu îi veneau perfect cele din magazin, ea fiind micuţă de statură şi destul de slabă.

   Nu cusu nimic, doar se gândi la model. Atât de mult încât se pierdu în gânduri: nu mai avea în minte nimic legat de croitorie, ci doar cum, unde şi cu cine va petrece Revelionul. Bineînţeles, spera că va fi cu Ryan.

   Se ridică de la maşina de cusut şi se duse la calculator. Avea un e-mail nou. Era de la adresa pe care o adăugase cu o zi înainte:

      De la: Dean_1190

      Pentru: Ella.S

      „Bună! Să mă prezint, sunt Dean :). Nu prea ştiu ce să-ţi 

   scriu deoarece nu mă cunoşti, m-ai văzut o singură dată... sunt 

   noul vânzător de la magazinul de lângă blocul tău. Am întrebat-o 

   pe colega mea despre tine şi mi-a spus că sta în blocul de lângă 

   şi mi-a dat adresa ta de e-mail. Sper că nu te deranjează :-s.

      Eşti foarte drăguţă şi mi-ar plăcea să te cunosc mai bine... 

   dacă nu ai nimic împotrivă. Aştept un răspuns, indiferent dacă 

    e pozitiv sau negativ.

      La revedere, frumoaso!

      Dean :)”

   Ela era şocată. Citise mesajul de 10 ori şi creierul ei încă nu-l percepea în întregime.

Meant to be - 3

   Când Ela se trezi, afară era întuneric. Stătu câteva minute în pat, fiind prea leneşă să se ridice direct. Stând în pat se gândi că mai are doar două săptămâni de şcoală, după care trei săptămâni întregi nu avea să mai facă absolut nimic. Era un sentiment aşa de plăcut! Se gândea că poate, poate îşi va vedea şi „iubirea” - pe Ryan. Ar fi dezamăgită să nu fie aşa.

   Ridicându-se din pat, Ela aprinse calculatorul, mai mult din reflex decât cu un scop anume. Îl lăsă să pornească şi merse spre bucătărie să-şi salute părinţii. Dormea când ei au ajuns acasă.

   - Heei. spuse ea frecându-se adormită la ochi.

   - Oo, uite cine s-a trezit! Neaţa!

   - Aham. Ce faceţi?

   - Bine, tu? De ce n-ai spălat vasele?

   Iar începeau. Părinţii Elei mereu se legau de ea pentru lucrurile pe care nu le făcea, dar niciodată nu o apreciau şi nici măcar nu observau când făcea ceva bun. De asta, de la un timp, Ela începu să fie rece şi distantă faţă de ei.

   - Eh, aşa, n-am avut chef, am vrut să dorm. Apropo, laptele e în frigider şi pâinea în dulap. atât le spuse şi se întoarse la ea în cameră, unde se aşeză la calculator.

   Deschizându-şi e-mailul văzu că are o cerere de prietenie nouă: de la Dean_1190. O acceptă ca să vadă despre cine era vorba, dar persoana respectivă nu era online. În câteva minute uită despre întâmplare. Începu să vorbească cu prietenele sale, cum făcea în fiecare seară. Aceleaşi subiecte plicitsitoare: seriale, muzică, băieţi... Ade spunându-i despre prietenul ei cel nou, Stacey plângându-se că nu are prieten, iar ea plângându-se că Ryan nu îi acordă destulă atenţie şi întrebându-se pe unde umblă de nu e online.

   Amuzându-se de situaţia Elei, Ade îi trimise o imagine pe care scria „Ah, e online, sigur vorbeşte cu fraiera aia!”, iar dedesubt „Nu e online, sigur e cu fraiera aia!”, făcând bineînţeles referire la Ryan. Ambele râseră mult după asta.

   Aşa decurgeau cam toate serile Elei. Uneori, când avea ceva mai mult noroc, Ryan era online şi vorbea şi cu el sau îşi dădeau mesaje. Oricum, cam mereu ea era cea care începea conversaţia.

   Când deja se făcu târziu Ela închise calculatorul şi se duse la culcare întrebându-se încă pe unde umbla Ryan.

Meant to be - 2

   Când ieşi din magazin, Ela se îndreptă înlemnită spre casă. Pentru câteva clipe nu-şi dădu seama că încă ploua.

   Totuşi, ploaia a fost cea care a trezit-o la realitate. Ea este îndrăgostită de Ryan şi aşa va fi mereu. Nu poate să-şi piardă capul după fiecare băiat cu ochi frumoşi care îi zâmbeşte. Pe Ryan îl iubeşte şi punct. Chiar dacă el... nu contează.

   Cine e Ryan? Ryan e... iubirea de-o viaţă a Elei. Sau, mai bine zis obsesia ei de-o viaţă.  Şi când spun „de-o viaţă”, chiar nu glumesc. Încă de când erau mici, mă rog -  de pe la 12 ani, ea a fost convinsă că Ryan va fi alesul ei. Mulţi ar zice că a citit prea multe romane de dragoste sau că a văzut prea multe filme. Poate şi asta e adevărat... Partea bună era că ea încă visa la ceva ce ar putea fi real, nu ca alte fete - la relaţii de o eternitate cu vampiri, vârcolaci sau alte specimene supranaturale.

   Revenind la Ryan - el e un tânăr normal, cu doi ani mai mare ca Ela. Deşi ea e îndrăgostită (sau, mai bine zis, obsedată) până peste cap de el, acesta nu vede în ea mai mult decât o prietenă, o soră mai mică. Chiar şi acum, când Ela are 17 ani, tot i se pare că e doar o copilă.

   Ajunge Ela acasă udă până la pieleşi îngândurată. Când să-şi agaţe jacheta în cuier îşi dă seama că avea glugă la ea, fapt ce ar fi scutit-o de atâta umezeală. Oricum, ce rost mai avea gluga aia acum?!

   Fără să mănânce, Ela fuge la baie şi dă drumul la apa fierbinte, care spera să-i limpezească mintea. Stropii fierbinţi îi înroşeau pielea ca de găină, dar Ela tot pe gânduri era. Simţea că visează, că pluteşte, dar nici măcar nu se mişca. 

   Când realiză că nici fierbinţeala apei nu avea nici un efect, o opri, s-ee îmbrăcă şi se duse şi se băgă direct în pat, sub plapuma moale. 
   S-a gândit câteva clipe la Ryan, la ultima dată când se văzuseră... Asta fusese tocmai la sfârşitul verii. Iar acum se apropia Crăciunul. Îi era dor de el. După aceste gânduri i s-au întipărit în minte ochii albaştri ai tânărului de la magazin şi a adormit instantaneu.

Meant to be - 1

   În autobuzul deja plin încă se mai în ghesuia lume. Deşi mureai de cald, mirosea a câine ud şi abia mai aveai aer, Ela stătea liniştită, plictisită de fapt, şi privea stropii de ploaie ce izbeau geamul. Nu-şi făcea probleme pentru faptul că nu avea umbrelă. Se descurca ea cumva. Oricum nu avea mult de mers până acasă.

   Mai erau două săptămâni până la vacanţa de iarnă, dar, dacă te luai după vremea din acea zi, ai fi zis că era primăvară sau toamnă. Nu era suficient de frig încât să ningă, aşa că ploua cu găleata.

   În sfârşit autobuzul ajunge în staţie. Ela coboară, înjură întreaga ştiinţă meteorologică pentru prognozele greşite şi apoi îşi aminteşte că a rugat-o mama să ia ceva de la magazinul de pe colţ.

   Porneşte indispusă spre magazin. Niciodată nu i-a plăcut să facă ce-i spuneau alţii, dar când era vorba de părinţii ei... nu se prea putea opune. Ela intră în magazin. În faţa sa era o bătrânică ce se căuta prin toate buzunarele şi în portofel după ceva mărunţiş. După ce şi-a dat ochii peste cap, Ela a ridicat privirea şi s-a simţit ca trezită dintr-un vis. Dincolo de tejghea stătea un tânăr frumos, cu ochii exagerat de albaşti pentru o fiinţă umană, aşteptând răbdător după bătrână.

   Câteva clipe, până şi-a găsit bătrânica banii, Ela s-a simţit ca hipnotizată. Nu ştia cât durase acea stare a ei - poate o secundă, poate un minut, poate un secol. Deodată s-a înroşit dându-şi seama că vânzătorul o privea acum cum se holbează la el cu gura căscată.

   - Hei... aş vrea o pâine şi o cutie de lapte, te rog.

   - Sigur, imediat.

   Zâmbetul noului vânzător o făcu pe Ela să roşească din nou. Apoi ea îl privi pe chipeşul tânăr cum căuta, neîndemânatic şi grăbit, o pâine care să nu fie nici prea albă, dar nici arsă. Tânărul găsi una numai bună şi i-o întinse zâmbind.

   - Poftim.

   - Ăăă... merci... şi laptele?

   - Aah, scuze.

   De data asta vânzătorul fu cel care roşi.

   - Poftim şi laptele. Mai doreşti şi altceva?

   „Da, numărul tău de telefon!” gândi Ela.

   - Nu, atât. spuse ea zâmbind.

   - Face 6 lei.

   - Uite. Merci!

   - Şi eu îţi mulţumesc.

   - La revedere.

   Tânărul stătea blocat privind în urma Elei.

   - ...la revedere...

   Atât fu în stare să spună. Acum el arăta de parcă ar fi hipnotizat. Tânătul scutură din cap revenind la realitate, apoi se duse înspre colega sa.

M-am decis

  

   M-am apucat să scriu o poveste! :D O să încep să pun pe blog începând de miercuri. Sper să vă placă şi vouă, nu doar mie. N-am scris-o direct aici pentru că m-am gândit că poate n-o să am chef să o termin, dar cred ca îmi va ieşi ceva ok şi complet. Nu ştiu cât de lungă va fi, sper să nu vă plictisească... 

   Ne auzim miercuri! :*