Voinţă vs. lene

   De ceva timp - destul de mult timp chiar - vreau să fac tot felul de lucruri, gen să învăţ să cos la maşină, să încerc tot felul de reţete, să-mi redecoraz camera, etc., etc. Şi chair vreau să fac toate astea. De multe ori îmi e lene să mă apuc sau, din cauza şcolii, nu am timp. 

   Acum vacanţa de Paşti bate la uşă (mai e un pic până atunci, dar oricum nu mai e atâta stres cu şcoala deja) şi sunt foarte curioasă care va fi mai puternică de data asta: voinţa/ambiţa sau lenea. De multe ori a câştigat lenea până acum, din păcate. Îmi pare rău că de obicei mă enervez repede când nu-mi iese ceva şi renunţ destul de uşor a.k.a nu am răbdare... Sper totuşi să reuşesc să fac ce-mi propun de data asta.

Project number one: 

Sper să-mi înving lenea şi să încerc măcar să fac chestiuţe dinastea mici, dulci şi colorate. Am mai avut o tentativă, dar aia nu prea mi-a reuşit. N-am prea respectat reţeta atunci :">. Dacă de data asta îmi ies frumuşele (şi bune) promit să vi le arăt şi vouă!

   În legătură cu project number 2... sunt puţin cam sceptică şi nu ştiu dacă voi avea abilitatea necesară să-l duc până la capăt... Aşa mai bine nu vă zic nimic de el :D.

Leapşa 5

   1. Care este solistul vostru favorit din România? Dar din străinătate?

Antonia, respectiv Rihanna.

   2. Care este trupa voastră favorită de la noi? Dar din străinătate?

Dj Project şi Maroon 5.

   3. Care vi se pare a fi de-a lungul timpului cea mai slabă trupă muzicală de la noi? Dar din străinătate?

Având în vedere că ascult doar ceea ce îmi place, nu ştiu. Oricum, fiecare e bun în felul lui...

   4. Ati fost vreodată fanul vreunei trupe? Dacă da, al cărei trupe? Povestiţi ceea ce înseamnă pentru voi să vă numiţi fan adevărat.

Da, prin clasa a 5-a eram înnebunită după RBD (la fel ca şi toate colegele şi prietenele mele). Nu eram neapărat un fan înfocat, în sensul că nu am mers la concertele lor, dar le ştiam teoate melodiile, fiecare vers în parte, dacă apărea vreo revistă în care era ceva despre ei o cupăram ş.a.m.d.

   5. Enumeraţi 3 trupe de la noi care v-au făcut să simţiţi tinereţea, distracţia, buna dispoziţie etc. (în afară de trupa favorită!).

Voltaj, Simplu şi hmm... Andre, la vremea lor :).

   6.O trupă care a evoluat şi nu a „murit” de la origini până în prezent.

Voltaj.

   7. Care este ultima melodie pe care aţi ascultat-o?

Justin Timberlake - My love :))

   8. La ce concert aţi fost ultima dată? Al cărei trupe?

Smiley & the band :). 

   9. „Fredonaţi” o piesă care vă vine acum în minte.

„O cireaşă amară e inima mea/ O cireaşă amară e lacrima grea/ O cireaşă amară, sărutul din scară/ Amară-i acum amintirea ta” :))

Leapşa pentru: Raisa, Soll, LoStInDr3aMs, SweetnSpicy, C.L.M. şi oricine o vrea :).
P.S.: Mulţumeeesc mult Denisa >:D< !

My love

 „I can see us holding hands

Walking on the beach, our toes in the sand

I can see us on the countryside

Sitting on the grass, laying side by side”

Şi în momentul ăsta vreau al naibii de mult să-mi cânte un băiat cântecul ăsta!!!

Fir-ar! :))

Presimt că o să fiu obsedată de melodia asta câteva zile, acum că am redescoperit-o...

Destin

   Trecut, prezent viitor... nu ştiu nici eu. Sunt momente când îmi văd toată viaţa într-o fracţiune de secunda. Totul mi se derulează înaintea ochilor... Şi nu e ceea ce am trăit, nu e trecutul. E viitorul. Ceea ce urmează să trăiesc şi ceea ce n-am cum să ştiu dacă se va întâmpla. Şi totuşi eu văd imaginile alea. Şi nu le pot vedea decât în două moduri. Două variante. Atât. 

   În cea ideală, cea fericită, mă văd ajungând să fiu în sfârşit alături de sufletul meu pereche, de cel care există acolo undeva în lume numai şi numai pentru mine. Şi în cazul ăsta mă vad fericită. Foarte fericită. Cu el lângă mine, ţinându-mă strâns în braţe, cu o viaţă bună, având tot ceea ce visez acum să am, cu doi copilaşi: o fetiţă şi un băieţel... cum visăm amândoi. Dacă e sufletul meu perechje trebuie să aibă aceleaşi idealuri ca şi mine, nu? 

   A doua variantă pe care mi-o pot închipui e cât se poate de sumbră. Mă văd aceeaşi eu ca în prima variantă, însă singură. Şi îl văd pe el - iubirea mea - alături de o altă femeie, de o femeie frumoasă şi carismatică, nu retrasă - aşa ca mine, cu doi copii - copiii la care visez eu. Iar eu, pe lângă el, fiindu-i o simplă amică. Atât lui cât şi iubitei sale soţii. Şi mă vad trăindu-mi viaţa în umbra fericirii lor, neavând vreodată curajul să fac vreo mişcare.

   Sună dubios, nu? Da, ştiu. Dar am unele momente în care chiar mi-e frică să nu fie aşa. Sau să ajung căsătorită cu cineva pentru care nu simt prea multe, doar aşa, ca să nu mor singură. Nu vreau să am o viaţă tristă. Şi n-o să am, nu? Toţi avem parte de fericire, nu? Visele mele... nu sunt în zadar, aşa-i? 

   Destinul meu e oare scris undeva sau mi-l construiesc singură? 

„Destiny is for losers. 

It’s just a stupid excuse to wait for things to happen

instead of making them happen.”

Prendre l'air

Mais qui de nous
Fera le premier pas ?
Parfois j'ai peur de nous
Quand on est aussi bas
Quand un rien enflamme tout
'Me, myself' par dessus tout
On ne lâche pas, lâche pas, lâche pas...

Il y a comme une étincelle
Dans le ciel ce soir
Je sens trembler la Terre
L'apocalypse est ce soir
On semble parti pour la guerre, parti pour la guerre
On devrait prendre le temps de se calmer...

P.S.: N-am crezut că-mi va plăcea vreodată o melodie în franceză... :))

http://lyricstranslate.com

Părinţi - al doilea set

   Există în viaţa mea două persoane speciale foarte speciale. Recent a fost ziua lor şi am petrecut ceva timp cu ei, ocazie cu care faptul că ei sunt precum părinţii mei mi-a fost întărit. De multe ori mi-am dorit ca ei să fie cu adevărat părinţii mei... Îmi iubesc părinţii, nu mă înţelegeţi greşit, dar... cu ei totul ar fi fost altfel. Total diferit. Aşa... nu e rău nici aşa, dar nici perfect. Ce-i drept nimic nu e niciodată perfect.

   „Mama” (cea de-a doua, să-i zicem aşa) mi-a spus mereu că am fost şi voi fi mereu „primul ei copil”. Pe când părinţii mei m-au avut pe mine, ei îi spusese un doctor că nu poate avea copii şi, în sufletul ei, mă adoptase pe mine. Peste câţiva ani viaţa i-a adus o fericire şi a avut şi ea un copil, dar până atunci eu am fost singurul ei copil. Îmi amintesc de când a născut... mereu eram geloasă pe băieţelul ei, ca şi cum mi-ar fi luat ceva ce nu vroiam să dau nimănui. Aşa sunt toţi copiii bănuiesc. Acum ne înţelegem bine, foarte bine. Recent, la ziua „mamei” mele, aceasta m-a luat în braţe... nu mai ştiu pe ce motiv sau ce îmi spunea. Ştiu doar că mi-a repetat că eu voi fi mereu primul ei copil. Şi mama mea (cea adevărată)... ea nu mă strânge niciodată aşa în braţe... nu vorbeşte aşa cu mine... Poate ar trebui să vorbesc eu cu ea, ce-i drept, dar mi-a trădat încrederea atunci când eram mică... şi un copil pune mai mult la suflet unele lucruri, faţă de un adult, care poate nici nu le ia în considerare. Mi-au dat lacrimile strângându-mi în braţe a doua mamă... Nu ştiu dacă ea a văzut asta...

   Acum, când am crescut, semăn foarte mult cu cea de-a doua mea mamă. Şi când eram mică semănam bine. Ea e sora tatălui meu, deci, pe undeva prin ADN-ul meu, e justificată treaba. Sunt aproape identică cu ea la vârsta mea. Aş putea să zic foarte uşor că ea e mama - sigur nu m-ar contrazice nimeni.

   „Tata”... cel de-al doilea tată... El e minunat! În comparaţie cu tatăl meu real, care de mai multe ori m-a făcut să sufar, decât m-a făcut să fiu fericită, cel „de rezervă” întotdeauna a încercat să mă facă fericită. Şi chiar şi când plângeam, făcea mişto de mine până începeam şi eu să râd. Mi-a luat apărarea mereu şi a fost în favoarea mea chiar şi în certurile cu adevăraţii mei părinţi. Dacă stau bine să mă gândesc, el n-a fost niciodată supărat pe mine. Poate eventual pentru că nu mergeam mai des în vizită. În timp ce tatăl meu adevărat îmi spune că nu sunt suficient de bună şi că o grămadă de lucruri nu le merit, el nici nu pune la îndoială meritele mele. Atât cât poate, îmi face multe dintre „pofte”. Şi consideră mereu că sunt bună, cea mai bună.

   Nu am cuvinte să le mulţumesc pentru că există în viaţa mea! Mi-ar plăcea ca ei să-mi citească aceste gânduri, dar ştiu că, daca ei le-ar citi, ar ajunge si la urechile adevăraţilor mei părinţi şi mi-ar cauza probleme. Mai exista şi o altă variantă, ca adevaraţii mei părinţi să-şi dea seama unde greşesc citind asta şi să se schimbe, dar... nu risc. Aşa că o să împărtăşesc doar cu voi această dorinţă „ascunsă”. Sper să nu fiu criticată pentru ce-am spus aici... Cred oricum că mă veţi înţelege :).

Leapşa 4

   Pe asta am primit-o de la Denisa. Se numeşte „Leapşa dorinţelor neîndeplinite” şi trebuie să spun minim 3 dorinţe. So here we go:

   

   1. De când mă ştiu mi-am dorit să am parte de iubire. Nu pot spune că e o dorinţă neîndeplinită neapărat... dar nu se îndeplineşte niciodată aşa cum mi-ar plăcea mie.

   2. O altă dorinţa pe care o am de când mă ştiu e să fiu cântăreaţa. Poate părea amuzantă asta, dar... mi-ar plăcea enorm să cânt şi odată cu mine să mai cânte încă o mie de oameni. Mi-ar plăcea să-mi exprim sentimentele prin muzică. Din păcate, dorinţa asta nu se va îndeplini vreodată... pentru că nu am voce. Deloc. Asta e. O să cânt doar de faţă cu cine mă suportă :)).

   3. Mi-ar plăcea deasemenea să scriu o carte. Una care să ajungă populară. Nu-mi doresc să fac avere din asta şi nici să fiu celebră. Dar mi-ar plăcea să ştiu ca oamenilor le place ce-am scris eu.

   4. Îmi doresc să nu mai fiu aşa timidă - poate măcar cu asta o să am noroc (cândva) !

   Cam atât am acum în minte... Dacă m-aş pune să fac o listă întreagă a dorinţelor mele, n-aş mai termina! Leapşa o poate lua cine doreşte.

   

    P.S.: Îmi cer scuze că n-am mai prea scris, dar nu am idei şi am o stare ciudată în ultima vreme. Ne auzim în curând oricum! :) Poate cu o nouă poveste, cine ştie.

Înger păzitor

   Nu, am formulat greşit titlul. Tu nu eşti înger. Eşti... eşti un drăcuşor care îşi bagă coada peste tot. Şi eşti al naibii de enervant pentru cei pe care vrei să-i enervezi. Şi pe mine mă enervai la culme la început. Ajunsesem să nu te suport, să te evit! Dar acum mă amuzi. Mă amuzi foarte tare. Şi chiar şi atunci când mă enervezi, nu pot fi supărată. Nu ştiu ce, dar ceva pur şi simplu mă împiedciă.

   Felul în care te porti cu ceilalti... cu toţi ceilalţi... mă face câteodată să mă întreb de ce cu mine te porţi altfel. Atât de altfel. Atât de protector, atât de... nu ştiu cum. Şi mă mai întreb ce-am făcut să ajungi de la a nu mă suporta la asta? N-o să aflu niciodată probabil.

   Ah, şi când eşti beat! Eşi aşa drăguţ când eşti beat! Atunci nu prea mai ştii ce faci. Când eşti beat mă atragi, într-un fel. Probabil pentru că mă gândesc că nu-ţi vei aminti prea multe. Dar tot timpul mă înşel. Tu îţi aminteşti tot, chiar dacă eviţi să pomeneşti anumite lucruri... 

   Eşti un scump! Chiar dacă pe toţi îi enervezi. Faptul că de-atâtea mii de ori îmi iei apărarea (chiar şi-atunci când nu-i nevoie), că zici că sunt drăguţă şi nu.... altfel, că mă săruţi pe frunte, nu pe obraji, în definitiv felul în care te porţi cu mine mă face să te consider un fel de... frate. Altceva nu te pot considera ,la cât de bine te cunosc....

   Dar dacă nu te-aş cunoaşte... mi-ar fi uşor. Foarte uşor.

Leapşa 3 (2 în 1) + premiu

  

   1. 5 cuvinte care-mi aduc aminte de momente speciale din viaţa mea, pline de amintiri:
Prietenie

Vară
Îmbrăţişare
Litera D
Cort
 

   2. Persoana care mi-a dat premiul:
Tic ! Tac ! & Denisa

    3. Răspunde întrebărilor care însoţesc premiul!
    a.Care e desertul tău preferat?  

Clătite
    b. Culoarea preferată?
Turcoaz
    c. Care este prenumele tău?
Roxi
    d. Care este ultima melodie pe care ai ascultat-o?
Milow - Ayo technology
    e. Pisici sau caini? Pisici

    4. Ceva despre mine, ce nu am mai spus nimănui pe blog:
Deşi îmi place să scriu şi să citesc, sunt la un liceu cu profil real: matematică-informatică :D


   5. Blogurile care cred eu că merită acest premiu: 

Când visele sunt viaţă... 

Eyes wide open 

JuStOnELaStDaNcE 

Shivers down my spine 

N-ai secrete, iubire sau emoţii să ascunzi 

Dare To Dream 

   6. Anunţă-i pe proprietarii blogurilor că au primit acest premiu.

Aparenţele ?!

   Acum ceva timp am ţinut foarte mult la un el. Ce-i drept, n-a fost să fie, dar ţineam enorm de mult la el. Şi nu avea nimic special: nu era strălucit de deştept, nu era nici frumos... nu era deloc frumos... bani nu avea... În fine, ideea e că îl plăceam fără ca el să aibă vreuna din aceste lucruri/calităţi, deci nu-mi păsa dacă era urât, prost sau sărac (dacă e să le ducem la extreme). Eu doar visam la el. Şi ştiu că şi acum aş putea foarte uşor să-l plac la fel de mult, dar de asemenea ştiu ca nu-i cazul să mă complic iar cu asta.

   Ok, ideea e că să fi fost cu el era pe atunci visul meu. Nimic nu m-ar fi făcut mai fericită. Aş fi plutit cu mult deasupra norilor dacă asta s-ar fi întâmplat. Dar mi-am pus de câteva ori o întrebare... Asta după ce am încetat să-l mai privesc în acel fel. M-am întrebat ce ar fi zis cei din jurul meu dacă noi doi am fi fost împreună. Ce-i drept - nici eu nu sunt fotomodel, milionară sau geniu... dar persoanele care mă cunosc, majoritatea, se aşteaptă la mult din partea mea, la prea mult aş zice. Toţi mă văd ajungând departe în viaţă, până şi el, cred. Ei bine, eu nu. Eu vreau o viaţă normală. Desigur, cu toţii visam la faimă şi avere, dar să fim realişti, prea puţini ajung să aibă parte de astea. Aşa, revenind acum: deşi aş fi atins fericirea supremă alături de el (dacă m-ar fi iubit la fel de mut), oare cum m-aş fi simţit după, atunci când toată lumea ar fi început să lovească cu putere în piedestalul de cristal pe care îmi ridicam eu sentimentele? „Tu nu-l vezi cum arată?!”, „E un fraier!”, „Ce-ai văzut la el?!”, „Tu meriţi mai mult, el nu e de tine” ar fi fost nişte fraze ce le-aş fi auzit frecvent din partea acelora care cred că mă cunosc, dar de fapt îmi ştiu doar numele. Mă întreb cum aş fi reacţionat, cum aş fi rezistat? M-ar fi afectat oare?! Şi dacă da, cât? Cum? Aş fi fost în stare să le ţin piept tuturora? Probabil că da, doar l-aş fi iubit pe copilul ăla (da, pe atunci pot spune că era un copil). Dar cred dealtfel că aş fi suferit destul de mult...  Eu nu sunt o persoană superficială, ceea ce m-ar fi deranjat ar fi fost superficialitatea altora. 

   Când ajungi să îl cunoşti aşa cum îl cunosc eu, el e un om minunat. M-a surprins plăcut de câteva ori, deşi sigur nu şi-a dat seama. E mereu acolo cu un sfat, dacă aş avea nevoie de ajutor cu ceva sunt absolut sigură că nu m-ar refuza... Multe lucruri mi-l aduc în minte şi de multe ori mi se face un dor nebun de el. Ştiu că exista şansa ca el să citească asta. Mă întreb dacă va ştii că de el vorbesc? Dacă da, oare îmi va spune asta? Probabil că nu. Sper că nu se va simţi prost... sau jignit de cuvintele mele de la începutul postării. Nu are de ce... eu îl văd ca pe un om mai mult decât minunat, dar părerea celorlalţi mă intrigă. 

   Personal, îl apreciez mult, foarte mult pentru ceea ce e şi nu i-aş fi cerut şi nici nu i-aş cere vreodată să se schimbe. Acum, sincer, nu-mi pasă cum îl cred alţii. E un prieten minunat... E un simpatic aşa cum e el! >:D<

   Şi-acum, ca încheiere, vreau să zic că nu ştiu de ce am scris postarea asta. Pur şi simplu mi-am amintit de întrebarea asta pe care obişnuiam să mi-o pun atât de des... Şi-am zis să văd ce gândesc şi alţii. Sper doar să nu-mi ziceţi că sunt prea superficială...

A venit!

   În sfârşit a venit primăvara, atât în calendar, cât şi afară. E minunat ca soarele să-mi mângâie pielea în timp ce merg leneşă spre casă. Şi e şi mai minunat faptul că starea mea interioară e în concordanţă cu ce se întâmplă afară. De obicei aş spune asta dacă aş fi îndrăgostită, dar nu, nu sunt. Atâta tot că mă simt fericită, iar faptul ca soarele e din nou aici luminează şi mai mult fericirea mea. 

   Primăvara e minunată. Şi pe asta am aşteptat-o cu atâta dor! Simt cum totul înfloreşte în mine şi când văd că afară copacii încă nici nu au înmugurit, mă face să mă întreb ce le ia atât de mult? De ce întârzie? Probabil exagerez aşteptându-mă la asta chiar din prima zi. Euforia mea trebuie să fie de vină. 
   Abia aştept să văd flori colorate în grădinile şi parcurile pe lângă care trec, să vad copacul de la geamul meu înverzind - acel verde crud, primăvăratic, să mă trezesc în cânt de păsărele şi, mergând pe stradă, fluturi albi şi mici buburuze să-mi bucure privirea! Primăvara asta va fi cu totul altfel! De fapt, deja este altfel. Pentru simplul fapt că am aşteptat-o într-atât, iar în sfârşit ea a venit! Voi profita de ea cât pot, până ce vara îi va lua locul. Şi vara o voi primi cu braţele deschise (mai ales vacanţa!), dar poate nu cu atât de multă bucurie în suflet. Pentru mine, vara e doar o primăvară ceva mai caldă, în care stau acasă.
  

   

   Vreau să vă urez o primăvară cât mai frumoasă 

şi sper că vă bucuraţi de venirea ei 

la fel de mult ca şi mine!

Holograf - Primavara începe cu tine