Într-o colibă, pe o plajă uitată de lume, respiră două suflete. Respira speriate. Furtuna ce izbeşte valurile de ţărm nu le ajută deloc. Fulgere crapă diferite porţiuni ale cerului de culoarea cernelii.
-Mi-e frică! O să se termine vreodată?
-Totul are un sfârţit, răspunde el pe un ton ce se vroia calm.
-Să înţeleg că şi noi...?
-Totul.
-Eu nu vreau să se termine! Niciodată! Chiar dacă asta înseamnă să rămânem aici pe veci şi afară să fie furtună, nu-mi pasă! Şi ştii cât urasc furtunile... Şi nu-mi pasă! Vreau să fim tu şi eu...noi...mereu...
Larimile n-o mai lăsară să spună nimic. Îmbrăţişarea caldă ce-o primi îi dădu siguranţa de care avea nevoie. Mintea îi dicta că nu va fi bine, dar inima ţipa din răsputeri că vor rămâne aşa mereu. Zâmbind, se lăsă purtată de somn. ingorând acum zgomotele furtunii.
Dimineaţa soarele şi cândul pescăruşilor o treziră. În colibă totul era pustiu, gol. Deodată un fior de gheaţă în străbătu întregul trup. Ieşi afară şi nu găsi nimic, doar plaja goală. Se întoarse şi începu să cotrobăie cu disperare printre puţinele lucruri din colibă. Simţea cum lacrimile i-au inundat ochii şi i se scurg rapid pe obraji. Nu-i păsa. Găsi o hârtie maro, mototolită şi apoi îndreptată pe care era scris ceva. Nu putea sa citească. Mâinile îi tremurau. Îşi facu curaj şi începu:
„Ţi-am spus - totul are un sfârşit.
Dar după orice sfârşit
vine un nou început.”
iuuuuuuuuuui <3. ce prost ii ala care o plecat :| sa vezi cei dau :| fraieruuu!!!!! <3 iiiiiiiiiii ce imi placeeeeeeeeeeeee :x
RăspundețiȘtergereSi eu ma regasesc in postariile tale, nu stiu de ce dar cred ca avem cam aceasi poveste de "dragoste", tine.o tot asa, o sa vina si vremuri mai bune fi sigura! >:D<
RăspundețiȘtergereSi mie imi pare la fel. Sunt sigura ca va fi cum spui tu! >:D<
RăspundețiȘtergere