Uau...

   Am dat acum 5 minute peste niste e-mail-uri pe care uitasem că le-am trimis, respectiv primit, vreodată. Uau... Ce... Am rămas un pic şocată, aşa, citindu-le. Mi-e dor de vremea aia, era aşa de drăguţă perioada... Adică acum mi se pare aşa, atunci... eram confuză. Şi pun pariu că tot confuză aş fi şi acum dacă aş trece prin aceleaşi lucruri. Uau... Nu ştiu ce să scriu, dar simt că trebuie să scriu ceva despre asta. Persoana cu care vorbeam prin e-mail-uri am întâlnit-o accidental. Iniţial n-am vrut să o cunosc... Mi-a scris ceva pe blog, un comentariu, acum aproape un an şi de acolo a început totul. Şi-a găsit pretext să-mi spună că scriu frumos şi că i-ar plăcea să scriem o postare împreună. Nici până în zi de azi n-am scris-o, dar un timp... de fapt ce un timp, vreo jumătate de an vorbeam foarte, foarte, foarte mult. Şi, zic eu, ne-am cunoscut destul de bine. Nici nu mai ţin minte de ce nu mai vorbim acum. Nu-mi amintesc să ne fi certat. Oare ce s-o fi întâmplat?! Ştiu că mi-a păsat mult de această persoană, de acest el, cândva. Chiar dacă nu l-am văzut în viaţa mea. Şi el zicea că-i pasă de mine, dar mi-era prea frică să-l cred... Doamne, câte amintiri pot avea legate de cineva pe care nu l-am întâlnit niciodată... Oare cum ar fi fost dacă nu eram aşa fricoasă? Şi dacă nu ne-am fi o prit din a vorbi unul cu altul? Ţin minte că la câteva zile după ce am început să vorbim mi-a zis el ceva foarte, foarte drăguţ, nu mai ţin minte ce, şi am notat pe o hârtiuţă chestia aia... dacă mă chinui puţin cred că o şi găsesc. Ştiu c-am vrut să-i fac o surpriză de majoratul lui, să-i scriu o poveste care în mintea mea avea multe însemnătăţi. Chiar mă apcuasem să o scriu, am vreo 4-5 capitole cred. Dar deja nu mai vorbeam când a fost majoratul lui şi n-am mai terminat-o... Totuşi, mă gândeam să o termin cât voi fi plecată. Chiar dacă el n-o va citi vreodată. 
   Mi-e dor cred... Ţie, Dodo? Îmi mai citeşti tu vreodată blogul? Bănuiesc că nu...