vineri, 13 ianuarie 2012

Artista

  Cândva, undeva, într-un oraş posomorât, trăia o fată. O fată normală, simplă, cu multe speranţe şi aşteptări, dar cu la fel de multe dezamăgiri. Ziua, ea îşi trăia viaţa printre cei din jurul ei, neieşind cu nimic în evidenţă. De multe ori se simţea altfel decât ei, fapt ce o făcea să fie singură. Dar niciodată nu arăta asta.
   Seara aceeaşi fată obişnuită, comună, fără nimic deosebit, se transforma, devenea cu totul altcineva. Noaptea, singură, în camera ei, putea fi ea însăşi. Acolo, departe de privirile altora, ea crea artă. 
   De cele mai multe ori scria. Făcea asta aproape în fiecare seară. Şi scria atât de frumos, încât şi vântul s-ar fi oprit doar ca să asculte o poveste scrisă de ea, o strofă a unei poezi, un vers măcar. Sentimentele ei, ascunse foarte bine pe timp de zi, curgeau din ea dând naştere la ceva minunat. Cuvintele se aşterneau pe nenumărate foi de caiet cu o mare uşurinţă, ca şi cum ar fi fost acolo dintotdeauna. Nimeni nu citise vreodată ceva scris de ea. Pe acele foi erau sentimente pure şi aşa cum le proteja pe timp de zi se chinuia să le protejeze şi pe timp de noapte,odată aşternute pe hârtie.
   Mai erau şi seri în care desena. Sau în care picta. În desenele ei totul era precis şi se asemăna enorm cu realitatea. Cu o realitate paralelă mai bine spus, deoarece nimic desenat de ea nu părea a fi din această lume. Când picta, acuarelele de aşterneau pe hârtie precum o plapumă menită să protejeze, să încălzească. Pensula din mâna artistei ghida culorile, astfel încât acestea se îmbinau într-o armonie perfectă.
   În serile în care era fericită, artista dansa. Dansa pe orice muzică. Dacă ar fi privit-o cineva, nu s-ar fi săturat niciodată. Mişcările ei erau atât de precise şi totuşi nimic nu era făcut după o coregrafie. Totul venea de la sine, totul era natural.
   Mai existau şi seri triste. În serile triste, artista nu făcea nimic. Stătea şi plângea pur şi simplu. Faptul că nu avea pe nimeni care să o înţeleagă, să-i fie alături, să o protejeze o rănea des. O rănea atât de tare, încât partea ei artistică murea. De multe ori artista a vrut să-şi ardă toate creaţiile, să uite totul, dar mereu când se pregătea să facă acest lucru, revedea tot ce a făcut de-a lungul timpului şi inima nu o lăsa. Amintirile îi colorau viaţa la loc şi îi înviau latura artistică. Cea mai mare parte din creaţia ei era născută din vise şi speranţe pe care le avusese de-a lungul timpului. Speranţele s-au dus, visele nu s-au împlinit, arta a rămas. De ce să o distrugă şi pe ea, când asta era singurul lucru ce o făcea fericită?
   După astfel de seri, după astfel de nopţi, petrecute în beţie creativă, mereu venea dimineaţa şi cu ea o nouă zi. Şi în fiecare dimineaţă artista redevenea o fată simplă, ştearsă, ce-şi duce viaţa precum cei din jurul ei într-un oraş gri şi monoton.

11 comentarii:

  1. frumos, si mie imi place sa scriu, dar nu am dezvaluit acest lucru decat pe blog si din realitate o singura persoana pe care o iubesc enorm, stie acest lucru, pentru restu sunt eu si atat, habar nu au, dar nici nu vor afla.
    seara faina>:D< imi plac descriile tale, pui de artist.>:D<

    RăspundețiȘtergere
  2. @Ioana: Multumesc mult de aprecieri! >:D< Nici despre mine nu stie foarte multa lume ca scriu, ca am un blog... doar cei care conteaza. Si mi-e bine asa. Trebuie sa-mi fac timp sa-ti vizitez & citesc blogul! :D

    RăspundețiȘtergere
  3. de prima data cand am dat de blogul tau si am citit o postare de a ta mi-am zis in gandul meu "imi place blogul asta" si acum trec mai rar din cauza timpului dar tot cred ca scri ceva frumos aici:x

    RăspundețiȘtergere
  4. @Denisa: Multumesc, ma bucur ca iti place blogul meu! Nici eu nu am mai scris foarte des, atat din cauza timpului, cat si din lipsa de inspiratie, dar cred ca incep sa imi revin. Te mai astept pe aici, cand ai timp :) Eu iti voi citi in continuare povestile, pentru ca sunt minunate! :*

    RăspundețiȘtergere
  5. Oamenii se ascund de ceilalți ca să protejeze ceea ce au ei mai scump. Cui i-art plăcea să-și expună talentul în fața milioanelor de ochi invidioși și batjocoritori?

    RăspundețiȘtergere
  6. Răspunsuri
    1. Ma bucur! Adica... sper ca e de bine faptul ca te regasesti in ceea ce scriu. Mie una imi place sa ma citesc ceva si sa simt ca e "despre mine", sa am aceleasi sentimente, aceeasi stare cu ceea ce citesc :).

      Ștergere