Gânduri de dimineaţă

   - Dacă nu l-ai putea avea, l-ai vrea?

   - Da.

   - Şi dacă l-ai putea avea, l-ai mai vrea?

   - Nu.

 
Enrique Iglesias ft. Ciara - Taking back my love

Ce vreau eu

„Prieten”? Nu, eu vreau „iubit”.

„Dragă”? Nu, eu vreau „iubire”. 

„Să mă pupi”? Nu, eu vreau „să mă săruţi”. 

„Atracţie”? Nu, eu vreau „sentimente”. 
„Sex”? Nu, eu vreau „dragoste”.
   

Beţie

   Petrecuse o seară plăcută făcând nimic în afară de a se uita la seriale. Serialele ei preferate. Adormise undeva înspre ora 1 noaptea ascultând muzica de pe MTV - ochii îi erau mult prea obosiţi pentru a fi atenţi şi la videoclipuri. Acum visa. Şi visa frumos. Îl visa pe el... mă rog, pe unul din ei, pe cel mai recent. Îi era dor ca el să se poarte cu ea frumos, să o caute, dar ştia că asta n-o să se mai întâmple curând. Tocmai visa că erau în oraş şi se plimbau pe alei pustii ţinându-se de mână şi sărutându-se din când în când. 

   Deodata auzi nişte sunete ciudate, ca nişte ciocnituri. Se sperie şi îl privi, ca şi cum ştia că avea să se întâmple ceva care avea să îi despartă. Şi avu dreptate - ciocniturile erau bătăi în uşa ei de la intrare, bătăi care au trezit-o din somn, au despărţit-o de el. Se uită la ceas - era ora 4 dimineaţa. Cine poate să bată astfel la uşă la aşa o oră?! Se sperie...azi era singură acasă şi fix azi i se întâmplă aşa ceva? Se duse tăcută, cu paşi fricoşi, înspre uşă să privească pe vizor. 

   Privi afară şi văzu că la uşă era un băiat. Un băiat chel. Nu ştia pe nimeni chel decât... Şi atunci cel de afară privi înspre vizor. Era el. El - fratele ei, el - prietenul ei din copilărie, el - marea ei iubire... el! Deschise repede uşa, neştiind ce s-a întâmplat. El abia dacă fusese de două-trei ori la ea şi acum apare aşa, în mijlocul nopţii? O privi. Ea îi făcu semn să intre, iar el intră, dar rămase lângă uşa.

   - Ce e? Ce s-a întâmplat? Ai păţit ceva? Au păţit ai tăi ceva?!

   - Nu, nimic... Ai mei nu-s acas'. Eu-s... bine, după cum vezi...

   - Eşti beat, B.

   - Nu.

   - Ba da!

   - Da, bine, poate am băut un pic... 

   - De ce ai venit la mine? Fix la mine? 

   - Ştii... mi-e dor de tine. De felu' în care te purtai acuma câţiva ani. Mi-e dor să fim copii. Copii mici şi proşti. Care n-au subiecte de discuţie. Mi-e dor ca tu să te chinui să-mi atragi atenţia.

   - Termină. Eşti beat. Intră şi culcă-te şi dimineaţă, când îţi trece beţia, vorbim.

   - Nu, lasă-mă! Nu mă întrerupe! Nu ştii că copiii mici şi oamenii beţi spun adevăru'? Lasă-mă să-ţi zic dorurile mele. Pentru că de tine mi-e cel mai dor! Nu te-am văzut de... o groază de timp. Ştii ce-am realizat, de m-a făcut să vin la tine, aşa, în toiu' nopţii? Am realizat că eu... te iubesc.

   - B., termină! Eşti beat! Tu nu m-ai văzut niciodată mai mult ca pe o soră mai mică şi prostuţă, aşa ca termină. Tu nu mă iubeşti. Nu m-ai iubi niciodată în felul ăla.

   - Îţi repet: copiii mici şi oamenii beţi spun adevărul. Şi adevărul e că eu te iubesc! Ştii când eram mici şi tu învăţaseşi să faci prajitură şi tot ziceai că „dragostea trece prin stomac”? Nici nu ştii ce mândru mă simţeam. Nu am fost niciodată sigur că te referai la mine, da' eram mândru! Sau mai ştii când...

   - Pe bune acum, termină! Ştiu tot ce-o să-mi zici, mă mir că le mai ţii tu minte, dar în fine, termină! Nu vreau să aud toate astea acum.

   - Hei, ştiu că ai fost dezamăgită. De mulţi, printre care şi eu. Te rog doar să-mi dai o şansă să vezi că acum nu o să te mai dezamăgesc.

   - Şi dacă ţi-aş da o şansă, ai irosi-o. Aşa că scuteşte-mă te rog de o altă deziluzie.

   Neştiind ce să-i mai spună, o sărută. Ea încercă să se opună, dar îşi dădu seama că de când l-a cunoscut a sperat la asta, a visat la asta. Îl privi în ochi - chiar dacă era beat, părea sincer. Îi zâmbi, îl luă de mână şi-l conduse în camera ei, unde petrecură toată noaptea ţinându-se de mână şi depănând amintiri.

Dacă tot sunt o lămâie :)

The mess you left behind

   Era singură în aceeaşi cameră pe care nu o părăsise de două săptămâni. Pe aceeaşi canapea pe care toate visele ei au prins viaţă stătea acum şi-şi plângea de milă. N-avusese niciodată noroc, dar de fiecare dată suferea la fel. Unii erau mai drăguţi, unii... nu prea, dar de fapt niciunuia nu îi păsa de ea, de sentimentele ei, de gândurile ei. Se săturase să fie mereu ea cea care plânge, dar nu ştia cum să oprească asta. Cu sentimentele nu ai niciodată suficientă experienţă încât să le poţi controla. Ea nu vroia să-i facă pe alţii să sufere, vroia doar ca să apară şi în viaţa ei cineva care să o facă fericită în loc de tristă. Era singurul lucru ce-l dorea şi de care nu avea parte...

   Deşi speranţa ei era frântă de mult, continua să se uite cu disperare la ecranul telefonului, aşteptând ca acesta să sune, dar - ca de obicei - nimic. Îi era dor să vadă numele lui acolo, ca în zilele bune.

   Nici măcar ea nu ştia de ce răscolea toate amintirile astea în loc să le uite şi să treacă peste...

I found the sunshine I'm no longer wanting

 
   - Scuze de întârziere, am venit. Acum sunt aici şi n-o să mai plec niciodată, îţi promit! O să fiu lângă tine mereu, la bine, la rău, orice ar fi o să fiu aici. Nu te mai părăsesc niciodată. Nici n-o să te mai fac să suferi! Promit să am grijă să-ţi fie mereu bine şi oricine va încerca să-ţi facă rău, va avea de-a face cu mine. N-o să mai las nimic rău să ţi se întâmple vreodată. O să am grijă să fii mereu fericită, aşa cum meriţi. Scuze că mi-a luat atâta timp...

   - Te-ai gândit că poate eu nu mai am nevoie de tine? :)

 

Yasmin - On my own

Mi-ai dat aripi să zbor, dar mi-ai luat cerul

   - Înţeleg, a fost doar un joc pentru tine... n-am nevoie de explicaţii.

   - N-a fost nici un joc, dar... vezi şi tu câte lucruri ne despart.

   - Nu ne desparte nimic. Doar încăpăţânarea ta, faptul că dacă ai câţiva ani în plus te simţi superior şi eventual faptul că asculţi de prietenii tăi cei stupizi.

   - Nu mi-am lăsat niciodată prietenii să intevină în deciziile mele.

   - A, da? Şi cum se face că de când m-ai prezentat lor, brusc n-am mai fost bună?

   - ...

   - N-o să te mint că totul e bine, pentru că nu e... Mi-ai dat aripi, iar acum când am învăţat să zbor ai venit şi mi-ai luat cerul... Ce să mai fac cu aripile?

   - Nu credeam că te ataşezi de cineva atât de repede.

   - Asta nu e o scuză. Nu trebuia să te joci... 

   De ce vrem să ne fie bine, când suntem conştienţi că tot ceea ce ne dorim e rău? :)

All I want is one more night

   Fantezie.

   Să fie la fel ca data trecută.

   Să am emoţii, să insişti. Să mă convingi. 

   De data asta să am timp.

   Să te porţi la fel, să ştiu cum să reacţionez.

   Să stăm mai mult, să mergem altundeva.

   Să nu ne mai deranjeze nimeni.

   Să nu ne mai streseze timpul.

   Să ascultăm muzică undeva.

   Să mă duci iar acasă şi să mă săruţi în maşină...

   Fantezie. 

:)

 
Brad Paisley & Allison Krauss - Whiskey Lullaby

Close the door

   - Parcă ţi-am spus să pleci? 

   - Aşa am facut.

   - Şi de ce-ai lăsat uşa deschisă?

   - Ca să mă pot întoarce oricând, ca acum.

   - Nu. Nu te mai întoarce te rog. Dacă nu ai de gând să rămâi, nu te mai întoarce. Te rog să pleci. Şi de data asta închide uşa.

   - Nu.

   - Cum nu?!

   - Nu. Nu plec. Mă gândeam să stau prin preajmă un timp.

   - Nu. Eu nu te vreau pentru un timp. Ori pentru totdeauna, ori... pleacă.

   - Nu poţi să-mi spui ce să fac. Tu nici nu ştii ce vrei. Eşti o copilă care încă mai crede în Făt-Frumos pe cal alb. Trezeşte-te! N-o să se întâmple niciodată!

   - Nu-mi spune tu în ce să cred. Eu cred în ce vreau. Am crezut şi în tine, până m-ai dezamăgit. Aşa că până şi Făt-Frumos e o opţiune mai bună. El, chiar dacă nu vine, nici nu mă dezamăgeşte!

   - Tu te asculţi?!

   - Da, mă ascult. Şi ascultă-mă şi tu, când îţi spun clar şi tare: PLEACĂ!

   - Nu vreau.

   Şi m-a sărutat ca niciodată...

   - Opreşte-te. De ce faci asta? Nu vreau, pleacă. 

   - Ba da, vrei. Altfel nu mi-ai fi răspuns la sărut...

   - O să te vreau atunci când o să fii în stare să rămâi. Până atunci poţi să vii şi să pleci de câte ori vrei, de la mine vei auzi aceleaşi cuvinte: „nu te vreau, pleacă!”.