Madness.

   Oh... şi-aş vrea s-adorm în braţele tale mereu calde şi protectoare...

   Ai destrămat un fir subţire din fiinţa ta şi l-ai aruncat neglijent înspre mine, negândindu-te că mă voi agăţa vreodată de el. Asta faci tu de obicei, arunci fire din fiinţa ta în toate direcţiile. Abia un mic, minuscul petic a mai rămas întreg. Dar niciodată nu se agaţă nimeni de vreun fir. Nimeni nu încearcă să-l ţeasă înapoi la locul lui, adunându-le şi pe celelalte şi întregindu-ţi fiinţa. Aşa că te-ai obişnuit să fii un destrămat... Te-ai obişnuit cu asta şi nu te mai gândeşti atunci când laşi noi fire să se desprindă. Prea puţine le mai întinzi intenţionat, cu speranţă. Al meu în orice caz, nu e aşa.

   Nu te-ai gândi niciodată mai mult decât atenţia cuvenită. Nici eu nu m-aş fi gândit. Dar lucruri noi şi neaşteptate se întâmplă în fiecare zi. Şi aşa am ajuns să fiu... hmm... cred că „geloasă” e cuvântul... da, să fiu geloasă pe toate din jurul tău. Pe colega ta de bancă. Pe prietenele mele cele mai bune pentru că una îţi fură îmbrăţişări deşi are acasă un prieten care o iubeşte mai multe decât merită, iar cealaltă are atât de multe subiecte de discuţie cu tine... prea multe... iar eu cam deloc. 

   Ajung să mă compar cu personaje din cărţi, de parcă aş avea 12 ani. Şi e ciudat, fiindcă povestea mi-o găsesc în Jocurile foamei. Iar povestea de dragoste de acolo nu mi-a plăcut. De fapt, nu mi-a plăcut cum s-a încheiat. Gale al meu... mi-e foarte clar cine e. Iar Peeta eşti tu, se pare. Doar că nu e ca acolo. Şi-n final... oh, nu contează, e o prostie!

   Vreau să simt braţele tale puternice, bronzate şi calde mereu în jurul meu. Sau cât de des se poate. Dar eu nu-s ca ele să alerg ţipând „dă-mi un hug”. Nu. Daca nu vine de la tine... degeaba ţi-l cer eu. Şi vreau să stau cu capul pe umărul tău şi să-ţi ascult inima mai mult de cele 5 secunde de care am avut parte. Aş vrea să ştiu cum ar fi să mă săriţi. Dar n-o s-o faci vreodată. Tu ştii cum să ma atingi şi unde şi nici nu-ţi dai seama. Eşti... minunat. Dar n-o să fi al meu. Pentru că, la final, pe el în vreau mai mult decât pe tine... cred.