One last wish?

   Mi-am dorit atât de multe lucruri vara asta... Să fac, să văd, să învăţ, să simt lucruri noi. Mi-am dorit iubire. Nu în acel fel disperat, de parcă nu aş putea trăi fără. Însă mi-am dorit să fiu iubită... Mi-am dorit să mă schimb puţin, să nu mai fiu aşa timidă. Dar asta cu schimbarea e o doinţă absurdă. Noi ne schimbăm încontinuu, chiar dacă nu ne dăm seama de asta. Mi-am dorit să fac o grămadă de lucruri. Vroiam să-mi deschid încă un blog. Nu vreau să spun despre ce, pentru că poate-l voi deschide într-o zi şi ar fi mai frumos să fie o surpriză :D. Am vrut să-mi scriu o scrisoare pe care să o deschid peste mult, mult timp, când deja aş fi uitat de ea. N-am făcut nici asta încă. Am vrut să sciu măcar o poveste... şi nimic. Nici ep blog n-am fost tare activă. Mă gândeam ieri că ar trebui să renunţ pentru că nu mai am aceeaşi inspiraţie pentru a scrie. Dar ştiu bine că n-aş putea face asta. Oricum, din moment ce scriu pentru mine şi nu pentru alţii, nu e important cât de des scriu sau ce scriu. Scriu ce şi când simt şi cu asta mă simt mulţumită. 
   Acum că se încheie vara îmi pare rău să văd că nici o speranţă de-a mea nu s-a transformat în realitate. Că poate am fost prea leneşă ca să-mi transform visele în realitate. Că poate am făcut alegerile greşite. Dar e bine şi aşa. Pot spune că mă bucur că m-am relaxat o vară întreagă. Şi asta e chiar foarte bine, având în vedere că intru în ultimul an de liceu.
   Ultimul weekend al verii e chair după colţ şi aş mai avea o singură dorinţă... Mi-aş dori să merg cu cortul. Cu ai mei. Vreau să stau lângă foc seara, vreau să mă uit la stele (poate văd şi o stea căzătoare?), vreau să mănânc cartofi copţi în jar, vreau frigărui şi aripioare la grătar... vreau să dorm în sacul meu de dormit şi să mă trezesc de cald. Vreau să mă mai bucur puţin de soare. Ce n-aş da ca măcar dorinţa asta să devină realitate... Însă şansele sunt foarte mici. Una la o sută, dacă nu una la o mie... Tatăl meu lucrează în weekend şi mama n-o să vrea să mergem „singure”. N-am fi singure pentru că ar mai veni cineva cu noi... rude, prieteni, cineva... Însă ea tot n-o să vrea. 
   Păcat. Chiar aş vrea să mai am parte de un weekend ca înainte.