sâmbătă, 2 iulie 2011

Ultimul pas

   Privi în jur tristă: camera era întunecată şi rece. Deşi erau în iulie, afară erau temperaturi de noiembrie şi furtună. Totuşi nu putea să se decida unde era mai rece: afară sau în sufletul ei. Statea de zile întregi în aceeaşi cameră privind ploaia şi aşteptând.
   Astăzi a apărut şi el, exact aşa cum şi-l amintea. Aproape că nu se bucură de venirea lui. Ştia ce urmează. Doar când se apropie de ea să o îmbrăţişeze, tresări.
   -Lasă-mă!
   Lacrimile din ochii ei îl blocară pe moment. Nu ştia ce să creadă; o cunoştea pe fata asta de atât de puţin timp, şi totuşi atât de mult...
   -Dar, hei... nu-ţi fac nimic rău, vroiam doar să te îmbrăţişez.
   -Şi de ce crezi că asta nu e rău?
   -De ce ar fi rău? O îmbrăţişare - rea?
   -Las-o baltă! N-o să mă înţelegi niciodată, nici dacă ai încerca, nici dacă ai vrea. Tu nu mă cunoşti!
   -Hei, ţi-am spus... totul depinde de tine. Ţi-am promis că n-o să fac niciodată nimic din ceea ce nu vrei.
   -Mda, whatever! De parcă aş putea să te refuz vreodată, de parcă aş putea să-ţi rezist...
   -Păi, văd că te descurci destul de bine să-mi ţii piept.
   -Fac şi eu ce pot, dar aparenţele înşeală.
   Au stat în tăcere un sfert de oră: el nu avea ce să zică, ea avea atât de multe de zis încât nu ştia cu ce să înceapă.
   -Am atât de multe să-ţi spun, încât simt că o să explodez dacă nu o fac mai repede!
   -Hei, totul e ok...
   -Te rog, nu mă întrerupe, ascultă-mă doar. După aceea poţi să pleci sau să faci ce vrei. Uite, nu ştiu cum ai reuşit să te strecori în viaţa mea, în gândurile mele, dar nu eşti bine venit aici! Te rog, pleacă. Poate trebuia să-ţi fi spus de la început cum stau lucrurile, nu te-ai mai fi apropiat atât şi ne vedeam fiecare de viaţa lui. Acum e cam târziu să-ţi spun toate astea, dar simt nevoia să mă descarc. Am realizat acum că nu e bine să faci prea mulţi paşi într-o direcţie. S-ar putea ca atunci când vrei să te întorci să realizezi că ai înaintat prea mult şi nu mai poţi. Eu am făcut prea mulţi paşi - greşeala mea - , tu abia te-ai mişcat din loc - greşeala ta? Am mai păţit asta şi nu vreau să ajung din nou în aceeaşi situaţie. De asta vreau să îţi cer, acum până nu mai fac şi alţi paşi, să te hotărăşti în ce direcţie va fi următorul tău pas: spre mine sau în partea opusă?
   O linişte apăsătoare de lăsă între cei doi. Doar tunetele de afară se auzeau. 
   O îmbrăţişare, o strângere de mână, o lacrimă şi apoi...

Adele - Hiding My Heart

2 comentarii:

  1. DE CEEEE E TRISTA?
    mi-ai stricat ziua! >:P
    e super faina;;) mai vreeau :*

    RăspundețiȘtergere
  2. Nu e neaparat trista, poti s-o iei cum vrei tu:)

    RăspundețiȘtergere