Hmm...

Cred că trebuia să fiu mai clară 

în scrisoarea mea către Moş Crăciun...

Uite ce-a înţeles el că-mi trebuie:

Nu-i de mirare că niciodată nu primesc 

ceea ce-mi doresc cu adevărat.

Useless

Să te aştept pe tine 

e ca şi cum m-aş aştepta să fie zăpadă de Crăciun, 

când afara sunt 15° C. :)

Poveste fara nume

   Era primăvară. Cea mai frumoasă primăvară din câte cunoscuse ea. Odată cu copacii, i-a înmugurit şi sufletul, fiind hrănit în sfârşit de iubire, ca şi copacii hrăniţi de sevă după o lungă, rece şi tristă iarnă.

   Se apropia nunta unei rude îndepărtate. N-avea ea mare legătură cu acest lucru, dar evenimentul o umplea de bucurie numai la gândul că ai ei i-au permis să-şi aducă şi noul iubit. El o făcea atât de fericită, încât vroia să-l ia cu ea peste tot.

   În sfârşit era ziua nunţii. Plutea prin casă pe tocuri învăluită în mătasea roşie a rochiei ce o purta, aşteptându-şi prinţul. Se făcuse frumoasă pentru el, nu pentru nuntă. Se simţea de parcă ea era mireasa. Radia de fericire.

   Prinţul ei venise şi au plecat grăbiţi către petrecere.Au mers doar ei doi, părinţii fetei urmând să ajungă ceva mai târziu. El nu se putea controla să n-o admire. Aceasta fu nevoită să-i atragă atenţia asupra drumului de câteva ori: „Scumpule, ai grijă la drum! Ai timp toată seara să mă priveşti.”. El zâmbea şi se concentra la drum.

   Ajunşi la petrecere, toată lumea îi admira. Ciudat - ea nu cunoştea aproape pe nimeni, deşi acolo era familia ei, însă toată lumea părea să o cunoască pe ea. De unde? Nu ştia. S-au aşezat la masă, dar n-au stat mult deoarece s-au dus să danseze.

   Pluteau împreună pe ringul de dans sub privirile admirative ale tuturora. Erau tineri, frumoşi, îndrăgostiţi şi nimeni nu le putea lua asta.

   Şi-au continuat dansul până târziu în noapte. Părinţii ei ajunseseră de mult când tinerii s-au întors la masă. Primul lucru pe care fata-l observă fu că tatăl ei se îmbătase. Nu-i spuse nimic, pentru că ştia cum reacţionează, dar se uită urât la el. Din păcate, tatăl îi observă privirea. O ceartă tăcută începu în timp ce toată lumea le cânta la mulţi ani mirilor care îşi admirau tortul fericiţi. O ceartă care se încheie cu o palmă dată de tată fiicei lui.

   Fata îşi privi tatăl cu lacrimi în ochi şi nu-i mai spuse nimic. Se întoarse şi plecă. Ieşi afară, unde se aşeză pe  bancă şi începu să plângă.

   După un timp apăru şi iubitul ei, care se aşeză lângă ea şi o luă în braţe fără să spună nimic. 

   - Îmi cer scuze că ai asistat la asta.

   - Shhh! Bine că sunt aici! Am vrut să vorbesc cu tatăl tău, dar mi-a spus... să dispar. Şi-am plecat.

   - Uite cum mă face de râs! Hai să plecăm te rog, nu mai am ce căuta aici. Du-mă acasă.

   - Nu. Te iau la mine. O să te duc acasă mâine, acum ai nevoie să te ţină cineva în braţe. O sărută pe frunte.

   - Îţi mulţumesc că exişti şi că ai apărut în viaţa mea! Stai să scriu un mesaj şi mergem.

   „Mamă, am plecat. Nu-ţi face griji, sunt bine. Dorm la R. în seara asta. O să mă aducă el acasă mâine.”

   Băiatul a condus-o la el acasă, unde a liniştit-o. Au început chiar să glumească, după care să se sărute fericiţi, ignorând ce s-a întâmplat. Rochia ei roşie, precum şi costumul lui şi-au petrecut noaptea pe podeaua rece în timp ce ei doi îşi declarau iubirea fără cuvinte între cearşafurile moi.

Nonsense

   Mă întrebam ... dacă nu-i scriu lui Moş Crăciun, n-o să vină la mine? Deloc?! Că dacă e aşa ar trebui să mă apuc de scris. Nu că aş avea prea multe de cerut, nu, chiar sunt putine lucrurile pe care mi le doresc (şi, în mare parte, nu ţin de partea materială), dar cred că trebuie să-l impresionez destul de tare ca să-mi aducă măcar alea câteva lucruri după care tânjesc.

   Mi-am făcut astăzi curăţenie printre lucruri şi am găsit nişte chestii vechi, foarte vechi. Poze, bileţele, chestii de genul. Mi-e aşa dor de timpurile alea. Când citesc ce promisiuni făceam şi ce planuri aveam... mă apucă nostalgia. Mi-aş dori să ne fi ţinut de promisiunile alea, dar, eh, ţie sigur nu-ţi pasă şi doar n-o să vin eu ca fraiera să-ţi zic că mi-e dor. Şi acum, ca să nu existe neînţelegeri, nu e vorba despre nici un băiat, despre nici o iubire, ci despre o simplă prietenie între 2 fete, o prietenie de mult apusă din cauză că una din ele nu ştia să aprecieze ceea ce are avea (a.k.a. eu). Uite ăsta e unul din lucrurile pe care le-aş vrea de la Moşu'!

   Şi mi-aş mai dori să mă înţeleg cu ai mei cum vezi familiile alea de prin filme că sunt fericite şi totu-i ok. Dar de asta iarăşi trebuia să-mi dau seama de mult şi să mă chinui de atunci să-mi construiesc o „relaţie” nice cu ai mei.

   Şi ultima chestie (pe lângă clasicele sănătate, fericire, etc.) e o chestie pe care mereu am cerut-o şi n-am primit-o niciodată. Mereu m-am minţit că deh, „o să vină şi vremea mea”, dar încep să cred că n-o să mai vină. Poate ar trebui să mă opresc şi chiar sunt pe punctul de a o face, dar... n-aşa vrea să renunţ la singurul lucru la care am visat de când mă ştiu. Poate-poate odată o să am noroc. Moşule, ştii tu de ce vorbesc aici.

   Moş Nicolae sigur nu vine, că n-am avut chef să-mi fac papucii ghetuţele botinele. Aşa că dimineată o să-mi bag picioarele în ele ca să nu fie chiar goale :D (am primit un mesaj mai înainte şi conţinea expresia asta, iar pe mine m-a amuzat destul de tare).

   Şi-acum aşa, de final... Moşule (Moş Crăciun, bineînţeles), oricât de imaginar ai fi tu, dacă din greşeală citeşti asta, te rog eu din sufleţelul meu cel mic... adu-mi... un buburuz.