De 3 ani de când trăiesc cu impresia că am nevoie de un iubit nu mi-am pus niciodată problema că poate de altceva am nevoie. Astăzi, lăsându-mi gândurile să zburde pe unde au ele chef, ca de obicei, am ajuns la concluzia că nu de dragostea unui iubit am nevoie. Bine, şi de asta, dar altceva e mai important. Am nevoie de dragostea unui tată. Un tată dinăla ca în filme. Am nevoie de cineva care să mă ţină în braţe când sunt supărată. De cineva care să mă plimbe pe unde am nevoie, să vină cu mine undeva dacă am ceva de făcut şi nu vreau să fiu singură. Cineva care să mă apere în faţă tuturor. Cineva care să stea şi să se uite la filme cu mine. Care să gătească cu mine şi să râdem. Serios acum, nu sună asta mai mult a un tată decât un iubit? N-am nevoie de săruturi, o îmbrăţişare contează mult mai mult. Un umăr pe care să plângi... Am vrut mereu să am în preajmă un băiat cu care să vorbesc despre alţi băieţi. E clar că nu de un iubit am cea mai amre nevoie. Ci de un tată. Dar deja am un tată...
De ce nu eşti măcar pe jumătate aşa cum mi-aş dori, tată?
Huh,as putea spune acelasi lucru despre tatal meu.Nu e nici pe jumatate din ce mi-as dori...dar viata ne da lamai,noi facem limonada:|.
RăspundețiȘtergereAsa-i... Dar ni se cam acreste limonada. N-avem destul zahar :(.
Ștergerede acest lucru am si eu, de o mama si de-un tata ca-n filme :-<
RăspundețiȘtergerePrea rar asa ceva. De fapt, cred ca nici un parinte nu e perfect pentru copilul lui...
Ștergereca bine zici :-<
ȘtergereÎmi pare rău să aud asta, dar nici la mine nu e mai „evoluată” situația. În schimb, m-am împăcat cu ideea :)
RăspundețiȘtergereDe fiecare data cand ma impac cu ideea, urmeaza ceva care ma face sa fiu afectata si mai mult... Si-apoi din nou ma chinui sa ma impac cu ideea... si tot asa...
ȘtergereSi la mine pot sa zic ca este ca este acelasi lucru, dar eu cel putin am incercat sa vorbesc cu el despre lucrurile astea, chiar daca numai eu am vorbit, iar el doar asculta si se gandea "cat tupeu are si asta!". Dar in fine. Totusi dupa discutie parca este altfel... Nu stiu. Poate doar mi se pare.
RăspundețiȘtergereSi eu pot sa zic ca mi-as dori un tata ca in filme, dar rudele pana la urma nu mi le aleg... ma trezesc cu ele pe cap.
Iti doresc o saptamana frumoasa.
x
Inca nu am puterea sa port genul asta de discutie cu el...
ȘtergereO saptamana frumoasa si tie! :):*
cum de ne-am gasit toate sa avem aceeasi problema cu tatii astia?la fel ete si al meu...la fel imi doresc si eu din partea lui, dar din pacate in afara de faptul ca ma finanteaza, nu prea stie altceva cu ce sa ma bucure...sa-mi ofere...pentru ca iubire...prea putin...poate si din cauza ca e o fire mai rece, in general, dar asta nu e o scuza.deci, chiar te inteleg!:(
RăspundețiȘtergereImi pare rau ca toate aveti aceeasi problema ca si mine x_x. Stiu ca ar trebui sa-i fiu recunoscatoare pentru tot ce am si continua sa imi ofere, dar pur si simplu nu pot la cum se poarta :-??.
ȘtergereMi-am dat si eu aceasta intrebare foarte frecvent.Eu am un iubit,dar nu mai am o familie.Nu mai e tata acel care era atunci cind eram mica,nu ma mai stringe in brate dupa fiecare pas facut,mama nu ma mai saruta pe frunte atunci cind rostesc un cuvint nou.Nu mai e nimic din ce-a fost.Din cele descrise de tine,nu am avut parte.Mi-am datorit din totdeuna o mama-prietena,care sa-mi cunoasca toate secretele si pacatele,un tata care sa ma sprijine cind am nevoie doar de o imbratisare.Dar...nu a fost sa fie.Astazi,am ajuns in situatia nici macar sa nu pot purta o discutie,o mica discutie cu ei.Parerea mea se transforma intr-un nou subiect de cearta.Prefer sa tac,decit sa-mi stric nervii.Da,am ajuns papusa frumoasa in fata propriilor parinti.Da...si intr-o masura imi pare rau.Nu as fi vrut sa se ajunga aici.Dar...nu cred ca merita m'ai mult.Sunt fericita ca il am pe El-iubitul meu,El il inlocueste si pe tata,si pe mama.El e totul. :* Bafta.Intra pe la mine ca sa vezi cum scrie sufletul celei indragostite :)
RăspundețiȘtergereMa bucur mult ca tu ai un iubit caruia sa-i dai toata iubirea ta :). Si eu ma simt fata de parintii mei exact cum ai spus tu aici... :-< Poate intr-o zi va fi mai bine, dar am cam icnetat sa sper la asta.
ȘtergereAstept si eu sa am un iubit caruia sa-i dau dragostea mea... Desi multi spun ca familia e mai importanta... Da, este, atunci cand iti e alaturi... :)
Voi intra si pe la tine pe blog, promit :) Te mai astept si pe tine aici :D
Mi-a placut raspunsul tau si nu am putut sa nu raspund.Eu mereu am afirmat ca iubitul meu inlocuieste orice membru al "familiei" mele.Multi mi-au zis ca pina la urma,deseori iubiti isi iau papucii si pleaca,pe cind parintii ramin a fi parinti.Nu e cazul meu,parintii mei nu vor mai fi niciodata asa cum imi doresc eu.Sincer,vroiam sa scriu o postare cu acest subiect,dar m-a oprit mindria fata de mine si fata de toti oamenii astia care ma inconjoara.M-a oprit prostia care cu siguranta nu va intelege corect.Eu sper si cred,ca 2 ani e suficient ca sa'ti dai seama cine e linga tine.Atunci cind mama si tata incerca sa'ti distruga cum pot relatia,el e alaturi de tine pentru a te saruta.El a putut sa ma inteleaga in cele mai complicate situatii.Sincer,cunosc persoane care'si respecta parintii,da in aceste cazuri e evident ca se poate de spus ca ei sunt totul.Dar in momentul in care ei nu incearca macar sa te faca cumva fericita,ce'ai putea face tu??Eu nu am esit de ani buni,cu ei in oras.Eu nu am privit in viata vietii mele cu ei un film.Dupa ce-am trecut de copilarie,nu am plins niciodata pe umarul lor.Regret ca mi'am pierdut parintii.Regret ca'i am,dar nu'i mai am.Regret.Le-am afirmat clar,ca cind o sa ma piarda o sa regrete si o sa le fie dor.Dar...asta e,ei asta-si doresc.Mi'au zis la fel de clar ca s'au saturat de mine.Ca s'au saturat de prostiile mele,pe cind ar fi trebuit macar sa incerce sa ma inteleaga.In fine,cred ca te'am saturat deja pe tine cu povestirile mele lungi.
ȘtergereNu, e ok :)). Nici eu n-am petrecut timp cu ai mei asa cum as vrea de muuulta vreme. Si ma afecteaza si pe mine ca ei nu incearca sa ma inteleaga. Imi spun uneori ca eu nu comunic cu ei si sunt de parere ca e vina mea, dar eu nu vad de ce ar fi vina mea din moment ce ei nu m-au obisnuit sa vorbesc cu ei, sa le spun ce am pe suflet. Tin minte, cand eram mcia i-am zis mamei ca imi place d e un baiat si am rugat-o sa nu spuna nimanui, iar intr-o saptamana stia toata familia si toti radeau de mine. Da, poate era amuzant sa le spuna si altora, dar asa a reusit sa piarda increderea mea...
ȘtergereTe inteleg perfect.A mea si acum face glume pe seama mea si a prietenului.E aiurea starea,cind cel care ar fi trebuit sa te inteleaga face misto de tine.Eu una nu pot sa'i zic altceva acum inafara de -Am nevoie de niste bani !!! Si cam atat.Trist.si doare intr'o masura.
ȘtergereAceeasi intrebare i-as pune-o si eu ''tatalui meu''...
RăspundețiȘtergereTe inteleg..si imi pare atat de rau ca treci prin asta :|Probabil tatal meu a si uitat ca exist:-j...asa ca intr-un fel m-am impacat cu ideea ,desi uneori am atata nevoie de el..
Esti o fata minunata,puternica si poti trece peste toate inecercarile vietii.Nu te uita in spate,traieste prezentul mai mult ca orice ca sa nu regreti mai tarziu.Stai langa cei dragi,langa cei care te iubesc si ii iubesti.Profita de fiecare clipa,de tot ce se iveste in viata ta.
Multumesc pentru gandurile frumoase!
Ștergere