Leapşa 8

   1. Care a fost prima carte pe care ai citit-o anul acesta?
Hmm... Nu sunt sigură-sigură. Ori Jurnalele vampirilor, ori Cercul secret :D.
  
   2. Ce autor apare cel mai des în biblioteca ta?
L. J. Smith, dar asta clar nu inseamnă că pe ea o apreciez cel mai mult.

   3. Ce carte ai simţit nevoia să o arzi pe rug?
Pădurea spânzuraţilor!!! Oribilă carte.

   4. Care era cartea ta preferată când erai copil?
Păi, pe vremea când eram mică de tot, iubeaaam Albă ca Zăpada şi cei şapte pitici :D. Dar, cum bănuiesc că întrebarea se referă totuşi la o carte pe care am citit-o eu, nu pe care mi-au citit-o alţii, atunci Harry Potter (Mereu va fi în sufletul meu cartea asta :">).

   5. Care este cea mai complexă carte pe care ai citit-o?
Seria Jocurile foamei, seria Sânge albastru şi seria Harry Potter (nu râdeţi, chiar e complexă! >:P ).

   6. Ce carte ai lua pe o insulă pustie?
Cred că Jocurile foamei. Poate m-ar ajuta şi să supravieţuiesc :)).

   7. Ce scriitor este supraevaluat?
Hmm... L.J. Smith. O fi scris ea carti interesante, însă nu e nimic atââât de genial la ele.

   8. Care este cea mai bună carte citită anul acesta?
Jocurile foamei (ce des apare cartea asta în răspunsurile mele...).

   9. Dar cea mai proastă?
Lăsând la o parte lectura şcolară, de obicei îmi place ce citesc. Cea mai slabă pe anul ăsta a fost Iubitul virtual. Nu mi-a displăcut, dar a fost previzibilă...

   10. Ce carte citeşti acum?
   Bal mascat (volumul II din seria Sânge albastru) de Melissa de la Cruz.

Leapşa o poate lua cine doreşte!

Midnight thoughts

   Sunt atâtea sentimente pe care nu le-am simţit... Atâtea lucruri pe care nu le-am încercat, de care nu am avut încă parte. Mă întreb dacă mi se vor întâmpla vreodată. Toate se leagă de ideea de a iubi, iar eu... cred că mai nou mi-e frică să iubesc. Şi daca nu mi-e frică, oricum nu ştiu să iubesc. Şi de aici se nasc două variante. Când ar apărea în sfârşiiit un el ori m-aş speria şi-aş lua-o la fugă, ori l-aş speria şi ar lua-o el la fugă. Trist. De ce toţi cei ce au parte de iubire nu s-au chinuit pentru asta, iar cei care ar da orice să fie iubiţi sunt tot singuri? E ciudat, n-ar trebui să fie aşa. Ştiu că toate se întâmplă la timpul lor şi probabil pentru mine încă nu-i timpul, dar... E trist. 
   Mi-am dat seama ieri (sau azi?!) că eu nici măcar n-am iubit vreodată pe cineva. Nu cu adevărat. Toate obsesiile mele au fost online. Nu am ieşit niciodată cu cineva frecvent să zici că mă pot ataşa sau îndrăgosti de el. Adică, doar de două ori am ieşit, dar atunci nu m-am îndrăgostit, atunci eram conştientă că sunt doar obsesii. Şi în rest... „m-am îndrăgostit” virtual. Deci, nu m-am îndrăgostit. Nu poţi spune că iubeşti pe cineva cu care doar schimbi câteva vorbe pe messenger. Chiar dacă i-am cunoscut pe toţi, în „viaţa reală” abia schimbam două vorbe. De ce? Că sunt eu timidă şi proastă, de aia. Poate aş putea spune că o singură dată m-am îndrăgostit de-adevăratelea... deşi tot online vorbeam cu el. Însă chiar am simţit ceva... special. Şi de lungă durată. Şi după un timp, după alte câteva dezamăgiri, revenisem iar la acel sentiment. Şi e singurul băiat pe care, din habar nu am ce motive, îl pareciez enorm. Nu e nimic de apreciat la el... dar... :) Şi aş da orice să îl cunosc cu adevărat. Adică, ne ştim de vreo 5 ani, sau aşa ceva, şi tot ştim prea puţine unul despre altul. Nu mă înţelegeţi greşit, suntem doar prieteni acum şi tot în calitate de prieteni aş vrea să ne cunoaştem mai mult. Am încetat să-mi doresc mai mutle de la el în urma unor evenimente în care m-am făcut de râs. Adică el n-a râs, dar eu m-am simţit prost... Anyway, trecutul e trecut! :D În prezent adooor să vorbesc noaptea cu el pe mess, să ascultăm muzică, să depănăm amintiri. Şi-n viitor... cine ştie, poate ne vom cunoaşte cu adevărat. Eu aşa sper.
   Acum revenind la subiectul postării - dragostea. De fapt, lipsa ei. E mult să-mi doresc pe cineva care pur şi simplu să mă ţină în braţe? Să mă sărute pe frunte? Să-mi spună „noapte bună” şi „bună dimineaţa”? Să mă facă să râd? Să mă ţină de mână?  Să mă facă să tremur la o simplă atingere? Să-mi aranjeze părul râzând atunci când bate vântul? Să se uite cu mine la filme? Să-mi trimită melodii ale căror versuri să le simtă? Să mă înveţe să iubesc? Mor de nerăbdare să vină ziua noaptea în care să adorm în braţele unui el.

Lazy day!

   În sfârşit e vacanţă! Vai, şi cât am aşteptat-o! De vreo lună mi-am zis că în prima zi liberă nu o să fac NIMIC! Şi m-am ţinut de plan întocmai! A fost aşaaa de bine să nu fac nimic o zi întreagă, nici nu vă închipuiţi! :D 
   În fine, trecând peste asta, vă promit că o să mă străduiesc să scriu ceva frumos în curând. Nu am scris de muuult şi mi-e dor. De obicei scriu frumos atunci când sunt îndrăgostită şi... acum nu sunt :(. 
   Îmi doresc să mă îndrăgostesc vara asta! Acum, cât mai am timp... că la anu' am BAC-ul (lucky me!) Şi vreau să fie... frumos. Să mi se răspundă cu acelaşi sentiment... Şi să nu fie doar o iubire de-o vară... să continue şi după.Credeţi că am vreo şansă? :( Sincer, eu nu prea... la cât „noroc” am avut până acum...
   Mda, lăsând şi asta la o parte... Vara asta vreau să fac multe, dar cred ca mă voi plictisi. O să citesc mult, de asta sunt sigură. (Şi nimi nu va fi pentru şcoala, mwuhahahaha >:) ). O să merg şi la mare cred... m-a invitat mătuşă-mea să merg cu ei. Şi, între mare şi un sătuc din Moldova (unde merg ai mei), claaar prefer marea! :D 
   Trebuie să vă arăt curând ceva ce am făcut şi de care sunt mândră! Poate fac o poză în weekend şi vă arăt ;;). Trebuie să-mi fac şi un fel de „wishlist” pentur vară. Sau ceva gen „ce-vrea-să-fac-sau-să-mi-se-întâmple-vara-asta”. Probabil o să os criu aici, că altfel o pierd sau uit de ea :)). (Şi ce rost mai are o astfel de listă dacă nu o poţi reciti în toamnă să vezi ce ai făcut şi ce nu?!) 
Până la următoarea postare: pupiiici!


   P.S.: Mi-au trecut fazele cu tipul bronzat :)). Erau doar efectele lipsei de afecţiune oricum :">.


   P.P.S.: Mi se pare mie sau am scris total altfel decât scriu de obicei?

The butterfly effect

   Probabil aţi auzit de el. Ştiţi voi, aia cu „o bătaie de aripi a unui flutre în România poate provoca un uragan în China”. Sau ceva de genul, oricum. Ce-i drept, e doar o metaforă, dar i-am găsit un exemplu remarcabil!

   Am stat ieri noapte până la 1 pe calculator ca să fac o prezentare despre Teoria haosului pentru ora de fizică şi, printre altele, „the butterfly effect” era unul din subiectele despre care am scris. Şi, mergând la culcare stoarsă de energie, mi s-a aprins un ultim beculeţ în creieraş. Un exemplu al acestui „efect fluture”.

   Simplu. Un simplu compliment, 4-5 cuvinte spuse la nimereală în luna mai, cauzează o adevărată furtună într-un creier în luna iunie. O furtună de nelinişti. Un suflet se zbate să fie băgat în seamă, să fie preţuit. Şi nu e dragoste ce simte, ci pur şi simplu... vrea. E dorinţă. E... senitmentul ăla ce-l ai când pur şi simplu nu-ţi poţi lua ochii de la pielea lui super-mega-extra bronzată şi...umm...muşchii lui :)). Şi sentimentul ăla ce-l ai când vezi că erai gata să spui că „ah, doar mi s-a părut că simt vreo atracţie pentru el” şi peste două ore te sună. Sentimentul ăla că, atunci când îţi vorbeşte, întreaga lui atenţie e a ta şi vocea lui răsună doar pentru tine. Atunci când nu te poţi abţine să nu râzi când eşti găsită vinovată că i-ai lăsat un mesaj scris pe undeva.

   Şi nu, nu-l iubesc, nu-l plac, sau ceva de genul. Doar că... ahh, are nişte braţe puternice şi bronzate după care puuur şi simplu mă topesc. Dar shhh! Să nu mai spuneţi la nimeni! :*

Emotionless

NU, nu sunt nebună! 

Dar, spre deosebire de tine, 

mie îmi pasă de cei din jur :).

Drăguuuţ

   Şi-aşteptam un lucru foarte drag mie să se întâmple. 

Un fapt divers, n-are legătură cu dorinţe sau alte prostii. Pur şi simplu mi se pare mie drăguţ şi mă întrebam când avea să mi se întâmple şi mie. 

N-avea cum să se întâmple curând pentru că n-avea din partea cui să vină... dar s-a întâmplat azi. 

Ce drăguuuţ! :D 

Merci! >:D<

Madness.

   Oh... şi-aş vrea s-adorm în braţele tale mereu calde şi protectoare...

   Ai destrămat un fir subţire din fiinţa ta şi l-ai aruncat neglijent înspre mine, negândindu-te că mă voi agăţa vreodată de el. Asta faci tu de obicei, arunci fire din fiinţa ta în toate direcţiile. Abia un mic, minuscul petic a mai rămas întreg. Dar niciodată nu se agaţă nimeni de vreun fir. Nimeni nu încearcă să-l ţeasă înapoi la locul lui, adunându-le şi pe celelalte şi întregindu-ţi fiinţa. Aşa că te-ai obişnuit să fii un destrămat... Te-ai obişnuit cu asta şi nu te mai gândeşti atunci când laşi noi fire să se desprindă. Prea puţine le mai întinzi intenţionat, cu speranţă. Al meu în orice caz, nu e aşa.

   Nu te-ai gândi niciodată mai mult decât atenţia cuvenită. Nici eu nu m-aş fi gândit. Dar lucruri noi şi neaşteptate se întâmplă în fiecare zi. Şi aşa am ajuns să fiu... hmm... cred că „geloasă” e cuvântul... da, să fiu geloasă pe toate din jurul tău. Pe colega ta de bancă. Pe prietenele mele cele mai bune pentru că una îţi fură îmbrăţişări deşi are acasă un prieten care o iubeşte mai multe decât merită, iar cealaltă are atât de multe subiecte de discuţie cu tine... prea multe... iar eu cam deloc. 

   Ajung să mă compar cu personaje din cărţi, de parcă aş avea 12 ani. Şi e ciudat, fiindcă povestea mi-o găsesc în Jocurile foamei. Iar povestea de dragoste de acolo nu mi-a plăcut. De fapt, nu mi-a plăcut cum s-a încheiat. Gale al meu... mi-e foarte clar cine e. Iar Peeta eşti tu, se pare. Doar că nu e ca acolo. Şi-n final... oh, nu contează, e o prostie!

   Vreau să simt braţele tale puternice, bronzate şi calde mereu în jurul meu. Sau cât de des se poate. Dar eu nu-s ca ele să alerg ţipând „dă-mi un hug”. Nu. Daca nu vine de la tine... degeaba ţi-l cer eu. Şi vreau să stau cu capul pe umărul tău şi să-ţi ascult inima mai mult de cele 5 secunde de care am avut parte. Aş vrea să ştiu cum ar fi să mă săriţi. Dar n-o s-o faci vreodată. Tu ştii cum să ma atingi şi unde şi nici nu-ţi dai seama. Eşti... minunat. Dar n-o să fi al meu. Pentru că, la final, pe el în vreau mai mult decât pe tine... cred.

Nu mai suport!!!

   Dacă mai sunt nevoită să afişez încă un singur zâmbet fals, simt c-o să explodez! O sa mă transform într-un vulcan de lacrimi. Nu mai suport nimic şi pe nimeni! Tot ce aş vrea e o îmbrăţişare caldă din care să nu mă desprind decât atunci când simt că mi-e bine. Şi până şi îmbrăţişarea asta, din partea oricui ar veni - chiar şi din partea lui, m-ar face să plâng. Dar măcar m-ar ţine captivă în ea până m-aş linişti. 

   Am descoperit azi că nu sunt timidă. Deloc chair. Ci pur şi simplu m-am săturat să vorbesc şi să nu fiu băgată în seama. Aşa că mai bine tac. Şi doar al naibii de tare să spun ceva, foarte entuziasmată, iar persoana căreia i-o spun să schimbe subiectul. M-am săturat!!! Vreau să vină odată ziua aia când mă fac auzită.

   Toţi cer şi nu ştiu să dea nimic înapoi. Profa de mate e o nesimţită. Cineva din trecut mă face să zâbmbesc şi apoi îmi vine să plâng. Mie somn. Am teză la mate mâine. Mi-e foame. Mi-e dor de vremea când vorbeam zilnic cu D. Vreau blugi negri. Vreau o îmbrăţişare. Vreau să ştiu să cos. Am obosit, ne auzim altădată.

Răzbunare - varianta „not so smart”

   Mergeam azi pe la 10 fără ceva la şcoală. A fost ziua liceului meu, aşa că n-am făcut ore, a fost doar o festivitate, bla, bla. Urc în autobuz şi mă aşez pe scaun. Lângă mine s-a aşezat o tanti - avea undeva pe la 50-60 de ani. Când întorc capul văd că tanti aia avea un căţel în braţe. Seriously?! Nu urci cu un câine în autobuz... În fine, tanti a coborât la staţia următoare.

Aşaaa. La un moment dat un tip ce stătea pe un scaun aproape de mine a început să vorbească cu iubita lui la telefon. De unde ştiu cu cine? Simplu: la sfârşit i-a zis „te pup, te iubesc, grăbeşte-te”. Păcat că i le-a zis pe toate într-o secundă :)). Înainte să oprească autobuzul în staţie, o văd pe o fată ce a fost în aceeaşi generală cu mine, dar e cu doi ani mai mică, trecând strada. Mergea ea foaaarte liniştită, de zici că era la plimbare. Şi când ajunge în staţie, bineînţeles că autobuzul deja îşi închisese uşile să plece. Şi numai o văd că se opreşte în faţa uşii făcându-i semn băiatului care vorbise la telefon, ceva gen „naaa, că nu l-am prins”. Păi cred şi eu... la cât de mult s-a grăbit :|. Eu dacă eram prietenul ei jur că făceam cu nervii să o văd aşa!

   Mai departeee. Poate aţi ajuns să vă întrebaţi de ce se cheamă postarea mea „răzbunare”. Simplu, acum urmează. Se pune lângă mine o... domnişoară. Avea 20 şi ceva de ani cred. Şi voreba la telefon. Nu ştiu cu cine, probabil cu o prietenă. Îi spunea ceva de o ceartă cu fostul ei iubit ei, după care am rămas şocată de ce am auzit. Nu ştiam ce să fac ca să nu încep să râd. Îi zice că s-a dus şi i-a spart ăluia maşina, că i-a făcut-o praf. Cât de dereglată mintal trebuie să fii ca să faci aşa ceva?! În fine, dupaia continua să-i povesrească persoanei cu care vorbea că fostul ei iubit îi tot dădea mesaje şi că ea e sigură că el aşteaptă să se dea de gol, dar că ea îi scrie doar lucruri de genul „eu iubiţeeel? eu te iubeeesc”. Come on... Really?! /:) Ce jalnică e lumea în ziua de azi... Şi staţi, că mai e. Spunea, citez - „Îi ziceam o să te pedepesească Dumnezeu, o să te pedepsească! Dumnezeu fiind eu, ştii?!”. Mdaaa. Ce să mai zic aici?! Şi-a încheiat cu ceva de genul „ săptămâna viitoare o să ajungă în spital dacă nu-mi dă banii”. Sau... aşa ceva. Oricum, cât de proastă tre' să fii ca să vorbeşti lucrurile astea la telefon?! Nu i-a spus nimeni că telefoanele se cam ascultă? Şi într-un mijloc de transport în comun?! Sunt sigură că tipa nu era tocmai întreagă la minte... mă bucur c-am scăpat vie :)).
 

 

A gândi

   Mi-aş dori să pot şti, măcar o dată în viaţă, ce gândeşte cineva. Cu exactitate şi sinceritate. În ziua de azi nimeni nu-ţi mai spune ce gândeşte. Nu mai există om fără secrete. Aşa că, mi-ar plăcea să ştiu ce gândeşte cineva într-o zi normală. La cine se gândeşte. La ce visează. Ce simte. Ce-l îngrijorează. Cred că o singură persoană cunosc care-mi spune... cam tot. Ştiu că nici măcar ea nu-mi spune tot, dar e cel mai aproape de asta în comparaţie cu cât de puţin îmi spun alţii. Şi-s atât de multe persoane cărora mi-aş dori să le ştiu gândurile... Dar, de mi s-ar permite să fac o incursiune în mintea cuiva, l-aş alege pe acel el care mă intrigă întotdeauna. Sunt curioasă ce-l preocupă într-o zi nomală. Şi da, aş vrea şi să ştiu dacă se gândeşte cât de puţin la mine.

*

   Se spune că atunci când visezi pe cineva înseamnă că acea persoană s-a gândit la tine. Sau ceva de genul. Ei bine, te-am visat într-una din dimineţile trecute. Înainte să-mi sune ceasul ca să mă trezesc să merg la şcoală, mi-ai apărut pentru câteva secunde în vis. M-am simţit ca şi cum ai fi venit aşa, pur şi simplu, să vezi ce mai fac. Şi de asta mă simţeam bine. M-am trezit zâmbind cred. Şi ştiam că la ora aia tu erai treaz, ştiam sigur. Aşa că mă tot întreb... oare te gândeai la mine?