Midnight thoughts

   Sunt atâtea sentimente pe care nu le-am simţit... Atâtea lucruri pe care nu le-am încercat, de care nu am avut încă parte. Mă întreb dacă mi se vor întâmpla vreodată. Toate se leagă de ideea de a iubi, iar eu... cred că mai nou mi-e frică să iubesc. Şi daca nu mi-e frică, oricum nu ştiu să iubesc. Şi de aici se nasc două variante. Când ar apărea în sfârşiiit un el ori m-aş speria şi-aş lua-o la fugă, ori l-aş speria şi ar lua-o el la fugă. Trist. De ce toţi cei ce au parte de iubire nu s-au chinuit pentru asta, iar cei care ar da orice să fie iubiţi sunt tot singuri? E ciudat, n-ar trebui să fie aşa. Ştiu că toate se întâmplă la timpul lor şi probabil pentru mine încă nu-i timpul, dar... E trist. 
   Mi-am dat seama ieri (sau azi?!) că eu nici măcar n-am iubit vreodată pe cineva. Nu cu adevărat. Toate obsesiile mele au fost online. Nu am ieşit niciodată cu cineva frecvent să zici că mă pot ataşa sau îndrăgosti de el. Adică, doar de două ori am ieşit, dar atunci nu m-am îndrăgostit, atunci eram conştientă că sunt doar obsesii. Şi în rest... „m-am îndrăgostit” virtual. Deci, nu m-am îndrăgostit. Nu poţi spune că iubeşti pe cineva cu care doar schimbi câteva vorbe pe messenger. Chiar dacă i-am cunoscut pe toţi, în „viaţa reală” abia schimbam două vorbe. De ce? Că sunt eu timidă şi proastă, de aia. Poate aş putea spune că o singură dată m-am îndrăgostit de-adevăratelea... deşi tot online vorbeam cu el. Însă chiar am simţit ceva... special. Şi de lungă durată. Şi după un timp, după alte câteva dezamăgiri, revenisem iar la acel sentiment. Şi e singurul băiat pe care, din habar nu am ce motive, îl pareciez enorm. Nu e nimic de apreciat la el... dar... :) Şi aş da orice să îl cunosc cu adevărat. Adică, ne ştim de vreo 5 ani, sau aşa ceva, şi tot ştim prea puţine unul despre altul. Nu mă înţelegeţi greşit, suntem doar prieteni acum şi tot în calitate de prieteni aş vrea să ne cunoaştem mai mult. Am încetat să-mi doresc mai mutle de la el în urma unor evenimente în care m-am făcut de râs. Adică el n-a râs, dar eu m-am simţit prost... Anyway, trecutul e trecut! :D În prezent adooor să vorbesc noaptea cu el pe mess, să ascultăm muzică, să depănăm amintiri. Şi-n viitor... cine ştie, poate ne vom cunoaşte cu adevărat. Eu aşa sper.
   Acum revenind la subiectul postării - dragostea. De fapt, lipsa ei. E mult să-mi doresc pe cineva care pur şi simplu să mă ţină în braţe? Să mă sărute pe frunte? Să-mi spună „noapte bună” şi „bună dimineaţa”? Să mă facă să râd? Să mă ţină de mână?  Să mă facă să tremur la o simplă atingere? Să-mi aranjeze părul râzând atunci când bate vântul? Să se uite cu mine la filme? Să-mi trimită melodii ale căror versuri să le simtă? Să mă înveţe să iubesc? Mor de nerăbdare să vină ziua noaptea în care să adorm în braţele unui el.