sâmbătă, 3 martie 2012

Aparenţele ?!

   Acum ceva timp am ţinut foarte mult la un el. Ce-i drept, n-a fost să fie, dar ţineam enorm de mult la el. Şi nu avea nimic special: nu era strălucit de deştept, nu era nici frumos... nu era deloc frumos... bani nu avea... În fine, ideea e că îl plăceam fără ca el să aibă vreuna din aceste lucruri/calităţi, deci nu-mi păsa dacă era urât, prost sau sărac (dacă e să le ducem la extreme). Eu doar visam la el. Şi ştiu că şi acum aş putea foarte uşor să-l plac la fel de mult, dar de asemenea ştiu ca nu-i cazul să mă complic iar cu asta.
   Ok, ideea e că să fi fost cu el era pe atunci visul meu. Nimic nu m-ar fi făcut mai fericită. Aş fi plutit cu mult deasupra norilor dacă asta s-ar fi întâmplat. Dar mi-am pus de câteva ori o întrebare... Asta după ce am încetat să-l mai privesc în acel fel. M-am întrebat ce ar fi zis cei din jurul meu dacă noi doi am fi fost împreună. Ce-i drept - nici eu nu sunt fotomodel, milionară sau geniu... dar persoanele care mă cunosc, majoritatea, se aşteaptă la mult din partea mea, la prea mult aş zice. Toţi mă văd ajungând departe în viaţă, până şi el, cred. Ei bine, eu nu. Eu vreau o viaţă normală. Desigur, cu toţii visam la faimă şi avere, dar să fim realişti, prea puţini ajung să aibă parte de astea. Aşa, revenind acum: deşi aş fi atins fericirea supremă alături de el (dacă m-ar fi iubit la fel de mut), oare cum m-aş fi simţit după, atunci când toată lumea ar fi început să lovească cu putere în piedestalul de cristal pe care îmi ridicam eu sentimentele? „Tu nu-l vezi cum arată?!”, „E un fraier!”, „Ce-ai văzut la el?!”, „Tu meriţi mai mult, el nu e de tine” ar fi fost nişte fraze ce le-aş fi auzit frecvent din partea acelora care cred că mă cunosc, dar de fapt îmi ştiu doar numele. Mă întreb cum aş fi reacţionat, cum aş fi rezistat? M-ar fi afectat oare?! Şi dacă da, cât? Cum? Aş fi fost în stare să le ţin piept tuturora? Probabil că da, doar l-aş fi iubit pe copilul ăla (da, pe atunci pot spune că era un copil). Dar cred dealtfel că aş fi suferit destul de mult...  Eu nu sunt o persoană superficială, ceea ce m-ar fi deranjat ar fi fost superficialitatea altora. 
   Când ajungi să îl cunoşti aşa cum îl cunosc eu, el e un om minunat. M-a surprins plăcut de câteva ori, deşi sigur nu şi-a dat seama. E mereu acolo cu un sfat, dacă aş avea nevoie de ajutor cu ceva sunt absolut sigură că nu m-ar refuza... Multe lucruri mi-l aduc în minte şi de multe ori mi se face un dor nebun de el. Ştiu că exista şansa ca el să citească asta. Mă întreb dacă va ştii că de el vorbesc? Dacă da, oare îmi va spune asta? Probabil că nu. Sper că nu se va simţi prost... sau jignit de cuvintele mele de la începutul postării. Nu are de ce... eu îl văd ca pe un om mai mult decât minunat, dar părerea celorlalţi mă intrigă. 
   Personal, îl apreciez mult, foarte mult pentru ceea ce e şi nu i-aş fi cerut şi nici nu i-aş cere vreodată să se schimbe. Acum, sincer, nu-mi pasă cum îl cred alţii. E un prieten minunat... E un simpatic aşa cum e el! >:D<
   Şi-acum, ca încheiere, vreau să zic că nu ştiu de ce am scris postarea asta. Pur şi simplu mi-am amintit de întrebarea asta pe care obişnuiam să mi-o pun atât de des... Şi-am zis să văd ce gândesc şi alţii. Sper doar să nu-mi ziceţi că sunt prea superficială...

8 comentarii:

  1. stiu ce vrei sa zici.....lumea te judeca si arunca cu rosii in tine daca cumva iesi din tiparele lor...dar in loc sa ii intereseze de propria persoana stau si barfesc pe restul...asa e viata!!!oamenii sunt duri si rai si pt a trai cu ei trebuie sa te supui regulilor...mie mi se pare o prostie...in legatura cu prietenul tau eu cred ca n-ar trebui sa renunti la prietenia ta cu el...pana la urma nu ceilalti din jur te vor sustine in perioadele grele,nu ei vor fi cei care iti vor da un sfat...ci El.pretuieste aceasta prietenie...lumea e invidioasa pe prietenia voastra si vor s-o distruga.ai grija de tine>:D<

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu renunt la acea prietenie oricum. Ideea e ca acum un timp, am vrut mai mult. Si atunci imi puneam intrebari dinastea :). Si da, el conteaza, nu restul.

      Ștergere
    2. Un om care se ia dupa parerile si barfele altora, nu va avea parte de propria viata, ci va trai viata altora. Personal intotdeauna mi-am luat deciziile in propriile maini, indiferent de ce-au zis cei din jur. Nu inseamna ca nu m-au durut vorbele de rau din partea lor, si etichetarile adresate, dar cu timpul oricum te abisnuiesti si ajungi sa nu le mai bagi in seama. Insa manifestarea lor a avut si o parte buna. Mi-au dovedit cat de mult "tineau" la mine. Adevaratii prieteni si o adevarata familie, respecta deciziile tale si-ti vor fi alaturi indiferent de drumul pe care apuci. Daca decizia a fost buna sau rea, se dovedeste in timp, insa important e ca a fost a ta, si nu a altora. Daca vei cadea te vei ridica si-ti vei croi un alt drum...decizand din nou personal. Tu esti tu, si viata e a ta...si nu a altora!

      Ștergere
    3. Multumesc ca mi-ai citit postarea. Am facut greseala candva sa fac ce-au spus altii, dar nu... acum fac cam ce vreau eu :)

      Ștergere
  2. Il placeai deoarece el era potrivit pentru tine.El inca mai tine la tine,da,si tu mai ti la el..doar ca nici unul nu va dati seama:)

    RăspundețiȘtergere
  3. ai o gandire minunata,nu esti superficiala in niciun fel,din contra,mai transparenta si mai sincera de atat nici nu ai cum sa fi.parerea mea!iar el daca o sa citeasca,nu are de ce sa se simta jignit,tu nu ai spus nimic rau de el,iar el,din spusele tale niciodata nu a facut vreun pas gresit,adica sa-ti dea sperante desarte.Ca tu sa ai ce sa spui urat de el!ma bucur ca ai postat aceste ganduri,asa poate reusim si noi restul lumii sa iti cunoastem sufletul si mai mult.:*...>:D<

    RăspundețiȘtergere