marți, 22 martie 2011

Iubire... fără limite?!

Eram azi în 33, venind de la mirifica mea şcoală. O să sar peste partea în care începe să îi sune unui tip telefonu'', auzindu-se în tot autobuzu' "Omgf, omfg, o p**a roz din fier cu luminiţe" şi toată lumea se întoarce spre el şi râde (ups, cred că tocmai v-am povestit-o şi pe asta :-s), şi o să trec direct la partea care m-a şocat pe mine.
În spatele meu erau două tipe. Nu le vedeam, dar îmi dădusem seama după voce (d'oh) că sunt fete. La un moment dat, uneia dintre ele îi sună telefonul. Când aia răspunde, cealaltă se întoarce cu spatele la „prietena” ei şi începe să vorbească cu un tip despre cât de mult nu o suportă pe cea de lângă. Totu' ok (să zicem). După un timp, ea îi spune lui că cealalta fată are prieten de 19 ani. Tipul o intreabă "Şi? Ea câţi ani are?". Ghiciţi răspunsul? Nuuu, logic că nu ghiciţi. 12!
Eram şocată. Eu am 16 ani şi destul de mult şi nu-s în stare să îmi fac un prieten nici măcar de vârsta mea şi aia... Dar mă rog, vad că sunt foarte la modă relaţiile gen Iri-Moni (chiar dacă se pare că n-au un succes total).
Aşa, revenim.
Termină tipa - mă rog, fetiţa -  de vorbit la telefon cu minunatul ei „Iri” şi numa o auzi: „TE IUBESC!” 
Frate eşti inaptă?! Ai 12 ani, nici nu ştii să scrii corect şi tu IUBEŞTI?! Să te mai miri de ce e calea Aradului plina!
Mă rog... în ziua de azi... nu te mai poţi aştepta la NIMIC! Şi eu care-mi faceam griji că un tip de 19 ani ar fi mare pentru mine...

2 comentarii: