E bine!

   Pentru prima dată în mult, mult timp chiar e bine! După atâta timp în care m-am simţit pierdută căutând ceva, neştiind ce, dar cautând cu disperare peste tot unde mă ducea viaţa, acum mă simt bine! Şi nu, n-am găsit nimic. Mi-am dat doar seama că nu mai trebuie să caut, cred. Nu ştiu ce s-a întâmplat, dar mi-e bine exact aşa cum sunt şi exact cu ceea ce am. Nu ştiu de ce, nici nu vreau să aflu. Nu spun că nu am aceleaşi dorinţe şi vise dintotdeauna, nu, pentru că aceleaşi sunt, dar nu mai am în suflet disperarea aia excesivă de a le găsi, de a le îndeplini. Şi e foarte bine aşa. Ce-i drept, mai există şi acum momente în care... unele lucruri îmi înţeapă sufletul inevitabil. Dar nu mai simt aceeaşi dramă. Cred... sper...

   Într-o zi, sper, o să am ceea ce-mi doresc şi ceea ce merit, dar până atunci tot ce-mi mai doresc e să-mi fie mereu ca şi acum: lucrurile să fie atât de simple încât să nu le pot complica nici dacă vreau.

   Nu-mi vine să cred că în sfârşit sunt mulţumită cu ceea ce am! :))