luni, 17 septembrie 2012

Changes

   M-am plâns că sunt invizibilă şi timidă. Viaţa mi-a arătat că pot fi şi altfel. De la ultima postare încoace, am trecut mai rar pe aici. Pentru că... n-am avut timp. 
   În aceeaşi zi în care am scris-o am avut într-un final cu cine să ies afară. Cu vecina mea. Care deşi stă sub mine de vreo 3 ani, n-am schimbat niciodată mai mult de 5 cuvinte. Dar acum ne-am apropiat puţin. Am fost pe afară cu ea, doi colegi de-ai ei şi verişorul ei. Deci: pot fi sociabilă. Verişorului ei îi cam place de mine, după parerea noastră, a fetelor. Eu nu-l plac pentru că e mai mic decât mine şi oricum nu e genul meu, nu e acel gen de persoană cu care aş putea să mă simt în totalitate eu. Deci: nu sunt invizibilă. Am mai ieşit cu ei încă într-o zi, dar dup-aia a trebuit să merg la lucru şi... n-am mai vorbit.
   Sâmbătă am fost la un majorat al unei foste colege şi foste „cea mai bună prietenă”, ca să zic aşa. Nu cunoşteam prea multă lume acolo, doar vreo doi-trei foşti colegi care ori au plecat repede fiindcă s-au plictisit, ori erau atât de plictisitori încât le plăcea să se plictisească. Aş fi plecat şi eu pe la ora 2, sincer. Însă am preferat să beau un pahar de ceva şi să dansez puţin şi să plec după. Dar după cum ştim „vodka - (is) connecting people”. Aşa că, nu-mi explic cum, am ajuns să dansez cam cu toţi băieţii de acolo. Ceea ce mi-a demonstrat din nou că nu sunt invizibilă. Un tip chiar mi-a cerut numărul de telefon, dar nu mi-a plăcut felul lui de a fi (puţin agresiv) şi cred că avea mai mult de 25 de ani, aşa că nu i l-am dat. Prietenul lui în schimb era mai drăguţ şi mai tânăr... Glumesc :)). Şi aşa am ajuns acasă înainte de răsărit, pe la 5 jumate.
   M-am bucurat doar să văd că de fapt nu sunt invizibilă şi pot fi sociabilă şi mai deschisă dacă îmi propun asta. Cred că până la urmă eu am fost vinovată de sentimentele pe care le-am avut pentru că eu mi-am construit acea imagine de fată care trece neobservată, care nu spune nimic şi nu are păreri. Dar cred de asemenea că-mi voi schimba această imagine :)

   Acum, fiindcă e ultima mea primă zi de şcoală, e inevitabil să nu vorbesc puţin şi despre asta :D. Noul an şcolar a adus nişte schimbări. Mi s-au schimbat nişte profi care nu mă aşteptam să se schimbe (în majoritatea cazurilor cred că asta va fi ceva rău). A revenit profa de franceză pe care am avut-o în clasa a 9-a, care e extrem de tânără şi frumoasă şi mă bucur foaaarte tare că s-a întors! <3 (O să mai ştiu şi eu nişte franceză anul ăsta!) Mi s-a mutat clasa... Am acum o sală de clasă cam la fel de mare cât camera mea (care nu e mare), doar că e puţin, puţin mai lungă. Există 2 şiruri de bănci şi avem 20 de locuri. Noi suntem 21 în clasă. O să fie tare amuzant!!! Mâine mă gândesc serios să merg cu vreo oră chiar mai devreme ca să prind loc. Nu-i de joacă cu asta! Şi în rest... totul e bine. Vă doresc un an şcolar cât mai bun (celor care mai sunteţi la şcoală) şi o zi buuună!
   Pupici! :)


26 de comentarii:

  1. Cum sa te gandesti mai ca esti invizibila?!Neah,nu ai cum.Recunosc ca nici eu nu stau deloc bine cu dragostea,dar niciodata nu am simtit ca sunt invizibila.Adica sunt destui tipi care ma abordeaza,dar pur si simplu nu sunt pe placul meu.E si ultimul meu an de scoala.La mine nu prea avut loc schimbaru,aceasi profesori si din pacate aceasi colegi.Lasa ca am suprevietuit 3 ani,nu mai murim inca unul.Eram curioasa la ce facultate vrei sa dai mai departe.Puici dulci!:*>:D<

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu am nici o idee despre unde voi merge la facultate... Ceea ce e trist, ar trebui sa cam stiu deja :)) Ma gandesc de o saptamana ca mi-ar placea ceva cu limbi straine, dar nu stiu ce... Continui sa ma mint ca mai e timp :))
      >:D<

      Ștergere
  2. tu nu esti invizibila...doar oamenii prea orbi!
    si eu am avut parte de ceva schimbari pe la scoala...si sincer nu prea imi plac...dar ce sa facem???:))bafta la scoala!!!

    RăspundețiȘtergere
  3. Nu prea exista persoane invizibile, ci doar oameni care nu le observa. Glumesc, desigur. Pot spune ca si eu sunt invizibil. Dar nu sunt si fata... cu mine chiar nu danseaza nimeni. De placut nici nu cred ca s-ar pune problema... si eu mi-am creat o opinie proasta despre mine, dar deocamdata nu s-a gasit nimeni sa o infirme. Oare exista si astfel de greseli? Sau problemele sunt reale?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Intr-un timp foarte scurt am ajuns la concluzia ca problemele sunt reale doar daca tu crezi ca sunt reale. (Ce-i drept, asta nu ma va impiedica sa cred ca am probleme cand sunt mai trista sau cand ceva nu iese cum vroiam...)

      Ștergere
    2. Eu cred ca problemele mele sunt reale tocmai pentru ca am incercat sa le ignor...

      Ștergere
    3. @Tibi, scuza-ma te rog ca voi formula asa, dar inseamna ca fetele printre care te invarti tu sunt... ma abtin totusi, ca o domnisoara educata ce pretind ca sunt.

      @Sweet lemon, nimeni nu e invizibil..probabil tu respingeai oamenii, fara sa-ti dai seama...mi se intampla si mie des, dar nu ma deranjeaza..momentan nu-mi doresc pe nimeni nou in viata mea, prietenii vechi imi sunt de ajuns.

      Ștergere
    4. E posibil si ce spui tu Diana. Poate era asa si nu mi-am dat seama.
      Tibi, nu am vrut sa spun ca problemele trebuie ignorate, am vrut sa spun ca trebuie (cumva) sa ai increderea ca nu ai nici o problema si ca esti normal. Daca ceva e diferit, inseamna ca tu esti normal, iar ceilalti au o problema. Cred ca ajuta gandirea asta, insa e tare greu sa gandesti asa :))

      Ștergere
    5. @Daiana: te scuz, dar nu stiu cum sunt :))
      @Sweet Lemon: stiu ca nu ai spus sa ignor problemele; dar daca altii iti spun ca ai probleme, cum sa crezi ca nu ai probleme? si de ce daca tu esti diferit, automat esti si mai bun? da, chiar e foarte greu sa gandesti asa...

      Ștergere
    6. @Tibi sa zicem doar ca nu sunt foarte rationale...

      Ștergere
    7. Pai... am spus mereu ca logica mea e limba straina pentru altii, in speta - altele :))

      Ștergere
    8. @Tibi: Daca esti diferit nu inseamna ca esti mai bun. Dar ar ajuta sa gandim asa... Nu stiu sa-ti explic exact ce vroiam eu sa zic :))

      Ștergere
    9. Dar eu nu am sustinut vreodata ca sunt mai bun. Nici ratiunea nu este cheia tuturor problemelor...

      Ștergere
    10. Nu, m-ai itneles gresit. Eu ma refeream la "si de ce daca tu esti diferit, automat esti si mai bun?". Tu ai spus-o mai sus.

      Ștergere
    11. Aaa, da, asa este. Ma refeream la oamenii aroganti care se considera superiori.

      Ștergere
    12. Poate de aia se simt bine in pielea lor... Dar decat ca ei, mai bine ca mine (noi) :)

      Ștergere
  4. Ma bucur ca te-ai simtit bine si sper sa te simti asa in continuare :d

    RăspundețiȘtergere
  5. un an scolar plin de realizari sa ai! Pupici:d schimbarile sunt un lucru bun:D zic eu:D

    RăspundețiȘtergere