Rătăcire

   Fuseseră prieteni buni. Se iubiseră mult. Acum erau aproape doi străini.

   Era o noapte de vară şi ploua afară. Nu era frig, nu era nici cald. Singură în camera ei, asculta muzică plictisită. Deodată i-a sunat telefonul. Rămase şocată: era el. Nu ştia dacă să răspundă sau nu... Dar şi-a facut curaj şi a apăsat pe butonul verde. 

   -Da?

   Linişte...

   -Alo?

   -Bună...scuze de deranj...ce mai faci?

   -Umm...bine, destul de bine. Pe acasă... Tu?

   -Eu mi-am amintit câte ceva şi m-am gândit să te sun. Mai ştii...

   -Stop.De ce ai sunat de fapt?

   -...îmi era dor de tine...de noi...

   -...

   -...

   -Şi mie îmi e dor...

   -...

   -Hei...sunt singură acasă. Nu ai vrea să vii să-mi ţii de urat? Pe bune, ploaia asta mă întristează...

   -Umm...

   -Ca doi vechi prieteni. Nimic mai mult. Deci?

   -Bine,ajung în 10 minute.

   I-a promis că vine în 10 minute când între ei era un drum de vreo jumătate de oră. Ea ştia că îi va lua mai mult să ajungă. Nu avea de gând să se aranjeze. Nu avea de ce. peste 3 sferturi de oră a sunat la uşă. S-a dus să deschidă.

   -Hei.

   -Bună. 

   Ea a închis uşa în urma lui, în timp ce el se descălţa. Apoi s-au privit. Chiar le era dor. S-au îmbrăţişat strâns. Au stat treji toată noaptea depănând amintiri, spunându-şi ce-au mai făcut. Privirile lor spuneau mai mult decât cuvintele. Au râs din nimicuri, au făcut lucruri care le plăceau odată...ca doi vechi prieteni.


Eminem - Space bound

   Love it's like a toy. If you take to much care of it, you will cry when it breaks.

Contradicţii

   (Această postare este continuarea de la Rămâi cu bine)

   M-am întors şi am plecat. Îmi grăbeam paşii prin ploaie, pentru că simţeam cum lacrimile încep să mi se prelingă pe obraji şi nu vroiam să mă vadă plângând din cauza lui. În acelaşi timp speram din toată inima ca el să alerge după mine, să nu mă lase să plec... 

   I-am auzit paşii repeziţi, dar am rămas şocată să-mi dau seama că se îndreptau în direcţia opusă. Portiera de la maşină închizându-se, motorul pornind... nici un strigăt, nimic. Am continuat să merg grăbită şi încercam să mă adun, să nu mă las rănită de asta. Deodată o maşină mi-a apărut în faţă tăindu-mi calea. O maşină gri. Desigur. Era el. M-am oprit privindu-l şi n-am mai spus nimic. El a coborât şi a venit înspre mine. Ne-am privit câteva secunde apoi ne-am sărutat. Simţeam cum lacrimile îmi curgeau pe obraji şi nici măcar nu-mi puteam da seama dacă sunt de tristeţe, de furie sau de fericire.

   Am mers la mine acasă... uitasem ce bine e să pregătesc cafea pentru doi. Am vorbit toată noaptea, ne-am sărutat şi într-un final am adormit îmbrăţişaţi în zori pe canapea, înveliţi cu aceeaşi pătură veche care ne plăcea nouă.
   

Rămâi cu bine

   E seară şi plouă. Nu îmi vine să cred că înca stau lângă afurisita de asta de bancă şi te aştept. Ştii că e ultima şansă, nu? Hmm... oriucm nu-ţi pasă. Altfel ai fi apărut mai repede. M-ai lasat în schimb să aştept 50 de zile la rând. Dar asta e tot ce ţi-am putut oferi. 50 de zile. Mai mult nu pot, îmi pare rău. Oh, de ce am început să vorbesc cu mine?! Gata, daca nu apari în 5 minute, plec şi nu mai privesc în urmă. 

   Of, am îngheţat. Gata, plec. De când te-am cunoscut pe tine 5 s-a transformat în 15, 25, 35 ... dar gata, acum chair plec. Nu mai privesc înapoi.
     

   - Hei, aşteaptă! Am venit, sunt aici! gâfâia de îţi ieşeau plămânii.

   Mă uit peste umăr, dar nu îl privesc.

   - Aşa, şi? răspund dezinteresată. E prea târziu. Adio.

   - Heiii, nu! Aşteaptă! îmi spune disperat.În toate astea 50 de zile nu team căutat... de frică. Sunt bărbat, mi-e frică să simt...

   - Frică? Ţie îţi e frică? Şi eu cum ar trebui să mă simt? Ştii, cu toate că am fost răniţă de atâţia idioţi - ca tine, eu sunt fericită de fiecare dată când simt ceva nou. Şi apoi cei ca tine îmi spulberă toate iluziile... Şi totul se reia... Şi totuşi ţie ţi-e frică?!

   - Dar... ştii bine cum sunt eu. Sunt îngrozit să simt ceva... pentru oricine...

   - Atunci ce mai cauţi aici? Puteai să vii din prima zi să-mi spui asta... 

   - Ştiu, dar...

   - Uite, e târziu şi plouă. Am înţeles ideea ta, eu plec. Rămâi cu bine.

(Continuare: Contradicţii)

Surpriză ?

   Beznă. Era legată la ochi. Începea să se întrebe dacă ar trebui să-şi facă griji pentru ce ar putea să se i întâmple. Deodată, maşina se opri.

   -Unde suntem?

   -Aproape am ajuns.

   -Unde?!

   -Vei vedea imediat. Nu strica surpriza.

   Micile griji i se transformară în emoţii. Unde erau? De ce a adus-o el aici? De ce ar duce-o el undeva? 

   -Acum...ăă... o să urcăm nişte scări. Sprijină-te de mine. Haide, cu grijă.

   După ce urcară scările se opriră. Auzi o uşă fiind descuiată şi deschisă.

   -Am ajuns. Pe aici, intră. Eu mă duc până la maşină...am uitat ceva. Între timp, poţi să-ţi dai aia jos de la ochi şi să te faci comodă...

   Ea trase în jos de panglica ce o avea la ochi, iar acum aceasta îi atârna la gât ca un colier. Privi în jur. Mult roşu şi un miros plăcut. Înaintă, ajungând într-un dormitor. Un pat imens ocupa jumătate de cameră. Acesta era îmbrăcat într-o lenjerie de mătase roşie decorată cu dantelă neagră. Pe jos - petale de trandafir alb. Pe o măsuţă din apropierea patului, o fântână de ciocolată şi multe,multe căpşuni şi ciocolata albă şi neagră. Pe un colţ al patului era o cutiuţă mică, albă.

   Când el intră în apartament, ea încă stătea în pragul dormitorului.

   -Toate astea...

   -Ştiu că e ziua ta. Poate ceilalţi au uitat, dar eu nu puteam să nu-mi amintesc.

   -Dar, de unde ştiai că...

   -Chiar tu mi-ai spus. Nu mai ştii? În seara aia când mi-ai spus tot ce simţi... când am fost atât de laş încât ţi-am spus că eu nu sunt pregătit pentru iubire...

   -Dar...credeam că erai beat. Nu ai menţionat niciodată... nimic din seara aia. Credeam că nu-ţi mai aminteşti nimic.

   -M-am gândit că ar fi mai bine dacă n-am vorbi despre acele lucruri. Mai bine pentru tine...

   Stătura câteva clipe tăcuţi, privindu-se şi privind în jur. Ea observă ce uitase el în maşină: şampanie.

   -Te-am adus aici în seara asta ca să-ţi spun că acum sunt pregătit. Sunt pregătit să iubesc, să fiu iubit... să fiu fericit. Ştiu că e ziua ta şi de aia am ales seara asta... Uite, ţi-am luat un cadou...

   El îi dădu cutiuţa de pe marginea patului. Ea o deschise şi zâmbi. Înăuntru era un lănţişor de argint cu un medalion micuţ în formă de inimioară. După ce îi aşeză lănţişorul la gât, o privi zâmbind, apoi îndrăzni să o sărute. Ea îi răspunse la sărut cu aceeaşi pasiune. După ce ciocniră un pahar de şampanie în cinstea noului început, căpşunile şi ciocolata îi ţinură ocupaţi pentru câteva minute. Apoi răbdarea amândurora cedă şi lasară iubirea să-i cuprindă.

 
Armin van Buuren feat Nadia Ali - Feels so good

Ultimul pas

   Privi în jur tristă: camera era întunecată şi rece. Deşi erau în iulie, afară erau temperaturi de noiembrie şi furtună. Totuşi nu putea să se decida unde era mai rece: afară sau în sufletul ei. Statea de zile întregi în aceeaşi cameră privind ploaia şi aşteptând.

   Astăzi a apărut şi el, exact aşa cum şi-l amintea. Aproape că nu se bucură de venirea lui. Ştia ce urmează. Doar când se apropie de ea să o îmbrăţişeze, tresări.

   -Lasă-mă!

   Lacrimile din ochii ei îl blocară pe moment. Nu ştia ce să creadă; o cunoştea pe fata asta de atât de puţin timp, şi totuşi atât de mult...

   -Dar, hei... nu-ţi fac nimic rău, vroiam doar să te îmbrăţişez.

   -Şi de ce crezi că asta nu e rău?

   -De ce ar fi rău? O îmbrăţişare - rea?

   -Las-o baltă! N-o să mă înţelegi niciodată, nici dacă ai încerca, nici dacă ai vrea. Tu nu mă cunoşti!

   -Hei, ţi-am spus... totul depinde de tine. Ţi-am promis că n-o să fac niciodată nimic din ceea ce nu vrei.

   -Mda, whatever! De parcă aş putea să te refuz vreodată, de parcă aş putea să-ţi rezist...

   -Păi, văd că te descurci destul de bine să-mi ţii piept.

   -Fac şi eu ce pot, dar aparenţele înşeală.

   Au stat în tăcere un sfert de oră: el nu avea ce să zică, ea avea atât de multe de zis încât nu ştia cu ce să înceapă.

   -Am atât de multe să-ţi spun, încât simt că o să explodez dacă nu o fac mai repede!

   -Hei, totul e ok...

   -Te rog, nu mă întrerupe, ascultă-mă doar. După aceea poţi să pleci sau să faci ce vrei. Uite, nu ştiu cum ai reuşit să te strecori în viaţa mea, în gândurile mele, dar nu eşti bine venit aici! Te rog, pleacă. Poate trebuia să-ţi fi spus de la început cum stau lucrurile, nu te-ai mai fi apropiat atât şi ne vedeam fiecare de viaţa lui. Acum e cam târziu să-ţi spun toate astea, dar simt nevoia să mă descarc. Am realizat acum că nu e bine să faci prea mulţi paşi într-o direcţie. S-ar putea ca atunci când vrei să te întorci să realizezi că ai înaintat prea mult şi nu mai poţi. Eu am făcut prea mulţi paşi - greşeala mea - , tu abia te-ai mişcat din loc - greşeala ta? Am mai păţit asta şi nu vreau să ajung din nou în aceeaşi situaţie. De asta vreau să îţi cer, acum până nu mai fac şi alţi paşi, să te hotărăşti în ce direcţie va fi următorul tău pas: spre mine sau în partea opusă?

   O linişte apăsătoare de lăsă între cei doi. Doar tunetele de afară se auzeau. 

   O îmbrăţişare, o strângere de mână, o lacrimă şi apoi...

Adele - Hiding My Heart

3 cuvinte:

Adele e genialăăă!