Meant to be - 29

   După declaraţia Elei, poliţiştii au hotărât că Dean trebuie să petreacă o bună bucată de vreme după gratii pentru tot ce i-a făcut fetei, aşa că, după ce ieşea din spital,următorii trei ani nu aveau să fie prea roz pentru el. Acesta a primit de asemenea un ordin de restricţie pe viaţă, ceea ce însemna că nu avea voie să se afle la mai mult de un kilometru apropiere de Ela.Fata putea răsufla uşurată acum: el cu siguranţă nu o mai puta atinge şi nu-i mai putea face rău. Oamenii legii au hotărât de asemenea că ceea ce făcuse Ela fusese în legitimă apărare, aşa că aceasta nu a primit nicio pedeapsă.

    

După trei luni

    

   Într-o seară din miezul verii, pe malul mării stăteau admirând cerul înstelat trei cupluri fericite: Nick cu Ade, Alec cu Stacey şi, bineînţeles, Ryan cu Ela. Celor doi din urmă le luase puţin cam mult să-şi admită dragostea unul faţă de altul, dar, de o lună şi ceva, de când erau în mod oficial un cuplu, erau mai fericiţi decât oricine altcineva. Nu se certaseră deloc şi nici nu părea că asta se va întâmpla vreodată.

   După o baie nocturnă în mare, cele trei cupluri s-au decis să se îndrepte către hotel. Ela şi Ryan au rămas însă în urmă, vrând să mai admire marea singuri, în timp ce se plimbau pe malul acesteia ţinându-se de mână.

   - Iubito, sunt aşa de fericit! Mai fericit decât ţi-ai putea imagina.

   - Greşeşti iubire, eu sunt mai fericită decât dine.

   Ryan s-a oprit şi a luat-o pe Ela în braţe.

   - După toate prin câte ai trecut, nici n-ar trebui să fie altfel!

   - Hai să nu vorbim despre asta, nu vreau să-mi amintesc nimic.

   - Aşa e, o să uităm totul şi vom fi fericiţi, a spus Ryan, după care a sărutat-o. Hai să mergem şi noi, a continuat el, am o surpriză pentru tine.

   Ela îl privi uimită.

   - Ce surpriză?

   - Nu fi copil, dacă ţi-aş spune, nu ar mai fi surpriză!

   - Haideee!

   - Nu! a spus el zâmbind şi dându-i fetei un pupic pe nas.

   Ajunşi în hotel şi intraţi în camra lor, Ryan s-a aruncat pe pat, iar Ela a rămas în picioare lângă el.

   - Deci? Ce surpriză?

   - De ce nu ai niciodată răbdare? a spus Ryan apucând-o de şolduri şi trăgând-o deasupra lui.

   Cei doi au început să se sărute, iar când buzele lor s-au despărţit, Ela, cu ochii închişi, a zâmbit, după care a întrebat din nou:

    - Şi surpriza?

   - Oof, Doamne, ce-o să mă fac cu tine?! Uite acolo, a spus Ryan făcând semn înspre o măsuţă de lângă uşa de la intrare.

   Ela nu observase până atunci, dar pe măsuţă era un buchet imens de trandafiri roşii, iar lângă el - un plic. Ela s-a apropiat încet, parcă temându-se.

   - Haideee, ce, ţi-e frică? a întrebat Ryan amuzat în timp ce s-a ridicat şi el de pe pat.

   Băiatul n-a primit nici un răspuns. Ela a mirosit trandafirii, apoi a deschis curioasă plicul. În plic a găsit un lănţişor de argint cu un medalion micuţ în formă de inimă, care se deschidea, iar înăuntru, pe o parte avea gravat „R&E”, iar pe cealaltă era o poză cu cei doi. Ela îl privi zâmbind şi, în timp ce Ryan i-l punea la gât, ea - cu lacrimi în ochi, începu să citească scrisoarea care era în plic alături de micul cadou. Când a terminat, l-a privit pe Ryan cu lacrimile de fericire curgându-i pe ambii obraji, vrând să-i spună ceva, dar acesta nu-i dădu timp.

   - Te iubesc micuţa mea!

   Ela puse scrisoarea la loc pe măsuţă şi se aruncă în braţele lui Ryan, umplându-l de săruturi.

   - Şi eu te iubesc! Dacă te am pe tine, nu mai am nevoie de nimic!

   Buzele celor doi se uniră din nou, iar ei înaintară încet înspre pat. Puţinele haine pe care le aveau pe ei au zburat repede, iar Ryan rămăsese doar în boxeri, în timp ce Ela purta doar un sutien şi bikini din dantelă neagră. Întinşi pe pat, unul deasupra celuilalt, continuau să se sărute. Când Ryan îşi dezlipi buzele de ale ei şi începu să îi sărute şi restul trupului, Ela vru să spună... ceva... dar se gândi că ar fi mai bine dacă ar lăsa lucrurile să decurgă de la sine. În timp ce gura lui Ryan se deplasa în jos pe abdomenul ei, acesteia i-a scăpat un oftat scurt. Ryan a râs uşor şi s-a întors la buzele ei. Văzându-l că se opreşte din ceea ce făcea, Ela a spuse ce avea în minte în urmă cu câteva clipe.

   - Ryan, vreau... să fiu a ta. Ştii tu...

   Fata se înroşise, iar el o privi uimit câteva clipe, după care reveni unde rămăsese. Sutienul Elei ajunse rapid pe podea, iar curând îl însoţiră şi bikinii ei împreună cu boxerii lui Ryan. Sufletele celor doi se împletiră, formând unul singur, iar trupurile lor fierbinţi se contopeau arătându-şi dragostea în cel mai natural mod.

   

   În zorii zilei următoare, cei doi se treziră îmbrăţişaţi şi goi sub cearşafurile albe şi mătăsoase. Îşi zâmbiră reciproc.

   - Te iubesc iubitule!

   - Şi eu te iubesc pe tine! Mai mult ca orice pe lume. Noi doi am fost făcuţi să fim împreună.
 
  

Sfârşit

Bon Jovi - Bed of roses

Meant to be - 28

   - Ce mă fac Ryan?! L-am omorât! a ţipat Ela îngrozită peste câteva secunde, după care a început să tremure.

   - Shh! Nu, linişteşte-te! Poate... poate nu e mort. 

   - Ba da, e mort. L-am lovit cu putere şi... 

   Ela începu să plângă din nou şi să clatine din cap.

   - O să sun la salvare, la poliţie... O să fie bine, Ela! Tu doar linişteşte-te.

   Ela s-a oprit din plâns, dar continua să tremure şi să privească nemişcată, cu ochi mari, trupul întins la picioarele ei, repetând în şoaptă „l-am omorât”. Ryan s-a gândit că poate intrase într-un şoc, sau ceva de genul. După ce a sunat la poliţie, respectiv salvare, acesta a dat buzna în dormitorul lui Dean, căutând o pătură în care să o învelească pe Ela, rămasă, săraca, în lenjerie intima. Intrat acolo a luat ce i-a picat în mână şi a ieşit închizând uşa. 

   Când Ryan o învelea pe fată cu pătura şi încerca să o aşeze pe canapea, poliţia a bătut la uşă. Mai întâi au intrat medicii de pe ambulanţă, fugind spre Dean să vadă daca mai era ceva de făcut. Din fericire, acesta era în viaţă. Ryan răsuflă uşurat. Poliţiştii, intraţi după aceea în casă, au început să-l ia la întrebări pe băiat. El le-a povestit totul, încercând să rămână cât mai calm posibil. Când a ajuns la partea în care Ela l-a lovit pe Dean cu sticla însă, aceştiau au început să îl ignore total şi să o bombardeze pe Ela cu zeci de întrebări. Fata, care era în stare de şoc, nu era însă în stare nici măcar să-şi spună numele. 

   După ce medicii l-au stabilizat pe Dean şi l-au urcat în ambulanţă pentru a-l transporta la cel mai apropiat spital, au încercat să o calmeze şi pe Ela. Neavând altă cale, i-au administrat nişte calmante şi le-au spus poliţiştilor că ea nu poate da declaraţie în starea în care era.Ryan a aranjat ca ea să dea declaraţie a doua zi, după ce avea să doarmă puţin şi să aibă mintea limpede.

   În sfârşit totul se terminase. Sau... pe aproape. Urcată în maşina lui Ryan, având încă doar o pătură pe ea, Ela a început să plângă din nou.

   - Ryan, nu pot să merg acasă în halul ăsta...

   - Ştiu. Tocmai de aia o să te iau la mine.

   - Dar ai tăi...

   - Ai mei sunt plecaţi în concediu, se întorc abia peste două săptămâni, nu-ţi face griji.

   - Dar... ce le spun alor mei? Probabil că sunt deja îngrijoraţi... Uite, e seară, şi eu n-am dat nici un semn...

   - După ce eşti sigură că te-ai calmat, o să îi suni şi le spui că dormi la o prietenă, că aveţi de făcut un proiect, ceva, vezi tu. O să fie ok, n-or să zică nimic.

   - Ryan... tot va trebui să merg acasă odată şi-odată şi nu o să mă pot duce... aşa.

   - O să vorbesc cu Alec să o roage pe Stacey să-ţi împrumute ceva haine. O să fie de acord, doar ţi-e prietenă... Ascultă: mâine dimineaţă o să mergem să dai declaraţie şi dupaia gata, totul se va încheia. În fine, lasă asta acum. Nu te mai gândi la nimic, că îţi faci rău.

   Ajunşi acasă, Ryan i-a dat fetei de mâncare, a lăsat-o să facă un duş, după care a îmbrăcat-o într-un tricou de-al lui, care ei îi era pe cât de lung pe atât de larg, apoi a întins-o în pat. După ce a acoperit-o, acesta a dat să iasă din cameră.

   - Ryan?

   - Da, Ela?

   - mulţumesc! Nici nu vreau să mă gândesc ce s-ar fi întâmplat dacă nu erai tu...

   Ryan s-a întors de la uşă şi s-a aşezat pe marginea patului, mângâindu-i Elei creştetul capului.

   - Nici nu trebuie să te gândeşti la asta. Şi nu ai pentru ce să-mi mulţumeşti. Nu mi-aş fi iertat-o să nu fi fost acolo, a spus el apoi i-a zâmbit şi i-a sărutat uşor fruntea.

   Ela i-a zâmbit înapoi apucându-l de o mână şi ţinându-l strâns.

   - Ar fi mai bine să te las să dormi acum. Trebuie să te odihneşti.

   - Da... Ryan... te rog, stai cu mine. Măcar până adorm.

   Ryan i-a zâmbit şi a dat din cap că da. Fata i-a făcut loc în pat lângă ea şi, deşi deja îşi pregătise culcuşul pe canapea, el s-a băgat sub pătură şi a luat-o în braţe pe Ela, sărutându-i neîncetat părul pentru a o linişti şi a o face să adoarmă mai repede. Ea a adormit repede, cu zâmbetul pe buze, iar Ryan n-a mai reuşit să se mute pe canapea. I se rupea sufletul să o trezească pe fată plecând de lângă ea, aşa că a rămas acolo tot restul nopţii, ţinând-o în braţe.

Meant to be - 27

   - Ia-ţi mâinile de pe Ela în clipa asta, animalule!

   Vocea lui Ryan răsuna puternic şi el părea turbat de furie, oribit de aceasta.

   - Ce naiba?! Tu cine mai... Ah, nu, stai că ştiu! Tu eşti Făt-Frumos-Ryan! a spus Dean amuzat, pe un ton uşor ironic, însă aflându-se parţial deasupra Elei.

   - Jos mâinile acum! Nenorocitule! a spus Ryan apropiindu-se, cu furia ajungând la cote maxime.

   - Păi prietene, practic, mâinile mele n-o ating pe domnişoară...

   Dean era încă amuzat, dar lui Ryan atât i-a trebuit să audă. I-a dat un pumn cu o atât de mare putere încât l-a depărtat de Ela cu cel puţin doi-trei metri. Era ca şi cum toată furia lui fusese canalizată în acea lovitură. Ela s-a ridicat speriată de pe canapea şi s-a refugiat într-un colţ al încăperii, lipindu-se de perete. Ryan a privit-o o clipă asigurându-se că era în regulă, după care privirea i-a revenit la Dean, care se ridicase şi tocmai se pregătea să-l lovească. Prima lovitură a venit cu o forţă mai mare decât se aştepta Ryan şi l-a făcut să-şi piardă echilibrul. Ela a tresărit şi şi-a dus mâinile la ochi, privind totuşi printre degete ce de întâmpla în continuare. Plângea speriată deoarece se simţea singura vinovată în toată povestea asta. Şi, dacă stai să te gândeşti, aşa şi era. 

   După o a doua lovitură încasată, Ryan începu să lovească în neştire, sperând totuşi să-l nimerească pe Dean. De primele câteva ori a fost în zadar, dar apoi a început să ţintească mai bine. Cei doi se luptau în continuare în faţa Elei, căreia totul îi părea acum o luptă pe viaţă şi pe moarte. Visase mereu ca doi băieţi să se lupte pentru ea, dar... niciodată nu-şi imaginase asta.

   Ryan a început la scurt timp să piardă din nou teren în faţa lui Dean. După alte câteva clipe, acesta a ajuns izbit de unul din ziduri şi apoi căzut la podea. În acea clipă, Dean a luat din una din decoraţiunile de pe mobilă un obiect lunguieţ şi dreptunghiular. Elei nu i-a luat foarte mult până să se prindă că acela era un cuţit. 

   - Nu! a ţipat aceasta în gura amre.

   Nu. Asta nu putea să se întâmple. Nu din cauza ei. Pur şi simplu nu! Dean avea pe faţă un zâmbet meschin, care parcă spunea „atât ţi-a fost!”, în timp ce se apropia destul de lent de Ryan cu cuţitul în mână. Ela trebuia să se gândească repede la ceva. În acea clipă ea văzu sticla aproapte goală de whisky se pe măsuţă. Nu s-a gândit de două ori. A luat-o şi i-a trântit-o lui Dean în cap cu atâta putere că aceasta s-a fisurat. Dean căzu jos leşinat şi un şiroi de sânge începuse să se formeze pe partea stângă a frunţii lui.

   Ela a scăpat sticla din mână îngrozită. Ryan, şocat de ceea ce tocmai făcuse fata, s-a ridicat cu ochii pe cel căzut pe podea, s-a dus la ea şi a strâns-o puternic la pieptul lui. După câteva clipe a îndepărtat-o puţin şi a privit-o în ochi ştergându-i obrajii uzi.

   - Tu eşti bine? a întrebat-o el.

   Ea a aprobat uşor din cap privindu-l, dar asta nu însemna că de pe faţa ei dispăruse vreo clipă groază.

Meant to be - 26

   - Deci, scumpete, ziceai că nu mă mai iubeşti. Cum vine asta?

   Vocea lui Dean era calmă, dar pe Ela o înfricoşa de-a dreptul.

   - Uite aşa, pur şi simplu. Dean mă grăbesc, nu am timp de...

   - Ooo, ba nu te grăbeşti deloc.

   Dean a pus paharul de whisky, care acum era gol, pe o măsuţă şi s-a dus înspre Ela, aşezându-se lângă ea. A privit-o din cap până în picioare, apoi a început să-i mângâie părul apropiindu-se din ce în ce mai mult de ea.

   - Cum poţi să nu mă iubeşti?! a întrebat el fără să aştepte vreun răspuns, după care a început să o sărute pe gât. Ela s-a îndepărtat de el, strigând „Dean, termină!”, dar el a tras-o cu putere şi mai aproape. Ela era speriată de Dean şi aproape că plângea când acesta s-a îndepărtat de ea. Acest fapt a liniştit-o puţin, dar acum era confuză... Dean se ridicase şi ieşise din cameră fără să spună nimic.

   Asta era şansa ei. Fugi la uşă, dar îşi aminti că era încuiată. Iar cheia era la Dean, la naiba! Ieşi la geam vrând să-l strige pe Dean, dar eşuă: geamul pe care îl deschisese ea dădea spre o altă stradă. Fata s-a întors în sufragerie ştiing sigur că geamul de acolo dă înspre strada unde Ryan o aştepta în maşină, dar era deja prea târziu. Dean se întorsese acolo şi acum era lângă geam, tocmai trăsese draperiile. Auzind paşii ei, acesta se întoarse zâmbind.

   - M-ai tot refuzat tu dăţile trecute şi n-am zis nimic, dar acum o să fi a mea!

   - Dean... lasă-mă să plec...

   - Da, te las. După.

   Ela a fugit spre cealaltă cameră, spre dormitor, dar pentru a ajunge acolo trebuia să traverseze camera în care se afla acum. Dean a oprit-o înainte să ajungă la uşă.

   - Îţi place în pat ţie, ha? Dar nu de data asta, scumpo. O să vezi, o să fie mai sexy aici, pe canapea.

   - Dean, termină! Lasă-mă să plec! spuse Ela plângând şi bătând cu pumnii în pieptul lui.

   Deja trecuse jumătate de oră şi Ela nu mai apărea. Ryan era agitat şi îngrijorat. Ieşise din maşină, cercetând din ce în ce mai amănunţit blocul, analizând fiecare fereastră în parte. Într-un final la una din multele ferestre a apărut Dean trăgând draperiile. Ryan nu ştia ce să creadă, dar o furie oarbă puse stăpânire pe el. Dacă Ela nu comora în două minute... nu ştia ce era în stare să facă.

  

   Sus, Dean a dus-o pe Ela înspre canapea, în timp ce o ţinea de ambele mâini şi o săruta cu forţa. A împins-o jos pe canapea şi nu ia dat timp să reacţioneze, ci s-a pus cu deasupra ei, apăsându-se cu toată greutatea şi continuând să o sărute. Săruturile lui coborau pe gât înspre sâni. Fata ţipa şi plângea. Ajuns cu buzele pe decolteul ei, Dean s-a ridicat ţintuind-o acum doar cu picioarele. Şi-a dat jos tricoul şi l-a aruncat lângă canapea, cupă care pur şi simplu a sfâşiat cu mâinile partea din faţă a rochiţei crem cu flori a Elei.

   Rămasă doar în lenjerie intimă, aceasta începu să ţipe şi mai tare. Dean i-a acoperi gura cu o mână şi a început din nou să o sărute, buzele şi limba lui explorând tot corpul ei acum, şi să o muşte, scoţând sunete asemănătoare unor mârâituri.

   Băiatul şi-a luat mâna de la gura ei, începând acum să o tragă de părul desfăcut.

   - Dean, te rog, te rog nu! a ţipat aceasta printre suspine şi lacrimi.

   - Oh, mai taci! De parcă nu ţi-ar plăcea! a spus acesta, după care i-a acoperit forţat gura cu a lui.

   Ela plângea, fiind sigură că nu mai avea nici o scăpare. Acesteia i s-a părut deodată că aude nişte bătăi în uşa de la intrare şi se ruga fară speranţă ca Dean să le audă şi el şi să meargă să deschidă, dar acesta nu auzea nimic. Când el îşi mută buzele de pe gura fetei înapoi pe trupul ei, aceasta începu să ţipe foarte tare, pomenind de câteva ori numele lui Ryan.

   - N-o să te salveze nici un Ryan! spuse Dean râzând şi ridicându-se puţin pentru a se desface la pantaloni.

   Atunci se auzi o pocnitură puternică şi uşa de la intrare se deschise forţat, făcându-i loc în încăpere lui Ryan.

Enrique Iglesias - Hero

Meant to be - 25

   Ela urca scările încet, cu o oarecare reţinere, Nu se răzgândise, era foarte hotărâtă, dar nu ştia care va fi reacţia lui Dean şi parcă îi era puţin teamă de asta. 

   Ajunsă în faţa uşii, a tras adânc aer în piept şi a apăsat scurt butonul soneriei. Nici o reacţie. A sunat încă o dată. De data aceasta, Dean a deschis uşa şi a tras-o repede înăuntru, ţinând-o în braţe şi sărutând-o. Ea nu a reuşit să se ferească din cauza vitezei lui şi din cauza faptului că a luat-o prin surprindere, dar acum îl împingea uşor de lângă ea, eliberându-se din îmbrăţişare.

   - Ce e iubi? Nu ţi-a fost dor de mine?! a întrebat-o el uimit.

   - Nu, nu e asta. Dean... trebuie să vorbim...

   - Păi? Ce e?

   - La început, când am fost noi prima oară împreună, aveam motive să fiu îndrăgostită de tine. Aveam zeci... sute de motive. Acum nu mai am nici măcar unul. Eşti total schimbat şi... şi eu m-am schimbat şi... nu mai simt nimic pentru tine... Îmi pare rău Dean, dar vreau să ne desparţim.

   Dean a ascultat monologul Elei fără să o întrerupă şi privind-o fix, având pe faţă un zâmbet ironic, care creştea pe măsură ce ea continua să vorbească. Când aceasta a terminat cu tot ce avea de spus, zâmbetul lui s-a transformat într-un râs isteric, zgomotos. Ela îl privea acum iritată de această reacţie. Când se linişti din râs, Dean îi răspunse.

   - Aşa, şi?! Eu nu vreau să ne despărţim, aşa că ce te face să crezi că îmi pasă ce vrei tu?!

   - Dean, ai înnebunit?!

   - Hai fato, termină cu prostiile. Uite, ia un pahar de whisky.

   - Nu, merci. Eu am sa  plec.

   - Ce face?! Nu pleci niciunde dragoste, a spus Dean apucând-o strâns de un braţ, iar cu cealaltă mână încuind uşa din spatele ei.

   - Au! Dean, mă doare, dă-mi drumul!

   - Bine, îţi dau drumul. Dar oricum nu pleci. Trebuie să terminăm de vorbit. 

   - Ce mai vrei să vorbim? Cred ca am fost destul de clară...

   - Stai jos, a spus el aşezându-se pe un fotoliu cu un pahar de whisky în mână şi făcându-i fetei semn cu mâna să ia loc pe canapeaua din faţa lui.

   - Nu.

   - Stai jos am spus! a repetat Dean pe un ton mai ridicat şi atât de aspru încât a făcut-o pe Ela să tresară şi, tremurând, să îl asculte.

   

   Între timp, Ryan aştepta în maşină, aşa cum îl rugă Ela în mesaj. Fata spusese că vine repede, dar deja trecuseră 15 minute şi nici un semn. Nici măcar nu a sunat să-i spună să nu o mai aştepte. Băiatul începu să fie neliniştit şi privea agitat înspre bloc, cercetând toate ferestrele cu speranţa de a vedea ceva.

Meant to be - 24

   După câteva ore de plimbat prin parc, Ela şi Ryan se urcară în maşina băiatului şi se îndreptau spre zona în care stătea Dean. Ryan conducea acum mai încet decât de obiceii, iar ambii erau foarte tăcuţi.

   Ajunşi în faţa blocului lui Dean, Ryan, în loc să oprească pur şi simplu maşina cât să coboare Ela, s-a încăpăţânat să găsească un loc de parcare. Când în sfârşit maşina era parcată, fata a vrut să coboare, dar...

   - Stai puţin.

   - Da?

   - Trebuie să-ţi spun ceva...

   - Ce s-a întâmplat?

   Tonul vocii lui Ryan era alarmant şi reuşise să o îngrijoreze pe fată. Se temea ca nu cumva acesta să fi făcut vreo prostie.

   - Uite... de când mi-ai spus că te-ai împăcat cu Dean şi că o să mergi la el... ştiam că trebuie să-ţi spun asta.

   - Ryan, mă sperii! Să-mi spui ce?!

   - Ela... ştiu că mult timp, poate chiar ani întregi, ţie ţi-a plăcut mult de mine... iar eu am ignorat asta. Ştiam ce simţi, trebuia să fi fost orb să nu-mi fi dat seama, dar mă prefăceam că nu ştiu. Mereu te-am văzut doar ca pe o fetiţă, nu ştiu de ce. Mă rog, asta până acum câteva luni, când am început să te cunosc cu adevărat.

   - Ryan, asta a...

   - Nu, lasă-mă să termin! Ştiu că nu e drept faţă de niciunul dintre noi, dar acum... eu sunt cel îndrăgostit de tine. Şi vorbesc serios. Sărutul ăla de la Paşti nu a fost doar aşa, ca să fie, cum - poate - ai crezut tu... ci chair a însemnat ceva. Cel puţin pentru mine... Ştiu, ştiu, eşti cu Dean acum, nu e nevoie să spui nimic. Şi nu-ţi face griji, eu nu îţi voi cere nimic. Am considerat doar că trebuie să ştii toate astea înainte să... mergi la Dean.

   Ryan încheie ceea ce avea de spus într-un mod eroic, cu un zâmbet pe faţă, ca şi cum asta ar fi fost reacţia normală la tristeţe. În ochii lui se citeau însă lucruri total opuse acelui zâmbet, începând de la resemnare până la teamă. Teamă de ceea ce se va întâmpla de acum încolo.

   - Ryan, eu... trebuie să plec.

   Ela ieşi din maşină cu viteză, trântind portiera în urma ei şi lăsând pe scaunul din dreapta şoferului buchetul de lalele primit mai devreme, care, de la căldură, începuse să se ofilească. Fata era foarte confuză acum, dar avea în minte un singur lucru clar, de care nu se îndoia deloc: va urca până la Dean, îi va spune că nu mai are nici un sentiment pentru el şi că vrea să se despartă de el, după care va pleca - cât mai repede cu putinţă. 
   Ajunsă la intrarea în bloc, ea privi în urmă, spre Ryan. Când fata ieşise din maşină, acesta lovi cu putere volanul, după care se aşeză cu capul pe el, deasupra mâinilor încucişate. Ela îl privi stând aşa, după care îşi scoase telefonul şi scrise repede un mesaj scurt pe care i-l trimise. Când Ryan citi mesajul, privi înspre bloc, unde era Ela, care îl privea în aşteptarea unei reacţii. Băiatul încuviinţă scurt din cap, iar Ela se întoarse şi intră în bloc.


Ronan  Keating - If tomorrow never comes

Meant to be - 23

   - 'Neaţa pisi, ce faci?

   - Mmm... 'neaţa şi ţie Dean. Nu fac chair excelent. Tocmai m-ai trezit.

   - Ah, îmi pare rău. Lasă că o să mă revanşez eu! Promit.

   - Biiine. Tu ce faci?

   - Bine, uite, te-am sunat să-ţi spun că săptămâna care urmează o să fiu plecat din oraş şi n-o să ne putem vedea. Îmi pare rău...

   - Oof! Păi de ce?

   - Am ceva treabă... în fine. Ideea e că, pentru a mă revanşa, mă gândeam... Eu mă întorc acasă joi seara. Nu vrei să vii vineri pe la mine? Şi dupaia mergem undeva sau... vedem noi.

   - Hmm... da, bine. Aşa facem. Ce mă enervezi că trebuie tu să pleci! Abia ne-am împăcat! Şi-mi era dor de tineee!

   - Eh, asta e... Lasă că nu o să fiu plecat o veşnicie. Trebuie să închid acum, că am ceva de făcut. Ne auzim curând, bine? Ceau.

   - Ăăh... bine. Ceau...

   În săptămâna ce a urmat, Ela s-a concentrat pe alte treburi. Cu Dean nici la telefon nu prea vorbea. El nu o suna deloc şi doar nu era să-l sune doar ea mereu. În schimb, vorbise destul de mult cu Ryan, acum că se împăcaseră. Trebuiau să meargă la un film miercuri, dar Elei i-a intervenit ceva în program, aşa că au amânat pe vineri, înainte ca ea să meargă la Dean acasă. Îi povestise lui Ryan totul despre faptul că Dean a plecat şi că a invitat-o la el când se întorcea, iar  acesta n-a fost prea încântat, dar nu avea ce să facă - a promis să nu-şi mai bage nasul, că nu era problema lui. A sfătuit-o doar pe fată că poate n-ar fi o idee aşa de bună să accepte acea invitaţie, dar ea i-a spus că, ori că se ducea, ori că nu se ducea, tot aia îi era şi că se va duce pentru că nu avea nimic de pierdut.

   Vineri Ryan a mers să o ia pe Ela de la şcoală. Fata nu ştia nimic, deci era o surpriză. Şi ce surpriză ar mai fi fost aia dacă Ryan nu-i aducea şi un cadou?! I-a luat lui mult să se convingă că simplii prieteni îşi pot face cadouri fără ca asta să însemne ceva, dar iată-l acum în faţa liceului Elei, stând lângă maşină şi aşteptând-o cu un buchet de lalele albe şi roz în mână. Când ea a ieşi pe poartă, a rămas şocată şi s-a oprit în loc, iar Stacey şi Ade, care erau în spatele ei, s-au ciocnit de ea şi era să pice toate trei. Stacey, care ştia de la iubitul ei - Alec ce se întâmpla, a zâmbit complice, iar Ade a zâmbit şi ea, dar era un zâmbet surprins şi mai reţinut. După ce şi-a luat la revedere de la fete, Ela a fugit spre Ryan cu un zâmbet cât casa aşternându-i-se pe faţă.

   Cei doi nu s-au mai dus la film, ci au mers să se plimbe într-un parc din apropiere, pentru că era o vreme foarte frumoasă afară. Ela, plimbându-se cu lalelele în mână, era foarte gânditoare. S-a gândit la faptul că Dean nu a căutat-o aproape deloc toată săptămâna şi că poate ar trebui să se despartă de el...

   Deodată, gândurile ei au fost întrerupte de către Ryan, care îi vorbea.

   - Deci? Alooo! Pământul către Elaa!

   - Scuze Ryan, eram în lumea mea. Poţi te rog să repeţi?

   - Te-am întrebat dacă nu vrei... să te duc eu la Dean...

   - Ah. Ba da, merci.

Meant to be - 22

   Întoarsă în oraş, Ela a continuat să vorbească cu Dean. Era aşa de fericită că o căutase şi că-şi ceruse scuze, încât nu mai conta tot ce i-a făcut în trecut. În schimb, pe Ryan era nemaipomenit de supărată. Cum îşi permisese să îi vorbească aşa?!

   După câteva zile, Ela a ieşit cu Dean în oraş şi cei doi s-au împăcat... mai mult sau mai puţin. Dean şi-a cerut din nou scuze, de data asta privind-o în ochi pe fată, iar ea nu i-a putut rezista şi cei doi au ajuns să se sărute - fapt care, pentru Ela, însemna că erau din nou împreună.

   Întoarsă acasă, Ela a făcut un duş rapid şi s-a pus în pat. Era deja seară, iar ea era obosită. N-a apucat să adoarmă pentru că la scurt timp a început să îi sune telefonul pe care uitase să îl pună pe silenţios. Privind micul ecran, nu ştia dacă ar trebui să răspundă sau să închidă. Într-un final, văzând că insistă, a răspuns.

   - Da?
   - Bună Ela, mulţumesc că ai răspuns! Ce faci? 

   Ryan vorbea repede şi glasul parcă îi tremura puţin, nu avea acea siguranţă cu care vorbea el de obicei.

   - Bungee jumping, a răspuns Ela ironic. Ce crezi că aş putea face? Încerc să dorm. Dar văd că alţii nu vor să mă lase.

   - Ah, scuze. Nu intenţionam să te deranjez, dar asta e. Ceea ce am de spus e important.

   - Atunci spune mai repede că mi-e somn şi rveau să dorm.

   - Vroiam să-mi cer scuze pentru felul în care am reacţionat când mi-ai spus despre Dean... Ţi-o fi făcut el rău şi, mai mult ca sigur, e un prost cu care nu ar mai trebui să vorbeşti, dar, la urma urmei, nu e treaba mea şi nu trebuia să mă amestec...E problema ta ce alegeri faci. Deci... mă ierţi? Te rog, Ela...

   - Mă bucur că ţi-a venit mintea la cap. Ai dreptate, nu e treaba da ce fac eu. Te iert acum, ce să mă fac cu tine?!

   Deşi tonul vocii Elei era unul glumeţ, Ryan ştia că era iertat.

   - Mulţumesc! Vrei să te las să dormi acum?

   - Nu neapărat. Am zis aia doar pentru că eram supărată. Pot să mai vorbesc... dacă vrei... şi dacă ai minute. Că eu nu am ca să te sun, le-am vorbit pe toate cu Dean şi până luna viitoare...

   - E ok, am eu. Ce ai mai făcut de cqnd ne-am întors în oraş?

   - Păi... nu multe. Aş vrea să-ţi spun ceva, dar... doar dacă promiţi să nu-ţi ieşi din fire.

   - Bine, promit.

   - M-am împăcat cu Dean astăzi. Suntem din nou împreună.

   Vocea Elei emana fericire. După ce ea a rostit acele cuvinte, o linişte apăsătoare s-a aşternut la ambele capete ale telefonului. Fata aştepta un răspuns, o reacţie la ce tocmai spusese, iar Ryan nu ştia cum să reacţioneze. Ar fi vrut să poată ţipa, dar a promis că nu-ţi va pierde cumpătul aşa că s-a abţinut. Şi-a înghiţit lacrimile ce îi jucau în ochi - pentru că băieţii mari nu plâng - şi i-a răspuns calm şi, într-un fel, resemnat.

   - Uau! La asta nu mă aşteptam... păi, ce să zic... felicitări şi, chiar dacă eu nu sunt de acord cu asta, sper să fii fericită.

   - Merci Ryan!

   Trecând peste acest moment ciudat, cei doi au mai vorbit încă vreo oră, după care Ryan a început să se plângă că îi e somn, iar Ela că i-a sărit tot somnul şi că ar vrea să poată adormi. Băiatul s-a oferit să îi cânte ceva până adoarme, iar ea a acceptat bucuroasă. Aşteptându-se la ceva gen „ nani, nani, puiul mamii”, Ela a fost uimită să audă în schimb versurile melodiei Goodnight, goodnight a celor de la Maroon 5. Când Ryan a terminat cântecul (surprinzător, ştia toate versurile!), cei doi şi-au urat reciproc „noapte bună” şi au închis.

   Ela, stând cu faţă înfundată în perină, simţea cum o cuprinde un sentiment de îndoială şi nesiguranţă şi cum lacrimile ce au stat în ochi pe tot parcursul melodiei cântate de Ryan începeau acum să îi curgă pe obraji.

Maroon 5 - Goodnight Goodnight

Meant to be - 21

   Îndreptându-se spre casa bunicilor ei prin noaptea densă, Ela avea pe faţă aceeaşi expresie cu care plecase de lângă Ryan. Creierul ei nu concepea ce se întâmplase, era ca şi cum sinapsele nu se legau corect şi ceva o împiedica să gândească într-un mod mai normal. A ajuns până în pat ca un roboţel teleghidat, fără să-şi dea seama ce uşor puteau să o prindă bunicii ei că se furişase.

   Următoarele două zile Ela nu l-a văzut pe Ryan decât formal, fiind mai mulţi alţi oameni de faţă, iar când cei doi au rămas într-un final singuri, el a observat că fata era mult mai zâmbăreaţă şi fericită ca înainte. S-a simţit uşurat gândindu-se că probabil era din cauza a ceea ce se întâmplase în noaptea de Învierie, dar, cum Ela n-a adus vroba de asta şi nici măcar n-a bătut vreun apropo, n-a spus nici el nimic. Era, într-un fel, fericit că ea era fericită din cauza acelui sărut. Pe zi ce trecea o vedea şi mai fericită şi a început să se îndoiască de motivele acestei ciudate stări de euforie. În ultima seară din scurta lor vacanţă, Ryan a luat hotărârea fermă de a o întreba ce o bucură într-atât.

   - Şi ce-i cu atâta fericire pe capul tău, Ela?

   - Eh, şi tu acuma. Nu mai are voie lumea să fie ferictiă?!

   - Ba da, ba da, cum să nu. Doar că lumea normală are şi un motiv...

   - Doar ştii că eu nu-s chiar normală.

   - Eh, să nu exagerăm, a spus Ryan râzând şi în acelaşi timp arzând de curiozitate. Haide, zi-mi acuma, ce naiba?! Mie nu-mi zici?!

   - Nu pot să-ţi zic.

   - Poţi să-mi spui orice, doar ştii asta, spuse Ryan cu speranţele crescându-i.

   - Da, dar asta sigur te-ar supăra şi chiar nu rveau să ne certăm acum când ne înţelegem aşa de bine.

   - Eh, haide, de ce m-aş supăra? Nu fi copil, spuneee-mi! Te rooog! zise Ryan adăugând cuvintelor şi o privire de căţeluş.

   - Am... m-a sunat... cineva, i-a răspuns Ela în sfârşit, obrajii căpătându-i o nuanţă mai roşiatică.

   - Cine? a întrebat-o el sceptic.

   - Păi... Dean...

   Expresia feţei lui Ryan se schimbă repede: mirare, nedumerire şi în final o întristare amestecată cu un fel de teroare şi mulţi nervi.

   - Şi... ce... ce aţi vorbit? Ce îi trebuia?!

   - Păi, m-a sunat în principatl să-mi ureze sărbători fericite şi să îşi ceară scuze pentru tot... dar de atunci am tot continuat să vorbim... şi mi-a spus că mă iubeşte şi că-i pare foarte rău pentru ce a făcut şi că m-a pierdut, că nu sunt multe fete aşa cuminţi ca mine şi că crede că a fost un fraier că m-a lăsat să plec şi că a făcut ce a făcut şi...

   Ela vorbea uitând chiar şi să respire cu fericirea strălucindu-i în ochi şi pe întregul chip.

   „Ce prost am fost, Doamne! Ce prost am fost să cred că e din cauza mea!” şi-a spus Ryan în gând, încercând să rămână cât de cât calm.

   - Şi tu ai crezut porcăriile astea? Ce-i cu tine Ela, ai înnebunit?! Nu vezi că îţi spune exact ce ai vrea să auzi?!

   - Ryan termină că nu sunt porcării şi nici vrăjeli, Dean chiar mă iubeşte, fie că ţie îţi place sau nu.

   - Nu, deci nu cred! spuse Ryan urlând de-a dreptul la ea. Ce ţi-a făcut, te-a legat la ochi?! Şi mai ales după... NU CRED!

   - După ce?! 

   - Cum după ce? După noapte aia! Ela, n-am sărutat! Şi nu e ca şi cum eu te-aş fi obligat să faci asta, tu chiar ai vrut şi mi-ai răspuns la acel sărut.

   - A fost doar un simplu sărut, Ryan! M-am lăsat dusă de val.

   - Da, dusă de val pe naiba.

   - Da! Şi, în plus, de ce ar fi însemnat mai mult?! Chiar dacă n-ar fi fost chestia asta cu Dean, tu oricum eşti cu Julia.

   - Nu, Ela, nu sunt! M-am despărţit de ea de mult, la câteva zile de la faza aia urâtă ce ţi-a făcut-o Dean de am venit la tine noaptea. Da' ce-ţi pasă ţie?! A trecut mai bine de o lună şi tu nici nu ţi-ai dat seama. Şi eu care mă despărţisem de ea pentru... da' de fapt ce mai contează pentru ce?! Las-o baltă! Ela, eşti o proastă dacă îl crezi pe nenorocitu' ăla! Când o să ajungi futută şi părăsită a doua zi, o să îmi dai dreptate! Eu am pelcat, pa!

   - Mda, ce să-ţi zic, tu ăla deşteptu'!! Hai pa!

Meant to be - 20

   După acea noapte, Ela s-a simţit mult mai bine. Deşi încă era foarte rănită, ca o pasăre cu ambele aripi frânte, apropierea de Ryan a ajutat-o mult, foarte mult. La cafeaua de a doua zi dimineaţă, cei doi au luat hotărârea fermă de a merge la bunici de Paşti.

   Cum timpul zboară întotdeauna pe nesimţite atunci când aştepţi ceva, vacanţa a venit foarte repede. Iniţial, ei au vrut să meargă cu maşina lui Ryan, dar părinţii acestuia au considerat că el nu are destulă experienţă, aşa că nu i-au permis să ia maşina.  Astfel au ajuns să meargă cu autocarul. Drumul nu era lung, dar nicidecum scurt. Ela s-a pregătit serios pentru această călătorie: şi-a pus pe Ipod cele mai noi melodii plus melodii vechi, dar mult iubite de ea, şi-a luat o carte nouă (deşi ştia că nu avea să o citească) şi s-a aprovizionat cu o grămadă de dulciuri şi alte gustări. În ziua plecării, odată urcaţi în autocar, Ryan s-a mirat de câte avea Ela la ea.

   Pe drum cei doi şi-au povestit multe lucruri în timp ce fiecare asculta în câte o cască muzica de pe Ipod-ul Elei. Fără să-şi dea seama, fata a pus în playlist o mulţime de melodii pe care obişnuia să le asculte când era orbeşte îndrăgostită de Ryan.

   Ajunşi într-un final la sat, fiecare s-a dus la bunicii lui. Urmau să se întâlnească zilele următoare bineînţeles, şi aşa nu stăteau deloc departe unul de altul.

   Primele zile au trecut imediat şi ei n-au prea apucat să facă nimic împreună. Apoi urmă Paştele, iar Ela era foarte abrosbită de pregătirile acestei sărbători: şi-a ajutat bunica la tot - la curăţenie, la făcutul mâncării, al cozonacilor, la vopsitul ouălor, la absolut tot. Şi, deparcă asta nu era de ajuns, s-a dus într-o zi şi la bunica lui Ryan să-i ofere o mână de ajutor. Femeia i-a fost foarte recunoscătoare şi a însărcinat-o cu înroşirea ouălor. Amuzată şi crezând că acesta nu va accepta, Ela l-a întrebat pe Ryan daca nu vrea să o ajute. Spre marea ei mirare, el a fost de acord, fapt pentru care mai bine de un sfert din ouă au fost sparte prematur, air cei doi arătau de parcă ar fi venit de la război, atâta tot că în loc de sânge pe ei era vopsea de ouă. Tinerii erau atât de amuzaţi de asta, încât bunica băiatului n-a avut inima să-i certe.

   În noaptea de Înviere cei doi au mers la slujbă alături de tot restul satului, iar apoi şi-au petrecut restul nopţii pe căpiţa de fân din curtea bunicilor lui Ryan. Era o noapte plăcută şi deloc rece, iar stelele străluceau precum praful de diamante pe abisul infinit, negru-albăstrui al cerului. Ela se furişase de acasă pentru asta, dar era în regulă, bunicii ei sigur n-aveau să-şi dea seama.

   La un moment în noapte, fetei i s-a făcut frig şi a vrut să meargă acasă, dar Ryan a tras-o mai aproape de el şi a învelit-o în jacheta lui, ţinând-o în braţe şi culcându-i capul pe pieptul lui. Au stat amândoi acolo numărând stelele de nenumărate ori, de fiecare dată pierzându-le şirul. Analizând cerul în căutarea constelaţiilor mai cunoscute, ei şi-au amintit cu plăcere de vremea în care stelele erau doar nişte puncte strălcitoare pe care - credeau ei pe atunci - le poţi muta cum vrei tu, vremea în care nu ştiau că acestea sunt de fapt gigantice sfere de gaze şi foc. În timpul discuţiilor lor aproape filozofice, o stea căzătoare împărţi cerul de deasupra lor în două. Înainte, Ela şi-ar fi pus o dorinţă, având în suflet certitudinea că la un moment dat aceasta se ca îndeplini, dar acum nu mai credea deloc în aşa ceva. Se mulţumi doar să zâmbească ironic, dar contemplând în acelaşi timp frumuseţea acestui fenomen. Ryan zâmbi de asemenea, apoi cei doi se priviră, păstrându-şi zâmbetele pe buze. Băiatul a avut curajul să se aplece spre Ela cu intenţia de a o săruta, iar ea i-a răspuns imediat, fără să stea pe gânduri. Buzele celor doi s-au împletit într-o îmbrăţişare pasională şi au continuat să se mângâie reciproc un timp.

   Steaua ce tocmai trecuse pe deasupra lor le îndeplinea amândurora dorinţa pe care nici măcar nu ştiau că o au.

   Când magia clipei se încheie şi cei doi se desprinseră din sărut şi deschiseră ochii, Ela avea întipărită pe faţă o expresie ce exprima mai mult groază decât supririndere şi nicidecum fericire. În clipa imediat următoare, fata a sărit de pe căpiţa de fân şi a luat-o spre casă cu paşi mari şi repezi, lăsând în urma ei doar un „noapte bună” teremurat şi pe Ryan total nedumerit.

Whitney Houston & Enrique Iglesias - Could i have this kiss forever

Meant to be - 19

   Aşezaţi pe canapeaua din sufrageria Elei, ea şi Ryan au povestit o grămadă de lucruri. Mai mult despre viaţă în general, dar şi despre lucruri concrete,cum ar fi ceea ce le plăcea să facă, amintiri, întâmplări amuzante sau cele două veri petrecute împreună în satul bunicilor lor. Aşa se cunoscuseră ei de fapt, după care au aflat că sunt din acelaşi oraş şi că şi părinţii lor se cunoşteau între ei.

   - Că veni vorba de asta, de când n-am mai fost acolo... pff! a spus Ryan puţin melancolic. Tu ai mai mers?

   - Da, de câteva ori cu ai mei, dar n-am stat mult. Era doar aşa, pe weekend. Mă gândeam să merg în vacanţa de Paşti şi să stau acolo, şi aşa se apropie.

   - Ce idee bună! Hai să mergem amândoi. De dragul copilăriei, a spus Ryan râzând.

   - O să vorbesc cu ai mei să văd ce zic. Oricum, eu chiar vreau să merg, cu sau fără tine.

   Terminând discuţia despre mersul la bunici, cei doi prieteni au decis să se uite la un film. Ela s-a dus să facă pop-corn şi să aducă mai multe perini şi pături, iar Ryan a rămas pe canapea căutând un film de pe laptopul ei. În timp ce filmul - The ultimate gift - se descărca de pe internet, Ryan a început să se uite printre pozele Elei. Când aceasta s-a întors cu pop-cornul, el chiar dăduse de nişte poze cu ei doi de când erau mici. Ambii au râs amintindu-şi întâmplări legate de pozele respective.

   Când filmul s-a descărcat complet, cei doi s-au pus să se utie. Stăteau pe canapea înveliţi în aceeaşi pătură, deşi mai erau încă vreo două-trei în jurul lor, cu pop-cornul între ei. Filmul era povestea unui tânăr căruia nu-i prea păsa de cei din jur şi tot ce făcea era să cheltuie banii familiei, iar când unchiul bogat al acestuia moare, îi lasă un testament video prin care îl provoacă la o serie de probe, iar dacă reuşeşte să le treacă îi promite „darul suprem”. Era interesant, dar ochii Elei erau obosiţi de la porţia de plâns de mai devreme, aşa că, stând cu capul pe umărul lui Ryan, ea a adormit.

   Ryan nu-şi dăduse seama de asta şi a făcut un comentariu despre o scenă din film, începând să râdă. Văzând că Ela nu are nici o reacţie, nici măcar nu se mişcă, s-a uitat înspre ea şi a văzut că adormise. Un zâmbet înduioşat i-a apărut pe buze în timp ce se mişca foarte încet, încercând să nu o trezească pe fată, pentru a sta astfel încât şi ea să stea comod. Un zâmbet de genul acelora pe care le ai când priveşti un bebeluş care îţi zâmbeşte. Într-un final Ryan şi-a pus mâna în jurul Elei şi a continuat să se uite la film ţinând-o în braţe. Vedea filmul, dar în acelaşi timp o multitudine de lucruri îi treceau prin minte cu viteza luminii. Simţea din nou parfumul ei, dar de data asta parcă mirosea mai mult a lalele proaspăt înflorite. S-a întrebat nedumerit dacă nu cumva Ela se parfumase când nu era el atent, fiindcă cu câteva ore în urmă mirosea cu totul altfel.

   La finalul filmului, Ryan a vrut să o ducă pe Ela în braţe la ea în pat, dar îi era teamă să nu o trezească, aşa că s-a întins cu grijă pe canapea, cu Ela sprijinită de el, şi aşa au dormit amândoi în acea noapte.

Meant to be - 18

   Stând în mijlocul patului, Ela plângea ca niciodată înainte. Avea noroc că ai ei erau plecaţi din oraş zilele alea şi n-o lua nimeni la întrebări. Mai repede decât se aştepta ea, s-a auzit soneria. Fetei i-a luat destul de mult până să meargă să deschidă, dar Ryan a fost râbdător. Când în sfârşit i-a deschis, el a intrat repede şi a luat-o în braţe, lipindu-i capul de pieptul său.

   - Gata, gata! Linişteşte-te. Shh! Linişteşte-te şi spune-mi ce s-a întâmplat.

   - Nu... nu pot, a spus Ela printre suspine.

   Ryan a vrut să o îndepărteze de el astfel încât să o poată privi în ochi, dar ea nu l-a lăsat, ci dimpotrivă - l-a strâns şi mai tare în braţe.

   - Nu! Nu-mi da drumul, te rog! 

   - Bine, bine. Gata. Shh! Linişteşte-te Ela.

   Ryan a ţinut-o în braţe, mângâindu-i părul, până ea s-a liniştit. Parfumul trupului ei îi inunda nările şi n-ar fi vrut să-i mai dea drumul vreodată. Îi plăcea atât de mult... era un parfum feminin şi foarte natural. Era mirosul unui câmp plin de flori, aerului curat, mirosul verii. Când Ela s-a liniştit, s-a îndepărtat din îmbrăţişarea lui Ryan pentru a se şterge la ochi, după care a privit în sus, spre ochii lui.

   - Mulţumesc Ryan! Pentru tot...

   - N-ai de ce să-mi mulţumeşti. Acum spune, ce-ai păţit?

   Faţa Elei s-a întunecat. Fata i-a spus tot ce se întâmplase. Era scârbită ce Dean acum. Îi provoca graţă. Când a terminat de povestit, Ela plângea iarăşi.

   - Oof! Idiotu' naibii! Să-l ajute Dumnezeu să nu dau de el prea curând, că nu ştiu ce-ar ieşi! Şi tu nu mai plânge. Nu fi prostuţă! Nu vezi ca n-ai de ce?

   - Aşa-i Ryan, îţi dau dreptate... dar nu ştii ce doare!

   - Durerea e relativă. Depinde cum priveşti lucrurile. Şi eu m-am certat cu Julia mai înainte, cred că ne-am şi despărţit, habar n-am... În fine, ideea e că n-o să mă consum eu pentru că e ea proastă.

   Auzind asta, Ela n-a mai spus nimic. Nu prea ştia ce. S-a gândit că cei doi s-au certat din cauza ei şi se simţea vinovată, aşa că a preferat să rămână tăcută. Cel care a întrerupt această tăcere a fost Ryan.

   - Na, şi acum? Eu nu pot să te las aşa...

   - Ba daa, o să fiu ok. Poţi să pleci dacă vrei... Merci mult că ai venit.

   - Nu. Nu te las aşa... Hai cu mine.

   - Nu Ryan. Chiar n-am nici un chef să ies din casă. Şi, oricum, e târziu.

   - Hai la mine acasă.

   - Nuu. Ce-or să zică ai tai?! Nu!

   - Atunci, nu ştiu cum facem, dar eu singură nu te las în starea în care eşti.

   - Păi... rămâi aici dacă vrei. Ai mei se întorc abia peste câteva zile.

   - Sigur?

   - Daa.

   - Na, bine. Rămân aici atunci.

Meant to be - 17

   Zilele treceau una câte una, parcă mai greu ca de obicei, iar Ela devenea din ce în ce mai tristă. Dean n-o căuta... Şi înca o dureau cuvintele lui foarte mult. Cu toate astea însă, ea se chinuia să pară cât mai detaşată, cât mai nepăsătoare şi afişa mereu un zâmbet în faţa prietenelor ei şi colegilor.

   Singurul care ştia cu adevărat cum se şimţea şi o înţelegea era Ryan. Doar el îi era alături prin tot ce trecea. El îi era acum tot ce avea nevoie: îi era prieten, frate, tată... totul, mai puţin iubit. Asta trebuia să fie Dean... Şi nu era. Ela îi era extrem de recunoscătoare lui Ryan pentru tot. De când se despărţise de Dean, ea îşi dădu seama de ce existase şi exista Ryan în viaţa ei: ca să-i fie fratele pe care părinţii ei nu i l-au dat. Totul era foarte clar acum. Îi părea rău doar că nu ştiuse asta de la început, de când îl cunoscuse.

   La două săptămâni de când nu mai vorbise cu Dean, Ela începea să se pună pe picioare. Păcat că totul avea să fie dat peste cap...

   Era sâmbătă seara, iar ea era acasă, lucrând la un proiect, când a primit un mesaj: Dean.

   „Mai trăieşti? Sau ţi-ai tăiat venele pentru mine? Serios, cum ai putut să fi aşa fraieră pentru atâta timp? Oricum, să nu crezi că am vorbit vreo clipă serios când am zis că te aştept. Nu te-am aşteptat. Am căutat la multe altele ce n-am primit de la tine. Ce, doar nu crezi că am fi rezistat atât împreună dacă stăteam după tine?!”

   Ela a citit totul de mai multe ori şi nu vroia să creadă. Lacrimile îi curgeau din nou pe obrajii proaspăt uscaţi. De ce nu putea să o lase în pace măcar? În clipa imediat următoare îi şterse numărul din telefon. Nu vroia să mai audă nimic, nimic de el sau de la el.

   Plângând şi intrând din nou într-o depresie, Ela abandonă proiectul la care lucra. S-a pus în pat şi a încercat să citească, dar nu putea, fiindcă ceea ce alesese era un roman de dragoste şi chiar nu-i ardea de aşa ceva. A închis cartea şi a pornit televizorul, pe care l-a dat pe un program de desene animate. Utiându-se la Tom şi Jerry, la scurt timp a adormit.

   După un timp, telefonul ei a început să sune. Adormită, ea a răspuns fără să se uite cine era.

   - Da?

   - Oh, scumpete! Auzi asta?

   Era Dean la telefon. Nenorocitul de Dean a îndrăznit să o sune. Şi ceea ce el vroia ca ea să audă erau zgomotele scoase de doi oameni care fac dragoste. Era teribil, era grotesc! Ela vru să închidă, dar...

   - Uite, fix asta... ai pierdut tu... de fraieră... ce... eşti..., a spus Dean printre gâfâieli, după care i-a închis.

   Ela a început să tremure şi i s-a făcut rău. A dat fuga la baie, unde a dat afară tot ce mâncase în ziua respectivă, după care s-a întors înapoi în cameră, sub plapumă, plângând şi încă tremurând.

   Neştiind ce să facă şi neputând să suporte totul, l-a sunat pe Ryan.

   - Ryan...

   - Da? De ce plângi? Ce-ai păţit? a întrebat el panicat.

   - E... Dean...

   - Ce-a mai făcut idiotu'? Îl bat, jur! Îl omor cu mâna mea!

   Ela a încercat să îi explice, dar nu a reuşit din cauza plânsului.

   - Nu înţeleg nimic aşa. Eu acum sunt cu Julia în oraş, dar o duc acasă şi după vin la tine să-mi spui ce s-a întâmplat. Linişteşte-te te rog! Ne vedem imediat, ceau!

Meant to be - 16

   Ajunsă acasă, Ela s-a pus la calculator şi şi-a pus muzică. Muzică tristă, bineînţeles. Simţea cum totul se prăbuşea peste ea. Era şi ea fericită o dată în viaţă şi totul se termina aşa repede.

   Tristă şi abătută, începu să vorbească cu Ryan. El a observat surprinzător de repede că ceva nu era în regulă şi a întrebat-o ce a păţit. Distrusă, Ela i-a povestit totul. Deşi plângea din nou acum, se simţea mai bine descărcându-se, spunând cuiva tot ce avea pe suflet.

 

   Ryan: Ce... urât...

   Ela: Simt cum toate vin şi mi se sparg în cap. Nu mai suport! De ce niciodată nu îmi e bine?

   Ryan: Ela, gataa! Încearcă să te linişteşti că îţi faci rău... Oricum, e un prost dacă gândeşte aşa...

   Ela: Da Ryan, dar nu mai pot! Jur că nu mai pot... simt că explodez...

   Ryan: Încearcă să faci ceva să nu te mai gândeşti la asta. Du-te la culcare acum... şi mâine ieşim în oraş, bine? Uite, îi luăm şi pe Alec şi iubita lui - am înţeles că sunteţi prietene... Orice, numai să nu te mai gândeşti la asta!

   Ela: Nu... nu vreau. O să o aduci şi pe Julia şi ştii că nu mă înţeleg cu ea.

   Ryan: Nu, promit să n-o aduc.

   Ela: Bine... ne auzim mâine atunci. Noapte bună şi scuze că m-am plâns atâta...

   Ryan: Nu-i nimic, pentru asta sunt prietenii! Noapte bună!

  

   Ela a avut o noapte lungă. A adormit cu greu printre lacrimi. A doua zi s-a trezit sperând că visase urât şi că, de fapt, nimic nu se întâmplase, dar când s-a privit în oglindă şi-a dat seama că nu era aşa cum spera. Ochii îi erau umflaţi şi roşii, iar obrajii îi erau încă uzi.

   Se hotărî să iasă în oraş. Orice numai să nu se gândească la nemernicul de Dean. L-a sunat pe Ryan să-i confirme că ieşeau, apoi pe Ade şi Stacey, cărora le-a povestit totul, dar cât mai pe scurt.

   Seara Ryan, Ela, Alec şi Stacey au ieşit în oraş, într-o cafenea în care atmosfera era caldă şi prietenoasă. Nu s-au dus în club sau cine ştie pe unde; cu toţii erau acolo doar ca să-i fie alături Elei, dar niciunul nu spunea asta cu voce tare. Până şi Alec tot de asta era acolo. El se schimbase total de când era cu Stacey, iar Ela a observat imediat asta.

   - Alec, dar cum de te-ai schimbat atât de mult? Te ştiam total altfel.

   - Eh, ce nu face dragostea din om! a răspuns el privind-o pe Stacey şi zâmbindu-şi unul altuia.

   În timp ce îndrăgostiţii se priveau intens, Ela şi Ryan au început să comenteze un film pe care ambii îl văzuseră recent. Alec le-a spus ceva, dar cei doi erau captivaţi de discuţie şi n-au înţeles ce, aşa că l-au rugat să repete. Atunci Alec a tuşit, după care a spus  „Ce? Aah. Nimic, nimic.”

   Restul serii a decurs chiar normal, iar Ela reuşise să-şi uite problemele pentru un timp. Abia când Ryan a condus-o acasă şi-a amintit, dar acum nu se mai simţea atât de afectată.

   Ryan, după ce a lăsat-o pe Ela acasă asigurându-se că n-o să mai plângă, s-a gândit la ceea ce spusese Alec şi n-a mai vrut să repete... El înţelesese... Alec spusese „Ar trebui să încercaţi şi voi.”

Bruno Mars - Count on me

Meant to be - 15

   Trecuse o lună de la excursie. Acum era 14 februarie - Valentine's day. Ela era nerăbdătoare să termine cursurile în acea zi, deoarece Dean o invitase la el spunându-i că i-a pregătit o surpriză. Şi ea la rândul ei îi luase un ursuleţ de pluş şi îi scrisese o poezioară, dar nu era prea sigură de ce reacţie va avea el...

   Imediat după ore, Ela s-a dus acasă să-şi lase lucrurile şi să ia micul cadou, după care a mers la Dean. Nu se prea gândise ea ce surpriză îi pregătise acesta, dar sigur era vreun cadou sau ceva de genul.

   Ajunsă la el acasă, Ela şi-a dat haina groasă jos, după care i-a dat cadoul. Dean s-a uitat la ursuleţ, a spus „ce drăguţ!”, a sărutat-o pe Ela şi s-a apucat să citească poezia. Fata stătea ca pe ace aşteptându-i reacţia.

   - Ce frumoos! Mă mir că ai reuşit să găseşti ceva care să ni se potrivească atât de bine. Nu am mai citit-o nici unde până acum...

   Ela zâmbi încurcată de faptul că el credea că o copiase, dar nu-i spuse că era scrisă de ea. Reacţia lui a dat-o peste cap... Nu merita să-i fi scris aşa ceva.

   - Ei, şi surpriza ta? Haide, că mor de curiozitate!

   - Imediat, scumpo!

   Dean a condus-o pe Ela la el în cameră, ţinându-i mâinile la ochi. I-a spus că acolo e surpriza şi nu prea poate să o mute. Primul gând al Elei a fost un urs de pluş mare, cât ea de mare - ceea ce visase întotdeauna să primească de la un băiat. Ea zâmbi la acest gând şi înaintă spre surpriză.

   Odată intrată în cameră, Ela îngheţă. Nu ştia ce să spună, nici măcar nu ştia ce să creadă. Încăperea era acoperită aproape în întregime de trandafiri şi lumânărele. Patul era şi el acoperit de o pătură din petale roşii de trandafir.

   - Dean...

   - Îţi place, aşa-i? a întrebat Dean şi a dat să o sărute.

   - Dean, eu... a spus Ela evitând sărutul.

   - Ce-i? Nu-mi zi că nu-ţi place?!

   Dean era vizibil enervat.

   - Ba da, ba da... dar... nu...

   - Nu ce?!

   - Nu... nu vreau...

   - Ce? Nici acuma?! Hai frate, e Valentine's day! Caţi ani vrei să aştept după tine?! Vrei să te cer de nevastă, sau? Puteai să-mi spui înainte, n-aş fi cheltuit o avere pe buruienile astea. Mă duceam şi îi dădeam banii la una de pe centură şi aveam ce vroiam.

   - Dean...

   Ela plângea în hohote. Nu îi venea să creadă ceea ce tocmai auzise.

   - Lasă-mă! Ia-te şi dute să te joci cu păpuşelele. Ia-ţi şi ursuleţu' ăsta jegos. Zici ca ai 10 ani, jur! Când o să înţelegi ce e normal vârstei tale?!

   - Când vreau eu, bine?!

   Ela s-a dus la uşă şi s-a îmbrăcat să plece. Dean între timp, după ce a răsturnat toţi trandafirii ce-i aranjase cu atâta grijă, a luat ursuleţul ce tocmai îl primise şi i l-a aruncat Elei.

   - Ia-ţi şi cârpa cu tine!

   Ela plecă plângând. Ursuleţul l-a aruncat în primul tomberon ce i-a ieşit în cale. Nu putea şi nu vroia să accepte ceea ce tocmai se întâmplase.

Adda ft Pacha Man - Loverboy

Meant to be - 14

   Ela stătea acum pe marginea patului.

   - Dean... eu... nu. Nu pot. Nu vreau... Eu... Of! Uite... eu sunt virgină. N-am mai avut niciodată o relaţie destul de serioasă încât să... ştii tu. Ţin la tine, dar mă tem că e prea repede pentru asta. Şi chiar nu vreau să fac o prostie. Îmi pare rău. Dacă asta este o problemă pentur tine...

   Ela plângea acum. Dean a venit alături de ea şi a luat-o în braţe, iar cu un deget i-a întors faţa spre el, astfel încât să se privească în ochi.

   - Nu plânge. Chestia asta... nu simt nevoia neapărat să mă culc cu tine pentru a fi cu tine. E ok, nu-ţi fă griji. Eu îmi cer scuze, nu m-am gândit că n-ai mai făcut asta niciodată. E în regulă puiuţ, nu mai plânge, o să aştept până când crezi tu ca e nevoie.

   Dean a strâns-o şi mai tare la pieptul lui, iar ea începu să se simtă mai bine şi în siguranţă. L-a privit în ochi şi tot ce i-a spus a fost:

   - Mulţumesc!

   

   Toată noaptea Dean a ţinut-o pe Ela în braţe. Fata se simţea în siguranţă şi visa frumos în braţele lui. Când s-a trezit ştia că visase, dar nu îşi amintea ce. Apoi şi-a dat seama că Dean nu era lângă ea. L-a căutat în baie, dar nu era nici acolo. Negăsindu-l, a mers în living şi în sfârşit a dat de el. Stătea singur pe canapea uitându-se la televizor. Ela nu i-a spus nimic şi s-a întors singură în dormitor înainte ca el să apuce să observe că ea fusese acolo. Era derutată şi nu ştia de ce el ar alege televizorul în favoarea ei.

   Restul excursiei celor patru a decurs într-un mod plăcut, ca şi până atunci. Cu o singură excepţie: între Dean şi Ela exista o răceală pe care nici unul dintre ei nu şi-o putea explica. Se purtau normal, vorbeau normal şi chiar se simţeau bine aparent, dar ceva nu era ok.

   

   Odată întorşi în oraş, totul a revenit la normal. Era ca şi cum toată excursia fusese un vis şi nu avusese loc niciodată.

   Ziua următoare întoarcerii în oraş era luni şi, din enfericire, era lunea în care Ela începea din nou şcoala. Ade era răcită în urma excursiei, aşa că Ela a stat doar cu Stacey. După ce i-a povestit toată excursia - sau aproape toată - Ela şi-a amintit de plecarea misterioasă a lui Stacey de ultima dată când se văzuseră, aşa că a luat-o la întrebări. Nu vorbiseră de atunci aproape deloc, aşa că acum Stacey avea de dat multe explicaţii, după parerea prietenei ei.

   - Păăăi... bine... îţi voi spune adevărul.

   - Aştept.

   - Ştii că mă sunase cineva atunci înainte să plec.

   - Aha. Continuă.

   - Era Alec şi vroia să ne vedem. Dar nu am vrut să vă spun atunci... adică, mă gândesc că mi-ai fi zis să nu mă duc şi chiar vroiam...

   - Doamne, nu, faci ce revi! Nu ţi-aş fi zis nimic. Probabil doar să ai grijă... În fine, continuă.

   - Păi... na... acum cam suntem împreună...

   - SERIOS?!

   Ela era şocată fiindcă n-ar fi crezut niciodată una ca asta.

   - Da. Şi e destul de drăguţ cu mine. Nu-mi pare deloc afemeiat cum ziceai tu şi zice că chiar îi plac. În fine, om vedea noi ce iese.

   - Uau, păi felicitări! Ce să zic... să vă ţină cât mai mult şi sper să ai dreptate în privinţa lui şi eu să mă fi înşelat.

   

   Zilele treceau cu viteză, iar relaţia Elei cu Dean intra treptat în normal. Pe de altă parte, prietenia ei cu Ryan creştea din ce în ce mai mult...

Meant to be - 13

   Primele două săptămâni ale noului an au trecut foarte repede. Cu oricine vorbea, Ela îi spunea despre excursia ei la munte, iar în discuţiile cu Ade sau Dean rar existau alte subiecte. Şi-au făcut o grămadă de planuri: aveau să meargă până acolo cu maşina lui Nick - iubitul lui Ade - şi aveau să stea 3-4 zile la o cabană a tatălui acestuia. Vor schia, se vor da cu snowboard-ul, cu sania şi se vor bucura de zăpada pe care în oraş nu o aveau.

   

   În ajunul plecării, Ela îşi făcu bagajul punându-şi în el cele mai groase haine pe care le găsi în dulap şi... cea mai sexy şi asortată lenjerie - doar mergea cu prietenul.

   Drumul spre munte nu i se păru deloc lung fetei. Ajunşi la cabană la ora prânzului, după ce şi-au despachetat bagajele, s-au dus în staţiune să caute un loc unde să mănânce. Cabana avea bucătărie, dar trebuiau să facă singuri mâncarea şi, fiind lihniţi, n-aveau răbdare pentru asta acum.

   După masă toţi patru s-au dus şi s-au îmbrăcat gros, apoi au ieşit să se dea cu sania. Fiind deja dupămasă au considerat că nu mai avea nici un rost să îşi închirieze schiuri sau snowboard-uri. Afară era un frig nemaiîntâlnit, aşa că s-au întors repede acasă. Şi-au petrecut seara la gura focului, bând vin fiert şi depănând amintiri mai mult sau mai puţin comune. Târziu, spre dimineaţă, cele două cupluri s-au retras în camerele lor. Dean şi Ela au adormit imediat, fiind obosiţi mai ales de la frig.

   Ziua următoare era vineri. După un mic dejun luat la ora 12, cu toţii au mers pe pârtia de schi. Nick era experimentat în ale schiatului fiindcă îşi petrecuse aproape toate vacanţele de iarnă de când era mic pe aceste pârtii, aşa că se duse pe pârtia de avansaţi, iar Ade se duse cu el să îi facă poze. Ea nu se simţea deloc confortabil cu două beţe de doi metri prinse de încălţări, aşa că preferă să stea deoparte.

   Ela şi Dean schiară aşa cum putură pe pârtia de începători, mai mult râzând unul de altul decât schiind cu adevărat. Oricum, amândoi se simţeau bine şi asta era tot ce conta.

   Seara au făcut cu toţii de mâncare, mai mult fetele ce-i drept. După o masă caldă şi copioasă, s-au mutat din nou cu toţii lângă şemineu alături de vinul fiert.

   Pe la ora 22 şi jumătate Ade şi Nick s-au retras discret în dormitorul lor, vrând să fie singuri. Astfel, Ela şi Dean au rămas singuri lângă foc. Acum că aveau parte de ceva mai multă intimitate, cei doi începură să se sărute în voie.

   - Mergem şi noi? întrebă Dean în timp ce o săruta pe Ela pe gât.

   - Da, mergem.

   Dean o duse în braţe pe fată până în camera lor şi o aşeză pe pat, continuând să o sărute. Mâinile lui au început să mângâie corpul cald al Elei, strecurându-se pe sub bluza acesteia. Inima fetei bătea din ce în ce mai repede, iar trupul îi devenea din ce în ce mai cald. Mâinile lui Dean s-au îndreptat spre şliţul de la pantalonii Elei încercând să îl desfacă, însă aceasta puse o mână peste ale lui oprindu-l.

   - Nu.

   - Ce s-a întâmplat iubito?

   Ela se ridică şi îl dădu la o parte de deasupra ei.

Meant to be - 12

   Prima zi din an Ela o petrecu fericită alături de familie, dar a doua zi a ieşit cu Dean în oraş. Cei doi s-au plimbat pe străzile aproape goale vorbind. La un moment dat Ela şi-a dat seama că Dean vroia să spună ceva, dar nu ştia cum.

   - Dean? Ce e?

   - Mă gândeam... faza de la Revel...

   - Ah...

   - Ştii, mă gândeam.. e vreau... aş vrea să avem ceva... o relaţie... Să încefcăm măcar...

   Ela roşi toată şi nu îi spuse nimic . Nu ştia ce să spună în afară de „da, vreau!!!” şi nu vroia să spună asta pentru că daca ar face-o ar părea o disperată.

   - Deci... ce spui?

   - Mi-ar plăcea, spuse Ela zâmbind, apoi cei doi s-au sărutat, continuându-şi plimbarea, acum ţinându-se de mână.

 

   După întâlnirea cu Dean, Ela ieşi cu Ade şi Stacey la un ceai. Ea le spuse fetelor că e cu Dean, iar acestea au fost foarte entuziasmate.

   - Că veni vorba... spuse Stacey.

   - Ce?! spuse Ela devenind deodată serioasă.

   - M-a sunat Alec... vrea să ieşim.

   - hmm, nu ştiu ce să zic... La cum îl ştiu eu, nu e ok. L-am văzut de câteva ori cu Ryan şi mereu mi-a părut un afemeiat. Eu zic să ai grijă, asta dacă chiar ieşiţi...

   - Da, nu ştiu, văd eu.

   - Staaţi, stop! Cine-i Alec?! întrebă Ade pierdută.

   Stacey şi Ela au râs, după care i-au explicat lui Ade totul. Ea nu ştia nimic pentru că nu fusese cu ele de Revelion, si şi-l petrecuse cu iubitul ei - Nick.

   - Aah, bine că mi-am amintit! Am vorbit cu Nick să mergem la munte în ultimul weekend din vacanţă. Şi ne-am gândit să mergem mai mulţi. Nu veniţi şi voooi? Ela, ia-l şi pe Dean!

   - Da, da, da! Eu vreaaau! Şi o să vorbesc şi cu Dean să vad... spuse Ela.

   - Oh, fir-ar! Eu nu pot atunci. Plec cu ai mei la nişte rude, undeva la sat.

   - Oof! Păi lasă, că altădată vii şi tu, spuse Ade ca să o împace pe Stacey.

   Fetele au continuat să vorbească de ale lor , dar al un moment dat lui Stacey îi sună telefonul. În mod misterios, aceasta se ridică şi se îndepărtă puţin, astfel încât fetele să nu poată auzi ce vorbea. Se întoarse după câteva minute, spunând că trebuie să plece şi adunându-şi lucrurile.

   - Staai! Cum adică pleci? Unde? De ce?

   - Vă explic altă dată! Pusiii! spuse Stacey şi plecă.

   - Ce-o fi apucat-o? întrebă Ade privind-o pe Ela, care era în schimb la fel de nedumerită.

   Cele două fete şi-au continuat discuţiile plictisitoare în cafenea până spre seară, când Nick veni cu maşina să o ducă pe Ade acasă. Ela merse pe jos fiindcă stătea aproape. Pe drum vorbi cu Dean la telefon, căruia îi povesti despre excursia plănuită cu Ade şi Nick, iar acesta acceptă bucuros. Cei doi începură să îşi facă tot felul de planuri la telefon. Ela era foarte fericită şi aştepta excursia acum cu o nerăbdare de nedescris.

Meant to be - 11

   Când deschise ochii în braţele bărbatului, Ela văzu ochii albaştri ai lui Dean şi un zâmbet kilometric i se aşternu pe faţă.

   - Ooo, ce surpriză!

   - Bună Ela! Nici nu ştii cât mă bucur să dau de tine aici!

   - Şi eu.

   Mai era încă puţin până la ora 12, intrarea în noul an. Dean şi Ela au stat împreună, au râs şi au dansat de parcă nu mai era nimeni în jurul lor. Cu 5 minute înainte de miezul nopţii cei doi dansau împreună. În difuzoare începu să se audă o melodie drăguţă: Drake feat. Rihanna - Take care. Dean şi Ela îşi cântară reciproc acea melodie în timp ce dansau. După ce se auziră şi ultimele versuri ale acesteia, începu numărătoarea inversă. 15... 14... 13... Ela şi Dean stăteau neclintiţi, îmbrăţişaţi, aşa cum rămaseră din timpul dansului, privindu-se în ochi. 9... 8... 7... Zâmbetele celor doi erau din ce în ce mai mari. 4... 3... 2... 1... Când numărătoarea se încheie şi toată lumea îşi ura „la mulţi ani”, Dean prinse faţa Elei între palme şi o sărută pe aceasta. Fata îşi puse mâinile în jurul gâtului lui şi cei doi se sărutară în continuare... până când cineva îi întrerupse.

   - La mulţi ani Elaaa! Ce mă bucur că te-am chemat cu noi de Revel! Un an nou fericit să ai!

   - Mda, la mulţi ani şi ţie Ryan...

   Până dimineaţă Ela a stat doar cu Dean. Anul ei începuse chiar foarte bine. Pe la ora 5 petrecerea se termină, iar ea şi Stacey au luat un taci să meargă spre casă. Spre casa Elei, pentru că aceasta a convins-o pe Stacey să doarmă la ea.

   În taxi Staceyîi punea Elei o grămadă de întrebări despre Dean. Cine era? Cum de era acolo? Erau împreună? Cum sărută? Începând să se enerveze pe curiozitatea exagerată a prietenei ei, Ela găsi cu ce să-i închidă gura.

   - ia mai lasă întrebările şi spune-mi şi tu, ce-a fost faza cu Alec? Doar nu-ţi place de el?!

   - Păi... e de treabă... dar abia l-am cunoscut... I-am dat numărul meu şi a rămas că mă sună să ne vedem.

   Ela râse.

   - Da, sigur. Nu-ţi face prea mari speranţe draga mea, băiatul ăla e un afemeiat.

   Ajunse la Ela acasă, cele două fete s-au schimbat şi s-au pus direct în pat. Erau prea obosite să mai stea la poveşti şi, oricum, aveau un an întreg la dispoziţie.

   Înainte să adoarmă, Ela se gândi la cum o sărută Dean la 12 fix... după care îşi aminti că Ryan îi întrerupse. Părea că o făcuse intenţionat, dar nu înţelegea de ce. Doar ea nu-l întrerupse niciodată când se săruta cu Julia, iubita lui cea blondă. În fine, probabil totul se trăgea de la faptul că el era beat. Şi de ce-şi bătea capul? Şi aşa nu îi mai păsa. Tot ce conta acum pentru ea era Dean.

Meant to be - 10

   Ziua următoare a fost una plăcută. Ela vorbi cu Dean prin mesaje chiar de când se trezi. Se înţelegea bine chiar şi cu părinţii ei. Spre seară telefonul îi sună: Ryan.

   - Da?

   - Ceau, ce faci?

   - Pe acasă...

   - Ai găsit ce să faci de Revel?

   - Nu. Bănuiesc că o să rămân acasă...

   - Eu am găsit undeva la mine în zonă. Nu vrei să vii? Mai cheamă-ţi şi o prietenă, ceva dacă vrei... să nu te simţi aiurea. Numai zi-mi acuma, ca să vorbesc să-mi ţină locuri.

   - Păăi... da, da, vin. Vin cu cineva, deci vorbeşte de două locuri. Merci. Ceau.

   - Ok. Ceau, ceau.

   Ela o sună imediat pe Stacey.

   - Am găsit unde să mergem de Revel! A găsit Ryan un local la el în zonă şi i-am zis să vorbească de două locuri pentru noi două. Vii, da?

   - Elaaa! Credeam că gata cu Ryan...

   - Gata cu el! Serios. E doar un prieten acum pentru mine, jur. Oricum el e cu blonda aia. Dar vii, daaa? Nu mă laşi singură!

   - Bine, biine, vin! Sper să fie nice.

   - Oricum ar fi, e mai bine decât să stai în casă. Hai, te-am pupat, ne auzim mai încolo.

   - Ciaooo!

   În zilele următoare până la Revelion Ela a pus la punct ultimele detalii legate de rochia pe care şi-o făcuse. Era aşa mândră de ce îi ieşise. O rochiţă neagră, scurtă, sexy, dar nu vulgară. Împreună cu pantofii cu toc, tot negri, avea un aer stilat, dar menţinea o notă tinerească.

   

   Pe 31 decembrie, dupămasa, Stacey veni la Ela să se aranjeze împreună, cum fac mai toate fetele. La ora 20 ambele arătau superb. Au sunat la un taxi, care le-a dus la local.

   Intrând în sală, ambele se simţeau puţin ciudat, necunoscând pe nimeni. Multe priviri se îndreptară asupra lor: fete curioase (şi invidioase?) şi băieţi şi mai curioşi. Într-un final Ela îl văzu pe Alec, prietenul lui Ryan, la o masă în spate. O lua pe Stacey de mână şi se îndreptară într-acolo. Apropiindu-se, văzu că şi Ryan era la acea masă, cu iubita lui cea blondă încolăcită în jurul lui... Nu acordă prea mare atenţie acestui lucru. Îl salută pe Alec, căruia i-o prezentă pe Stacey, apoi ambele făcură cunoştinţă şi cu restul lumii.

   Fetele se simţiră bine, dansară şi râseră alături de prietenii lui Ryan. Mai ales Stacey se simţi bine - de când ajunseră stătu numai pe lângă Alec. Acest Alec era un tânăr arătos, dar foarte afemeiat. Şi logic că îi plăcea Stacey. Cum să nu-i placă o blondă tunsă bob, cu ochii verzi ca de felină conturaţi de tuş şi rimel, care purta o rochie foarte strâmtă, roşie şi tocuri de 12 cm în picioare?!

   Ela se simţea şi ea bine, dar se simţea şi puţin cam singură... Pe la ora 23 un grup mare şi gălăgios veni şi se aşeză la o masă vecină. Erau doar bărbaţi, toţi părând a avea mai mult de 25 de ani. După ce băură câteva pahare, unii din ei se ridicară de la masă. Unul anume, care până atunci stătu cu spatele, se ridică tocmai când Ela, mergând spre toaletă, trecu pe lângă masa lor, iar cei doi se ciocniră. Fata ar fi picat dacă acel bărbat nu o prindea în braţe.